AVAS a analizat programul de restructurare al SC CERITEX SA Brasov

AVAS a analizat programul de restructurare al SC CERITEX SA Braşov

            Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a analizat programul de restructurare al SC CERITEX SA Braşov aprobat în 2006, în baza contractului de privatizare.

Analiza programului de restructurare s-a efectuat în baza documentaţiei depuse la AVAS în 19.06.2009, 19.10.2009 şi 30.10.2009, prin care societatea comercială a transmis stadiul realizării măsurilor cu termene scadente până la 31.12.2008. Din analiza Programului de restructurare reiese că sunt prevăzute două măsuri de restructurare tehnologică: măsura privind achiziţia  de licenţe de produse şi tehnologii noi, cu termen de realizare în anul 2008 şi măsura privind restructurare pentru creşterea complexităţii producţiei, cu termen de realizare în anul 2009. Din punct de vedere al costurilor prevăzute pentru realizarea acestora, rezultă că cele două măsuri reprezintă ponderea cea mai mare a costurilor, din totalul programului de restructurare, care revine societăţii şi cumpărătorului.

În urma analizei, AVAS a decis următoarele :

1. Constatarea nerealizarii masurii de retructurare privind achiziţia de licenţe de produse şi tehnologii noi la termenul de 31.12.2008;

2. Notificarea societăţii si a cumpărătorului, pentru :

a) obligaţia implementării în integralitate a Programului de Restructurare 2005-2009 al S.C. CERITEX S.A. Brasov, condiţionalitate sub care s-a emis Decizia Consiliului Concurenţei nr.43/14.03.2005;

b) rentabilizarea producţiei ce se va executa in anul 2009, in vederea viabilizarii societăţii si respectarii indicatorilor economico - financiari ţinta prevăzuţi în Programul de restructurare al s.c. CERITEX S.A., judet Brasov, asumat de societate si cumpărător .

3. Transmiterea notificării Consiliului Concurenţei cu privire la avizarea modificării/adaptării Programului de restructurare asumat de societate si  de cumpărător in conformitate cu solicitarea conducerea societăţii cu adresa nr.320/28.10.2009, inregistrată la AVAS sub nr.R/45929/30.10.2009.

Menţionăm că SC CERITEX SA Braşov a fost privatizată prin vânzarea pachetului de acţiuni de 59,2206 % din capitalul social deţinut de stat către SC TEHNAGRAL SA Braşov. Transferul de proprietate s-a realizat în momentul creditării contului AVAS, cu suma reprezentând preţul acţiunilor, în data de 08.09.2004.

AVAS a aplicat procedura acordării unui ajutor de stat în cadrul unei scheme de ajutor de stat pentru societăţile comerciale privatizate în baza Legii 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel în 14.04.2006, AVAS a aprobat alocarea sumei de 3.646.522 lei din cadrul schemei de ajutor de stat, aprobată de Consiliul Concurenţei, pentru SC CERITEX SA Braşov. Programul de Restructurare al SC CERITEX SA Braşov în perioada 2005-2009, asumat de societate şi de cumpărător, este de 6.408.522 lei, din care 56.9% ajutor de stat. Din informaţiile deţinute de AVAS, ajutorul de stat acordat societăţii este în sumă de 3.639.892 lei, adică 99,82% din nivelul acordat.

În anul 2007, după încetarea monitorizării postprivatizare aprobată de AVAS în data de 13.06.2006, acţiunile cumpărătorului SC TEHNAGRAL SA Braşov au fost cesionate către un nou acţionariat format din persoana fizică Madar Florin Horea cu 50% din acţiuni şi persoana juridică SC TREMAD SA cu 50% din acţiuni. În aceste condiţii, noua conducere a societăţii a depus la AVAS în data de 15.10.2009, două memorii aferente măsurilor enunţate, prin care solicită modificarea şi adaptarea structurii Programului de restructurare.
________________________________________________________

AVAS - Directia Comunicare

Adresa: Str. Av. Alexandru Serbanescu, nr.50, sector 1, Bucuresti

www.avas.gov.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Post vacant la Școala Gimnazială Nr. 22 „I. C. Brătianu” Constanța

28 Mar 2024 805

Angajări Constanța Termoficare Constanța SRL angajează. Detalii

27 Mar 2024 561

Primăria Orașului Techirghiol, județul Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

26 Mar 2024 2385

Ședință CLM Constanța Aleșii locali vor aproba programul de acțiune destinat combaterii riscului de excluziune socială pentru 2024 (DOCUMENT)

25 Mar 2024 334

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 830

Prefectul Silviu Coșa- „Viitorul energetic al Constanței este promițător“

22 Mar 2024 556

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială nr. 1 Cuza-Vodă angajează îngrijitor

21 Mar 2024 502

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox, la data de 21 martie 2024?

21 Mar 2024 1115

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680

Locuri de muncă Constanța Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” scoate la concurs posturi vacante. Detalii

18 Mar 2024 856

Școala Gimnazială Nr. 29 ,,Mihai Viteazul’’ Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

18 Mar 2024 774

Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” Constanța angajeză. Iată postul vacant

18 Mar 2024 845

Postul Paştelui 2024 începe astăzi, 18 martie. Tradiții și obiceiuri românești

18 Mar 2024 1443

Locuri de muncă Constanța Biblioteca Județeană „Ioan N Roman” Constanța face angajări

18 Mar 2024 1049

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 567