Învățământul la răscruce - masă rotundă despre cum văd elevii reforma în educație, organizată la Constanța

Marți, 6 octombrie a.c., începând cu orele 11:00, Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Asociația Elevilor din Constanța și Clubul de Dezbateri Academice “Eminescu Debate Club” organizează, în contextul Zilei Mondiale a Educației, dezbaterea publică cu tema “Învățământul la răscruce - reforma sistemului de educație prin ochii elevilor”. Evenimentul va avea loc în sala “Valentina Boteanu” a Colegiului Național “Mihai Eminescu”.

La dezbatere vor lua parte, printre alții: elevi și reprezentanți ai elevilor, reprezentați ai autorităților publice centrale, locale și deconcentrate, sindicatelor din educație, mediului universitar, societății civile, mediului economic și cadre didactice.

Scopul evenimentului îl reprezinta întâlnirea la aceeași masă a tuturor factorilor implicați în procesul educațional, în vederea dezbaterii modului în care trebuie reformat sistemul românesc de învățământ, în contextul actualei dezbateri naționale pe tema educației.

Și-au anunțat participarea: prof.univ.dr. Sorin Rugină, rectorul Universității “Ovidius” din Constanța, deputatul Mihai Tararache și Albert Craiu, din partea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, consilierul ministrului pentru problemele elevilor și studenților.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 1032

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 874

Asociația Elevilor Constanța, la judecată cu Consiliul Județean Constanța! Ce a decis instanța

08 Feb 2024 820

Asociaţia Elevilor din Constanţa „Statutul Elevului” a fost depus la Ministerul Educației. Ce solicitări sunt vizate

01 Feb 2024 707

Asociația Elevilor din Constanța solicită rezilierea contractului Consiliului Județean Constanța cu operatorul de transport “Metropolitan”!

22 Jan 2024 734

Știri Constanța Asociația Elevilor din Constanța are un nou președinte!

24 Sep 2023 1359

Urmează noi procese Transportul elevilor navetiști nu este, în continuare, gratuit. Consiliul Județean Constanța spune că elevii pot deconta contravaloarea abonamentului la școala unde învață!

11 Sep 2023 1139

Procesul pentru anularea ordinului privind transportul elevilor, suspendat la Constanța! De ce au luat judecătorii această decizie

12 Apr 2023 1134

Proces pentru anularea Ordinului MEC privind transportul elevilor, la Curtea de Apel Constanța. Judecătorii au decis deja că nu trebuie suspendat

09 Apr 2023 953

Asociația Elevilor din Constanța contra Ministerului Educației, în justiție. Decizia Curții de Apel

28 Mar 2023 1299

Ordin al Ministerului Educației, contestat la Constanța

25 Feb 2023 1119

Contestație în anulare. A fost admis recursul în dosarul prin care Asociația Elevilor cere Consiliului Județean Constanța asigurarea transportului gratuit

23 Jan 2023 1378

Asociația Elevilor din Constanța, acționată în instanță de Consiliul Județean Constanța! Precizări

01 Sep 2022 1920

Elevii constănțeni salută decizia Monicăi Anisie de a susține votul de la 16 ani

08 Jun 2022 1208

Exclusiv! Reacția primarului din Lumina, acuzat că se folosește de elevi pentru a curăța comuna. „Activitate educativă, criticată de un localnic”

21 May 2022 6220