Comunicat de presă Arhiepiscopia Tomisului Procesiune religioasă pe străzile orașului Năvodari

Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea orașului Năvodari și a celei mai vechi biserici din localitate. Tocmai de aceea, mâine, 13 octombrie, în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase, începând cu ora 17.00, la biserica cu acest hram (str. Constanței, nr. 49-51, Năvodari), ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, urmată de tradiționala procesiune cu icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, ce va avea loc pe următorul traseu: biserica „Sf. Cuv. Parascheva” (zona Kaufland) – str. Constanței – biserica „Bunavestire” – str. Mării – str. Frunzelor – str. Rândunelelor – biserica „Sf. Cuv. Parascheva”. 
 
Sfânta Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XI-lea în localitatea Epivat din Tracia, din părinți creștini. Încă de mică fost milostivă cu cei săraci, adeseori dăruindu-le chiar hainele. A părăsit familia pentru a-și dedica total viața lui Hristos, a oferit săracilor partea sa de moștenire și a intrat într-o mănăstire din apropierea Constantinopolului. După ani de viață ascetică, a fost în pelerinaj la Locurile Sfinte și în pustiul Iordanului, apoi s-a întors în satul natal unde, după alți doi ani de post și rugăciune, a trecut la Domnul.
Moaștele sale, făcătoare de minuni, au fost păstrate aproximativ 200 de ani într-o biserică din Epivat, iar în anul 1235 au fost luate de către împăratul Asan al românilor și bulgarilor și așezate la Târnovo, apoi au ajuns la Belgrad. Aproximativ trei secole mai târziu, sfintele moaște au fost așezate în biserica Patriarhiei din Constantinopol. În anul 1641, voievodul Vasile Lupu le-a adus la Iași, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi”.
 
Biserici cu hramul Cuvioasa Parascheva din eparhia Tomisului:
Parohia „Cuv. Parascheva”, Constanța
Băneasa II
Parohia Mereni
Parohia Movilița
Parohia Grădina
Biserica din Râmnicu de Jos
Parohia Corbu de Sus
Parohia Mamaia Sat
Parohia Năvodari I
Parohia Cumpăna II

Parohia Valul lui Traian I
Parohia Medgidia III
Parohia Tortomanu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 475

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 522

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 512

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 440

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 499

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 737

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2262

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 661

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 651

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 578

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 908

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 957

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1546

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 842

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 611