Post vacant de conducere la Primăria Năvodari. Iată care sunt condiţiile de participare



Agenţia Naţională a Fincţionarilor Public
i organizează concurs de promovare, pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante deşef birou – Biroul Disciplina în Construcţii – Urbanism – Amenajare Teritoriu, din cadrul Aparatului de Specialiate al Primarului Oraşului Năvodari, judeţul Constanţa.

Conscursul se desfăşoară în Bucureşti, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Condiţii de participare:
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specializarea inginerie economică în construcţii;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani;
  • cunoştinţe operare calculator: cunoştinţe de bază, dovedite cu documente care să ateste competenţele, emise în condiţiile legii, potrivit nivelului solicitat;
  • să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
  • să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.Dosarele se depun la sediul ANFP, în perioada 15 iunie-4 iulie 2018, inclusiv.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:

În data de 19 iulie 2018, ora 10,00 va avea loc proba scrisă.
 
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul ANFP, de la Daniela Iacob, consilier, Bucureşti, Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numerele de telefon 0374.112.726 / 0374.112.727, sau la adresa de e-mail informatii.concurs@anfp.gov.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polaris M Holding angajeaza in conditii avantajoase

07 Jun 2017 4895

ANUNŢ ANGAJARE Primăria Năvodari

15 Dec 2015 4143