Întâlnirea conducerii ASF cu delegația FMI și a Comisiei Europene

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară s-a întâlnit astăzi, 25 octombrie 2013, cu reprezentanții misiunii Fondului Monetar Internațional și ai Comisiei Europene.
 

Misiunea Fondului Monetar Internațional a fost invitată la sediul ASF pentru a fi informată în privința priorităților Autorității de Supraveghere Financiară. La întâlnire au participat: Dan Radu Rușanu - președinte ASF, Daniel Dăianu - prim-vicepreședinte ASF, Andrea Schaechter - șeful misiunii FMI pentru România şi Istvan Szekely - șeful delegației Comisiei Europene pentru România.
 
Președintele ASF i-a informat pe reprezentanții organismelor internaționale asupra priorităților autorității în privința pieței asigurărilor, a pieței de capital și a sectorului de pensii private, segmente în care reputația și eficiența ASF a crescut în urma deciziilor care au fost luate după comasarea fostelor comisii de supraveghere (CNVM, CSSPP şi CSA).
 
Reprezentanții ASF au adus la cunoștință partenerilor de discuție că autoritatea a intrat într-o nouă etapă de consolidare, după ce guvernul a adoptat, la jumătatea acestei luni, Ordonanța de Urgență 94/2013, care privește ASF. Ordonanța ar trebui să răspundă inclusiv preocupărilor organismelor financiare internaționale.
 
“Ordonanța stabilește clar criteriile de experiență profesională, cazurile în care persoanele din Consiliul ASF pot fi considerate incompatibile şi calitatea de autoritate administrativă autonomă, independentă, autofinanțată a Autorității de Supraveghere Financiară’’, au declarat reprezentanţii ASF.
 
Șeful delegației Comisiei Europene în România, Istvan Pal Szekely, a apreciat că: “sunt mai multe chestiuni în care avem aceeași înțelegere sau e un foarte bun început pentru a avea aceeași înțelegere. Și noi și dumneavoastră, ASF, avem nevoie de anumite certitudini pentru a putea trece într-o nouă etapă. Vreau să fiu foarte cinstit: vrem să fim aliatul cel mai puternic și vrem ca această instituție să fie la standarde internaționale.”
 
În acest context, reprezentanții Comisiei Europene urmăresc cu interes rezultatul restructurării personalului ASF în urma unei evaluări independente, realizată de o companie cu reputație internațională. Procesul de selectare a evaluatorului a fost demarat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în luna septembrie a.c.
 
Discuțiile dintre ASF, FMI și Comisia Europeană vor continua la nivel de experți.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3640

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 552

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 943

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2556

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3534

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 407

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1051

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 952

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 634

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 3401

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1131

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 821

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 782

Motociclist implicat într-un accident rutier la intrare în Constanța dinspre Lazu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1584

Accident rutier în Constanța la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Nicolae Iorga (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1185