Comunicat de presă Ambasada SUA sărbătoreşte 75 de ani de existenţă

Ambasada SUA sărbătoreşte 75 de ani de existenţă a International Visitors Leadership Program – IVLP („Programul pentru vizitatori internaţionali”), una dintre iniţiativele Guvernului SUA care promovează cunoaşterea reciprocă prin comunicare la nivel personal şi profesional.
IVLP este cel mai important program de schimburi profesionale al Departamentului de Stat şi a fost înfiinţat în 1940, când Nelson Rockefeller a lansat un proiect de „schimb de persoane” cu America Latină. Primul participant la acel program a fost preotul Aurelio Espinosa Pólit, director al Colegio de Cotocollao, din Quito, Ecuador, care a ajuns în SUA în decembrie 1940. De-a lungul celor 75 de ani de existenţă, IVLP a adus laolaltă peste 200.000 de participanţi internaţionali, printre care se numără peste 335 actuali sau foşti şefi de stat sau de guvern, peste 50 de laureaţi ai premiului Nobel şi multe alte persoane cu realizări notabile.
Primul român care a ajuns în SUA prin programul destinat vizitatorilor internaţionali apare menţionat în arhive în 1960. De atunci, cei peste 1.500 de români membri ai comunităţii de vizitatori internaţionali sunt profesionişti respectaţi din toate domeniile, inclusiv pedagogi, jurnalişti, specialişti în drept, artişti, lideri de ONG-uri şi activişti locali, membri ai clerului şi alte persoane importante ale vieţii publice româneşti. Printre temele pe care s-a pus accentul în program s-au numărat: stat de drept şi responsabilizare a reprezentanţilor instituţiilor, drepturile omului, împuternicirea categoriilor defavorizate, antreprenoriat, aplicarea legii, educaţie şi implicarea civică a tinerilor.
La întâlnirea cu unii dintre participanţii la program, însărcinatul cu afaceri Dean Thompson le-a spus: „Programul International Visitors Leadership este o parte importantă a politicilor şi eforturilor Guvernului SUA de a dezvolta relaţii în toată lumea. Este convingerea noastră puternică şi fermă că o cunoaştere şi înţelegere reciprocă crescândă ne poate ajuta să dezvoltăm relaţii din ce în ce mai strânse.”
IVLP promovează învăţarea de lucruri noi, împărtăşirea de cunoştinţe şi dezvoltarea de reţele profesionale. Participanţii, actuali sau viitori lideri în domeniile lor de interes şi de activitate, se întâlnesc cu omologi americani şi străini, schimbă impresii, discută soluţii la probleme actuale şi îşi creează cunoştinţe pe termen lung.
Interacţiunea cu foştii participanţi la programe sponsorizate de Guvernul SUA este o prioritate a Departamentului de Stat şi a Ambasadei SUA la Bucureşti. În august 2013, s-a înfiinţat Romanian U.S. Alumni Association, cu statut de persoană juridică. Toţi bursierii şi absolvenţii de programe sponsorizate de Guvernul SUA (Fulbright, Humphrey, International Visitor Leadership şi Benjamin Franklin) pot deveni membri ai Asociaţiei. Printre membrii se numără români din toate regiunile ţării, care au participat la programe sponsorizate de Guvernul SUA între 1960 şi 2015.  
  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 20 de ambasade, declarație comună de Ziua Internațională a Femeii

08 Mar 2023 1114

Plicuri suspecte la Ambasada Ucrainei din București. Pirotehniștii, la fața locului

06 Dec 2022 1247

Director nou la ANR! A fost atașat de afaceri interne în mai multe ambasade și a condus Serviciul de Informaţii și IPJ Constanța (document)

25 Aug 2021 9986

Ziua Internațională a Copilului, la Senatul României

30 May 2021 1597

Ambasada SUA la Bagdad a fost atacată cu rachete. S-au auzit cel puţin patru explozii

16 Feb 2020 2080

Premierul Viorica Dăncilă „În niciun stat ambasadorii nu fac agenda prim-ministrului şi eu nu am să permit acest lucru”

03 Apr 2019 1486

Apel către autorități. 12 ambasade ale mai multor state îşi exprimă îngrijorări cu privire la statul de drept din România

03 Apr 2019 1786

Darius Vâlcov - "Cine ar îndrăzni să modifice actuala formă a Legii offshore va trebui judecat pentru trădare de ţară"

18 Aug 2018 2137

Aproape o sută de morți. Atentat cu ambulanța-capcană în Afganistan. Zeci de răniți

28 Jan 2018 3421

Mişcarea Raeliană vrea să-şi facă ambasadă în Dobrogea. Declaraţia exclusivă pentru ZIUA de Constanţa

01 Apr 2017 5366

MAE are un nou purtător de cuvânt

12 Aug 2016 2711

Românii din diaspora, revoltați Au inițiat o petiție și pun la cale un protest. Vezi de ce!

28 Jul 2016 3368

Şeful statului a propus ambasador „un bun prieten de familie”

08 Apr 2016 1963

AMBASADORUL SUA ÎI INVITĂ LA O DISCUŢIE ONLINE PE ROMÂNII INTERESAŢI DE PRIETENIA ROMÂNIA-SUA

22 Feb 2016 2244

Competiţie Internaţională pentru Antreprenori

12 Dec 2015 2444