Theodor Paleologu (PMP) - „Candidez pentru o Românie respectată, educată, performantă. Am convingerea că România merită mai mult!“


Theodor Paleologu, profesor cu peste 20 de ani de experienţă, antreprenor în domeniul educaţiei şi fondator al Casei Paleologu, candidează din partea Partidului Mişcarea Populară la alegerile prezidenţiale. A studiat filozofie şi teorie politică la Paris şi München, a predat în Franţa, Statele Unite şi Germania. A servit România ca ambasador în Danemarca şi Islanda, ca deputat în două legislaturi, ca ministru al Culturii şi cultelor. Ca descendent al unei familii cu o veche tradiţie politică, a simţit că are datoria de a se implica în viaţa cetăţii şi candidează la funcţia de preşedinte cu convingerea că România merită mai mult.


Care va fi relaţia României cu Uniunea Europeană şi NATO în mandatul de preşedinte al lui Theodor Paleologu?


Theodor Paleologu: Voi milita pentru siguranţă asigurată de alianţa cu Uniunea Europeană şi NATO şi respect câştigat în interiorul acestor structuri, pentru susţinerea continuă a interesului României de a intra în spaţiul Schengen, plend de la premisa că sunt îndeplinite condiţiile tehnice; protejarea, atunci când va fi cazul, a cetăţenilor români aflaţi în spaţiul Uniunii Europene. România va promova de asemenea ideea creării unei Agenţii de Informaţii Antiteroriste, având ca misiune prevenirea actelor de terorism pe teritoriul Uniunii Europene şi susţinerea unei politici comune la nivelul Uniunii Europene în materie de relaţii externe, fiscalitate, imigraţie şi securizare a frontierelor externe, astfel încât Europa să conteze cu adevărat alături de Statele Unite, Federaţia Rusă şi China.


În mandatul meu voi promova susţinerea necondiţionată a consolidării relaţiilor politice dintre SUA şi Uniunea Europeană, susţinerea respectării angajamentului ca ţările membre NATO şi UE să finanţeze cheltuielile militare cu minimum 2% din PIB şi promovarea unui acord între SUA, China şi Federaţia Rusă privind neproliferarea Forţelor Nucleare Intermediare.


România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, la numai câteva ore după proclamarea independenţei noului stat (27 august 1991). Cum va aborda în continuare relaţia cu Republica Moldova, pornind de la interesul legitim de a vedea statul vecin intrând pe un făgaş ireversibil al integrării?


Theodor Paleologu: Programul prezidenţial prevede acordarea sprijinului politic şi tehnic pentru a implementarea obligaţiilor ce decurg din Acordul de Asociere la UE pentru Republica Moldova, inclusiv interconectarea infrastructurii rutiere şi feroviare, dar şi a reţelelor de energie.


Prezentaţi-ne câteva direcţii ale programului electoral cu care candidaţi pe 10 noiembrie la alegerile prezidenţiale!


Theodor Paleologu: Un pilon important al programului meu este revizuirea Constituţiei în vederea acordării unor puteri sporite preşedintelui, astfel încât să dispună de mijloace pe măsura mandatului primit prin sufragiu universal (dizolvarea Parlamentului, înlocuirea primului ministru, convocarea de alegeri anticipate) şi reducerea numărului de parlamentari la 300 şi dezbatere publică privind tipul de parlament (monocameral sau bicameral) şi forma de guvernământ (republică sau monarhie). Creşterea capacităţii de luptă împotriva crimei organizate, a evaziunii fiscale, a corupţiei generalizate prin creşterea nivelului de pregătire a instituţiilor de implementare a legii, plecând de la premisa că instituţiile vor acţiona cu deplină respectare a drepturilor fundamentale, reformarea serviciilor secrete prin adoptarea unor legislaţii care vizează activitatea acestora: legea privind activitatea de informaţii şi contrainformaţii, legile de organizare şi funcţionare a SRI şi SIE, legea privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii sunt alte capitole extrem de importante.


