Au început înscrierile pentru observatori pe termen scurt la alegerile prezidențiale. Care sunt procedurile

Coaliția Fiecare Vot continuă campania de monitorizare a proceselor electorale și lansează înscrierile pentru observatori pe termen scurt la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019.

Organizațiile membre vor observa votul în secțiile din țară și din străinătate, pentru cele două tururi de scrutin, pentru votul în avans (vineri-sâmbătă) și pentru ziua de duminică. Persoanele interesate trebuie să aibă cetățenia română, drept de vot și să nu facă parte dintr-un partid politic.
Înscrierile se fac exclusiv online, prin platforma www.fiecarevot.ro, coordonată de Geeks for Democracy. Pentru primul tur, termenul limită este 3 noiembrie pentru străinătate și 5 noiembrie pentru țară. Recrutarea și acreditarea observatorilor, organizarea sesiunilor de training, coordonarea echipelor de observatori și susţinerea activităţii acestora în zilele alegerilor, precum şi raportarea concluziilor se realizează de către organizații neguvernamentale: Expert Forum ,Observatorul Electoral,  Centrul pentru Resurse Civice (Constanța), Centrul pentru Studiul Democrației (Cluj), Asociatia Pro Democratia Club Craiova, Civica (Iași), GHEPart (Curtea de Argeș).

Completarea formularului durează 15 minute și implică o declarație pe proprie răspundere, conform căreia persoanele care se vor înscrie nu fac parte din partide politice. Activitatea nu este remunerată.

Observarea alegerilor vizează exclusiv integritatea procesului electoral,de aceea, observatorii trebuie să fie fără excepție imparțiali și să nu se implice în campania electorală. Toți observatorii încep activitatea cu o oră înainte de deschiderea secțiilor de votare și o încheie după ora 21:00, odată cu închiderea secțiilor.

Se vor organiza sesiuni de pregătire online (cu sprijinul Rezistența TV) și offline pentru observatori înaintea alegerilor, în București și în țară. În ziua scrutinului, fiecare observator va completa fişe de observare sau va putea utiliza aplicația pentru smartphone realizată de Code4 România și va fi în legătură continuă cu echipa FiecareVot , online și prin call-center 0800 080 200.

Pe baza concluziilor extrase, Fiecare Vot și partenerii săi vor face recomandări autorităților competente pentru o mai bună desfășurare a alegerilor viitoare. Rapoartele Fiecare Vot sunt singurele care au fost publicate de organizații neguvernamentale în ultimii ani și au oferit o
perspectivă alternativă față de cea a partidelor politice sau cea guvernamentală asupra procesului electoral.


Toate detaliile privind înscrierea se găsesc pe www.fiecarevot.ro


Sursă foto: Centrul pentru Resurse Civice
   

  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La alegerile din Rusia Iulia Navalnaia declară că a scris „Navalnîi” pe buletinul de vot

17 Mar 2024 628

Oficial de la MAE despre votul prin corespondență la alegerile pentru Președintele României și cele parlamentare

11 Mar 2024 423

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida la preşedinţie. Nu am hotărât acest lucru“

09 Mar 2024 601

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege ce prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României (VIDEO)

05 Mar 2024 633

SURSE UPDATE. Primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 1 sau pe 15 septembrie. Al doilea tur, după două săptămâni

27 Feb 2024 824

A început votul anticipat pentru alegerile prezidențiale, în Rusia

25 Feb 2024 609

Calendarul alegerilor ce vor avea loc în 2024! Ce au decis liderii coaliției PSD-PNL

22 Feb 2024 871

Surse Alegerile prezidenţiale 2024 ar putea fi organizate în luna septembrie

21 Feb 2024 439

Rareș Bogdan, despre candidaturi comune PSD-PNL la alegeri „De candidatura la prezidenţiale şi eventualitatea unei candidaturi comune, nu s-a vorbit, vă spun cu toată sinceritatea”

10 Feb 2024 653

Rușii se mobilizează pentru strângerea de semnături în susținerea lui Boris Nadejdin, posibil contracandidat al lui Putin la prezidențiale

23 Jan 2024 876

Rusia acuză NATO „Exercițiile militare îi intimidează pe alegători!'

20 Jan 2024 690

Rusia 11 aspiranți au rămas în cursa pentru validarea candidaturilor, la alegerile prezidențiale

11 Jan 2024 735

Sondaj INSCOP Intenția de vot pentru alegerile prezidențiale

07 Dec 2023 1110

Premierul Marcel Ciolacu „Societatea românească nu este pregătită încă pentru un preşedinte independent“

02 Dec 2023 771

Mircea Geoană „Alegerile de la anul sunt cele mai importante alegeri din ultimii 30 de ani din România“

24 Nov 2023 862