Tarifele de interconectare a trei operatori de telefonie mobila scad de la 1 mai 2009

COMUNICAT DE PRESĂ
23.04.2009

Tarifele de interconectare a trei operatori de telefonie mobilă scad de la 1 mai 2009

”Am semnat şi trimis astăzi operatorilor deciziile individuale privind desemnarea tuturor celor cinci operatori de telefonie mobilă din România drept furnizori cu putere semnificativă pe piaţa de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele. Prin aceste decizii am reglementat pentru prima oară tarifele de interconectare ale Cosmote, Telemobil şi RCS&RDS, care vor fi obligaţi să practice tarife de interconectare mai mici de la 1 mai 2009”, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). 

Conform deciziilor adoptate astăzi, nivelul tarifelor de interconectare impuse anterior Orange şi Vodafone, pe baza modelului de calculaţie elaborat în anii 2004-2006, se menţine la 5,03 eurocenţi/minut. În ceea ce priveşte Cosmote şi Telemobil, aceştia vor practica de la 1 mai 2009 un tarif mediu de interconectare de maxim 6,4 eurocenţi/minut, de la 1 ianuarie 2010 un tarif de 5,67 eurocenţi/minut, iar de la 1 iulie 2010 un tarif de 5,03 eurocenţi/minut. RCS&RDS va avea un tarif mediu de maxim 7,21 eurocenţi de la 1 mai 2009, de 6,4 eurocenţi de la 1 ianuarie 2010, iar de la 1 iulie 2010 de 5,67 eurocenţi/minut. Aceste plafoane se vor păstra până la elaborarea de către Autoritate a unui nou model de calcul prin care se vor stabili tarife simetrice pentru toţi operatorii de telefonie mobilă, pe baza costurilor unui operator ipotetic eficient.
 „Prin impunerea acestor tarife de interconectare ne asigurăm că utilizatorii români beneficiază de tarife convenabile pentru apeluri în afara reţelei lor. În absenţa reglementării, tarifele pentru serviciile de terminare a apelurilor la puncte mobile pot fi stabilite la un nivel excesiv şi ineficient, deoarece concurenţa dintre furnizorii de telefonie mobilă îi determină pe fiecare dintre aceştia să maximizeze beneficiile propriilor utilizatori finali, în detrimentul utilizatorilor altor reţele, care sunt nevoiţi să suporte un nivel al tarifelor mai ridicat pentru apelurile terminate în reţeaua respectivă.”, a adăugat preşedintele ANCOM Cătălin Marinescu.
De asemenea, în afara obligaţiei de orientare pe costuri a tarifelor, ANCOM extinde şi celelalte obligaţii la toţi cei cinci operatori. Se adaugă, pentru toţi operatorii, obligaţia de a publica o Ofertă de referinţă pentru interconectare, obligaţie pe care RCS&RDS va trebui să o îndeplinească până la 1 ianuarie 2010. Astfel, toţi cei cinci operatori vor avea următoarele obligaţii: transparenţă (publicarea unei oferte de referinţă pentru interconectare), nediscriminare, controlul tarifelor prin fundamentare în funcţie de costuri, pe baza unui sistem de contabilitate a costurilor aprobat de autoritate, obligaţia de furnizare a unor servicii şi de acordare a accesului la anumite facilităţi.

În luna martie, Comisia Europeană a salutat printr-o scrisoare decizia autorităţii de reglementare din România de a reduce tarifele de interconectare pentru operatorii mobili în conformitate cu viitoarea recomandare a Comisiei. Comisia a solicitat, de asemenea, ca autoritatea să alinieze tarifele de terminare a apelurilor mobile percepute de operatorii de telefonie mobilă care se situează pe locurile trei şi patru pe piaţa din România la cele autorizate pentru primii doi cei mai mari operatori. Scrisoarea Comisiei a recunoscut scăderea la cote rezonabile a tarifelor practicate de primii doi cei mai mari operatori (5,03 eurocenţi pe minut) şi a indicat că, în absenţa unor diferenţe obiective de cost, aceste tarife intermediare ar trebui să se aplice, de asemenea, celorlalţi operatori, cât mai repede posibil.

ANCOM a analizat observaţiile Comisiei Europene şi consideră că stabilirea unei pante de ajustare de 14 luni până la atingerea simetriei tarifelor de terminare (5,03 eurocenţi/minut) pentru cei doi operatori, Cosmote şi Telemobil, este o măsură necesară şi proporţională, care conduce la îndeplinirea obiectivelor reglementării şi, în acelaşi timp, permite operatorilor ajustarea planurilor de afaceri într-un interval de timp rezonabil, având în vedere atât realităţile din piaţa românească, cât şi practica, doctrina şi tendinţele de reglementare la nivel european.

ANCOM consideră că aplicarea mai devreme de 1 iulie 2010 a principiilor simetriei ar fi disproporţionată, încălcând principiul predictibilităţii, dar şi principiile proporţionalităţii şi a tratamentului echitabil aplicat operatorilor, având în vedere că ajustarea tarifelor de terminare ale Vodafone şi Orange s-a făcut progresiv, într-o perioadă de 5 ani şi 9 luni.


ANCOM este instituţia care stabileşte regulile pentru piaţa de comunicaţii din Romania si veghează la respectarea acestora. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitati www.ancom.org.ro.

Persoană de contact: Cătălina Dragomir, Şef Serviciul Media&Website, telefon 0372.845.417, email: catalina.dragomir@ancom.org.ro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 411

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 448

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 685

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 583

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 542

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 776

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 559

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 662

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 713

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 526

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 582

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 556

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 787

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3406

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14213