Puiu Hașotti, despre „Legea tăcerii” „Noi facem propuneri legislative, şi nu pamflete”

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, luni, despre iniţiativa legislativă a colegului său liberal Cristian Bodea, intitulată ”Legea tăcerii”, că acesta a confundat pamfletul cu iniţiativa legislativă, întrecând ”orice fel de ridicol şi penibil”.

”Din păcate, colegul meu a confundat pamfletul cu iniţiativa legislativă. Ne tot plângem că Parlamentul are imaginea pe care o are şi uite, din păcate, facem nişte propuneri legislative, nişte iniţiative care întrec orice fel de ridicol şi penibil”, a comentat liderul senatorilor PNL iniţiativa legislativă a colegului său de partid Cristian Bodea, transmite Mediafax.

”Noi facem propuneri legislative, şi nu pamflete. După părerea mea, este la nivelul egal de ridicol al propunerilor pe care le făcea domnul Funar”, a mai adăugat Haşotti.

 Nu a existat o consultare în grupul senatorial pe această propunere, a mai declarat Puiu Haşotti.

Senatorul PNL Cristian Bodea a depus, astăzi, o iniţiativă legislativă intitulată ”Legea tăcerii”.

Proiectul de act normativ cuprinde prevederi precum ”premierul este statul”, ”ordonanţele de urgenţă sunt mai presus de lege” sau ”ministrul este mai presus de parlamentar”, liberalul spunând că vrea să tragă un semnal de alarmă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 851

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Marele avocat Istrate Micescu, naşul de botez al istoricului Adrian V. Rădulescu. Aducere-aminte împreună cu senatorul Puiu Haşotti

12 Oct 2018 3595

Propunere legislativă Protejarea patrimoniului naţional, în atenţia senatorului PNL Puiu Haşotti

29 Jul 2016 3280

Este ziua de naștere a senatorului Puiu Hașotti. Parlamentar de Constanța din 1996. Ce îi urați

14 Jun 2016 3890

Puiu Haşotti - „Peste cinci ani, aș putea să lansez un alt volum, «PNL, Marea guvernare 2015-2020»“

15 Jun 2015 2023

După ce nu va mai fi lider al senatorilor liberali Haşotti intenţionează să scrie o carte despre istoria PNL Constanţa

27 Jan 2015 2112

Neagă informaţia potrivit căreia nu ar mai fi liderul senatorilor PNL Puiu Haşotti - "Nu-i adevărat!"

19 Jan 2015 1980

Haşotti comentează rezultatul alegerilor prezidenţiale „S-a făcut dreptate până la capăt!“

17 Nov 2014 1822