În mandatul meu, voi milita pentru consolidarea unui parteneriat între Guvern şi culte pentru asumarea unui rol crescut al cultelor în asistenţa şi îngrijirea bătrânilor şi minorilor orfani, abandonaţi sau proveniţi din familii dezorganizate, creşterea treptată la 2,5% din PIB a bugetului destinat armatei pentru dotarea cu armament performant şi organizarea unui minim antrenament civic, militar şi de prim ajutor pentru situaţii de criză şi nu în ultimul rând, pentru informarea cetăţenilor în privinţa efectelor crizei climatice şi încurajarea iniţiativelor economice care vor susţine surse alternative de energie. Protejarea bogăţiilor naturale ale ţării şi sprijinirea luptei împotriva fraudei de mediu este de asemenea un pariu al mandatului prezidenţial.


În programul dumneavoastră, aţi rezervat un capitol amplu necesităţii instaurării performanţei şi meritocraţiei. Cum vă gândiţi să realizaţi acest deziderat?


Theodor Paleologu: Viziunea mea legată de meritocraţie şi performanţă conţine trei etape importante: Îmi doresc performanţă în administraţia publică asigurată de digitalizare, depolitizare şi mobilitate bazată pe meritocraţie; O economie performantă asigurată de fiscalitate redusă, flexibilitate şi sprijin pe criterii meritocratice pentru iniţiative antreprenoriale şi bunăstare economică asigurată de sprijinul strategic pentru industrii-cheie, specifce profilului economic al ţării (de exemplu: Tehnologia Informaţiei - IT).


Meritocraţia şi performanţa vor fi posibile prin depolitizarea instituţiilor statului, prin stabilirea nivelului funcţiilor care sunt obiect al numirilor politice, care să se facă exclusiv la nivelul miniştrilor, secretarilor de stat şi consilierilor acestora.


Performanţa va fi funcţiona prin asigurarea reală, nu doar la nivel de promisiuni, a predictibilităţii şi continuităţii legislative necesare unui mediu de afaceri performant şi prin încurajarea libertăţii economice prin înlocuirea reglementărilor abuzive cu cele utile, clare, cât mai aproape de necesităţile socio-economice ale ţării.


Meritocraţia va conduce la diminuarea birocraţiei excesive, bazată pe nepotism şi pe relaţii condiţionate politice, respectarea fără excepţii a criteriilor de numire prin concurs a managerilor companiilor cu capital majoritar de stat, a cadrelor de conducere din poliţie, a şefilor direcţiilor descentralizate ale ministerelor, şcolilor şi spitalelor.


Mai multe detalii despre programul electoral al candidatului Theodor Paleologu citiţi aici.

Comandat de Partidul Mişcarea Populară
Executat de ZIUA de Constanţa – portal: www.ziuaconstanta.ro
Cod mandatar financiar: 31190006
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 1B

01 Feb 2024 386

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța!

01 Feb 2024 740

CNAIR Transport agabaritic pe ruta Ploiești, județul Prahova - Agigea, județul Constanța

31 Jan 2024 599

Transport agabaritic pe ruta Agigea RORO PTF – Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș

03 Jan 2024 780

Traficul pe ruta Portul Constanța-Tulcea, îngreunat de un transport agabaritic

21 Nov 2023 723

Atenție șoferi! Transport agabaritic pe ruta Sibiu – Agigea

10 Mar 2023 1149

IGPR Infotrafic Transport agabaritic - 28.09.2022

28 Sep 2022 663

Doliu în familia unui fost candidat la prezidențiale. „Noaptea trecută a murit mama mea...”

27 Sep 2022 2506

Imaginea zilei. Priviți unde a nimerit autoutilitara implicată în accident

06 Aug 2021 2326

Rezultate provizorii vot alegeri prezidențiale 2019. Cum arată ierarhia candidaților

11 Nov 2019 2594

Alegeri prezidenţiale 2019 Cum au ales constănţenii. S-au numărat voturile din aproape toate secţiile de votare

11 Nov 2019 4334

Iohannis câștigă detașat. Dăncilă pe locul 3 în municipiu. Au început să vină rezultatele de la secțiile de votare din județul Constanța

10 Nov 2019 5221

Exit Poll Alegeri Prezidențiale 2019 Primele cifre oficiale. Cum au votat românii

10 Nov 2019 2563

Revista presei locale

09 Nov 2019 2184

Revista presei locale

08 Nov 2019 1838