Acuzat de violarea confidențialității votului, primarul din Ciobanu, al doilea dosar penal la alegerile prezidențiale


Astăzi, în jurul orei 11.15, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați de către un membru al secției de votare nr. 391 din cadrul Liceului Tehnologic Ciobanu cu privire la faptul că primarul localității Ciobanu, Tudorel Gurgu ar fi însoțit la secția de votare un bărbat de 73 de ani, imobilizat în scaun cu rotile, și ar fi intrat cu acesta până la cabina de votare unde, profitând de perdeaua întredeschisă, ar fi observat procesul de votare și l-ar fi îndrumat cum să voteze. 
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea confidențialității votului, trasmite IPJ Constanța.
Vă reamintim, că și în primul tur de scrutin al prezidențialelor, Primarul PSD de la Ciobanu a păzit toată ziua secțiile de votare din localitate. Tudorel Gurgu, a stat în fața secțiilor de votare nr 390 și 391 din cadrul Liceului Tehnologic din localitate, împreună cu mai mulți bărbați și  au oprit lumea care mergea să voteze. PNL Constanța a depus o sesizare la Biroul Electoral Județean iar ulterior, cazul a fost preluat de Inspectoratul Județean de Poliție. Urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii au  întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

citește și:

UPDATE IPJ a preluat sesizarea. Primarul PSD de la Ciobanu a păzit toată ziua secțiile de votare din localitate (documente + galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea Supremă menține decizia prin care s-a încetat procesul penal față de Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, și față de Corina Jianu, fost judecător

21 Feb 2024 1912

Matei Nicolae solicită reabilitarea judecătorească!

13 Feb 2024 1137

#Dobrogea145 Daniela Gurgu, director executiv Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Constanţa, mesaj de Ziua Dobrogei

20 Nov 2023 1763

Comuna Ciobanu, din județul Constanța, cumpără servicii de proiectare pentru structuri rutiere! Iată de la cine

20 Oct 2023 727

Prefectul județului Constanța a câștigat procesul cu primarul comunei Ciobanu Edilul ar fi numit secretar general o persoană care nu îndeplinea condițiile legale!

04 Apr 2023 1466

Constănțeanul pasionat de literatura SF care și-a văzut scrierile la edituri din străinătate. Costi Gurgu împlinește 54 de ani

01 Apr 2023 1128

Primar din Constanța amenințat în primărie - „Nu scapi tu, tot te împușc!“. Sentință definitivă

08 Jul 2022 1241

Camera de Conturi, control la UAT Ciobanu! Constatări (DOCUMENT)

03 May 2022 1615

Primar din județul Constanța, amenințat în primărie - „Poate își dau un cap în gură“. „Nu scapi tu, tot te împușc!“

15 Apr 2022 1896

Ședință AGOA la S.C. TABĂRA NĂVODARI S.A. Deciziile luate

11 Jan 2022 1279

Tudorel Gurgu, primarul ales al comunei Ciobanu, declarație de avere

17 Oct 2020 5269

Autorizația de construire pentru sistemul de iluminat dintre Ciobanu și Hârșova, atacată în instanță de Prefectura Constanța. Primarul spune că a greșit, și-a dat singur autorizație!

24 Apr 2020 2766

Mesaje de interes public Tudorel Gurgu, primarul comunei Ciobanu – „Chiar acum suntem pe străzi și dezinfectăm cu cloramină“

25 Mar 2020 8274

Președintele BEJ Constanta, judecător Denis Gabriela Ghervase, despre incidentele celui de-al doilea tur de scrutin în județul Constanța

24 Nov 2019 6160

UPDATE IPJ a preluat sesizarea. Primarul PSD de la Ciobanu a păzit toată ziua secțiile de votare din localitate (documente + galerie foto)

10 Nov 2019 3459