Ziua Internaţională a Voluntarilor, 5 Decembrie 2015

   Gala Voluntarilor 2015 Constanţa, sărbatorită în fiecare an începând cu anul 2003 în data de 5 decembrie, urmăreşte recunoaşterea publică a meritelor celor mai activi voluntari din Constanţa.
         Anul acesta în cadrul galei, vor fi prezente un număr de 19 ONG-uri implicate activ în viaţa comunităţii constănţene prin proiecte şi programe de calitate care valorizează resursa umană voluntară urmând a fi premiate la cele 12 categorii de premii după cum urmează: Voluntarul anului, Voluntarul junior al anului, Voluntarul senior al anului, Voluntarul străin al anului, Voluntarul din sport al anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Organizaţia anului, Instituţia de învăţământ a anului,  Compania anului, Popularitate Voluntarul Anului, Popularitate Organizatia Anului şi Trofeul  Prieteniei.
      Evenimentul este organizat de către echipa formată la nivel local din: Asociaţia Civicum Voluntaris, S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club, Organizaţia Nonguvernamentala Ecologistă Mare Nostrum, Comitetul Naţioanal Român pentru Drepturile Copilului Filiala Constanţa, Asociaţia Together Everyone Achieves More, şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în parteneriat cu Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu diabet din judeţul Constanţa, Asociaţia Grupurilor Locale de tineret, Filiala „ Tineri Mereu” Constanţa şi AYG.
      
        Sponsori: Auchan, PROCIVITAS PRINT.

        Partener media: Radio România Constanţa.
        Evenimentul va avea loc în data de 5 decembrie 2015, începând cu ora 15.00, la Sala de Festivităţi a Forţelor Navale (Str. Dezrobirii, Nr.80).
 
             Semnificaţia zilei de 5 decembrie: În anul 1985 Naţiunile Unite au desemnat data de 5 decembrie ca Ziua internaţională a Voluntarilor. Această zi este dedicată eforturilor celor care au adus o contribuţie importantă societăţii, prin oferirea timpului lor ca voluntari.
Naţiunile Unite au invitat guvernele şi organizaţiile din toate ţările ca în fiecare an, pe 5 decembrie, să desfăşoare şi să promoveze activităţi menite să aducă mulţumiri voluntarilor şi să stimuleze o mai  mare conştientizare a contribuţiei acestora. Această zi este deja aniversată în mai mult de jumatate din ţările lumii.
             Ziua de 5 decembrie este sărbatorită şi în România începând cu anul 2000 când Centrul Naţional de Voluntariat “Pro Vobis” a organizat prima Gală judeţeană de decernare a premiilor de implicare în comunitate, eveniment dedicat recunoaşterii meritelor voluntarilor şi a celor care sprijină mişcarea de voluntariat în România (organizaţii, sponsori, finanţatori, presă etc.).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gala Voluntarilor Constanţa 2017, într-un nou format

05 Dec 2017 2319

Ziua internațională a voluntarilor, celebrată pe 5 decembrie. Care este tema din 2015

05 Dec 2015 1546