AMBASADA SUA CLĂTITĂRIA CLATOS ESTE „ANTREPRENORUL LUNII IUNIE”

            Programul Ambasadei intitulat „Antreprenorul lunii” aduce în prim plan persoane şi companii care demonstrează cele mai importante trăsături ale unui antreprenor. Un antreprenor vede potenţialul existent într-o idee nouă şi face un pas îndrăzneţ, şi adesea riscant, folosindu-şi doar calităţile, perseverenţa şi curajul pentru a transforma acea idee în realitate. Prin intermediul programului „Antreprenorul lunii”, Ambasada aduce în prim plan antreprenori care valorifică oportunităţile unice existente în diverse sectoare industriale şi regiuni din România.
            În 2012, Alexandra Lipovan a înfiinţat Clătităria ClaTos, o clătitărie mobilă, în Satu Mare, unde comercializează clătite pregătite în stil tradiţional franţuzesc. Înarmată cu pasiunea pentru gătit şi o mică sumă de bani economisiţi dintr-un serviciu cu jumătate de normă, Alexandra Lipovan a lansat această microîntreprindere în timpul studenţiei sale la Cluj. Ea a transformat pasiunea pentru clătitele franţuzeşti într-o afacere înfloritoare şi de succes, cu doi angajaţi.Căsuţa sa mobilă este o prezenţă îndrăgită pe străzile pitoreşti din Satu Mare, oferind preparate delicioase la un preţ accesibil.
            Alexandra Lipovan şi-a folosit succesul pentru a îmbunătăţi vieţile copiilor îngrijiţi prin programe de asistenţă socială, ca parte a campaniei sale umanitare „O clătită pentru o cauză nobilă”. În cadrul campaniei, ea donează profiturile realizate în fiecare zi de vineri Serviciului de Asistenţă Socială al Municipiului Satu Mare.
            Ambasada SUA o felicită pe Alexandra Lipovan pentru succesul său. Ea ne reaminteşte tuturor că economia românească oferă o multitudine de oportunităţi mici şi mari de afaceri, accesibile celor care au curajul de a le încerca. Pe măsură ce România continuă să se dezvolte, va avea de câştigat graţie antreprenorilor care înfiinţează noi companii, le adaptează şi le reformează pe cele vechi şi conduc ţara spre viitor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evocare a trecutului Fotografia remarcabilă a Pieței Griviței din Constanța, orașul în anul 1946

15 Apr 2024 766

Ambasada României în Statele Unite ale Americii, gazdă a unei recepții pentru Harvard Club of Washington DC

20 Feb 2024 733

Înalți oficiali și diplomați americani, în discuții la București despre regiunea Mării Negre

23 Jan 2024 3752

Avioane F-16 ale SUA vor survola într-un exercițiu Bosnia-Herțegovina, ca un avertisment adresat „secesioniștilor” sârbi

08 Jan 2024 874

Reuniune la nivel înalt la Tulcea pentru a consolida exporturile de cereale ucrainene şi securitatea alimentară globală

07 Dec 2023 956

15 ani de cooperare între Poliția de Frontieră Română și Ambasada Statelor Unite ale Americii la București (FOTO)

15 Sep 2023 960

Eveniment în Portul Constanța LIVE VIDEO-TEXT. Înalți reprezentanți ai SUA și UE discută despre transportul cerealelor din Ucraina (FOTO)

15 Sep 2023 1357

Eveniment în Portul Constanța Înalți reprezentanți ai SUA și UE discută despre transportul cerealelor din Ucraina

14 Sep 2023 1014

Știri Constanța Forțele Navale Române și ale SUA organizează Exercițiul multinațional „Sea Breeze 23.3”

08 Sep 2023 870

Păsări flamingo roz surprinse în Tuzla și pe Lacul Nuntași din Dobrogea (FOTO)

12 Aug 2023 4879

Ambasada SUA Concurs de videoclipuri pentru liceeni „Demnitate, Libertate și Dreptate pentru toți”

24 Jul 2023 1039

Moment inedit pentru România în Congresul SUA! Mesaje de susținere la aniversarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA

13 Jul 2023 1401

LIVE VIDEO Ambasada SUA organizează evenimentul „Noi, Oamenii - 25 de ani de Parteneriat Strategic” la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (GALERIE FOTO)

12 Jul 2023 1923

Constanța Expoziție fotografică itinerantă „Noi, Poporul/We the People”, în Piața Ovidiu. Este celebrată aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre SUA și România

07 Jul 2023 1176

Ministrul Aurescu a înmânat Ordinul Național „Serviciul Credincios” lui David Muniz, fost însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei SUA la București

19 May 2023 1064