Tomáš Spurný îşi începe mandatul de preşedinte executiv al BCR

 Banca Națională a României a aprobat, totodată, numirea lui Martin Skopek ca vicepreşedinte Retail & Private banking, a lui Sergiu Manea ca vicepreşedinte Trezorerie, Pieţe de capital & Group Large Corporates şi a lui Christian Bruckner în funcţia de vicepreşedinte Operaţiuni

 Procesul de aprobare a numirii lui Bernd Mittermair în funcţia de vicepreşedinte executiv Financiar este în curs de finalizare

Bucureşti, 27 aprilie - Tomáš Spurný (47 de ani) îşi începe mandatul de preşedinte executiv al Bancii Comerciale Romane (BCR), ca urmare a aprobării de către Banca Naţională a României (BNR). Dl. Spurny a fost numit la cârma BCR la începutul acestui an de către Consiliul de Supraveghere al BCR, succedând lui Dominic Bruynseels, al cărui mandat s-a încheiat.

Bancher cu o deosebită experienţă internaţională, în ultimii zece ani Tomáš Spurný a fost preşedinte executiv al mai multor instituţii bancare şi financiare importante din Slovacia, Republica Cehă şi Ungaria, contribuind la succesul acestora pe pieţele locale. Înainte de a activa în domeniul bancar, Tomáš Spurný a lucrat câţiva ani la compania de consultanţă de management McKinsey & Company, asigurând consiliere de specialitate unor instituţii financiare care operează pe pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Banca Naţională a României a aprobat de asemenea numirile domnilor Martin Skopek în funcţia de vicepreşedinte executiv Retail & Private banking şi Sergiu Manea în funcţia de vicepreşedinte executiv Trezorerie, Pieţe de capital & Group Large Corporates, ambii fiind membri ai Comitetului executiv al BCR. Dl. Christian Bruckner, care începând cu 2010 a ocupat poziţia de Chief Operating Officer (COO) şi consilier al Comitetului executiv, a primit de asemenea aprobarea BNR ca vicepreşedinte executiv Operaţiuni (COO), membru al Comitetului executiv al BCR.

Procesul de aprobare de către BNR a numirii lui Bernd Mittermair în funcţia de vicepreşedinte executiv Financiar (Chief Financial Officer) este în curs de finalizare.

Ceilalţi membri ai Comitetului Executiv care îşi continuă mandatele sunt Michael Beitz, Vicepreşedinte executiv Risc (CRO) si Wolfgang Schoiswohl, Vicepreşedinte executiv Corporate Banking.

Martin Skopek preia poziţia de membru al Comitetului executiv responsabil de afacerile retail, după ce a mai deţinut această poziție între anii 2006 - 2010, timp în care a avut un rol cheie în construirea afacerilor retail ale băncii. Dl. Skopek va continua să coordoneze activitatea retail a Erste Group rămânând preşedinte al Comitetului retail al Grupului Erste.

Sergiu Manea are o experienţă de peste 15 ani în domeniul pieţelor de capital, lucrând pentru mai multe bănci de talie internaţională cum ar fi: Citibank, ING, ABN Amro, Bank Austria Creditanstalt. Recent a deținut poziția de managing partner (partner executiv) în cadrul unei companii independente de administrare active şi servicii de consultanţă financiară, Ithuba Capital, cu sediul la Viena.

Absolvent al TGM institute din Viena şi Financial Banking College la Danube-University Krems, Christian Bruckner are o experiență vastă în servicii financiare şi a ocupat poziţii de top în cadrul sectorului financiar în ţări din Europa Centrală şi de Est.

Bernd Mittermair şi-a dezvoltate cariera în cadrul Erste Group începând cu anul 1991, deţinând multiple funcţii în cadrul diviziilor de administrare a bilanţului, Controlling şi managementul performanţei. Este expert în procesele de planificare operaţională , strategică şi bugetar.A fost implicat în toate procesele importante de due diligence derulate de Erste Group începând cu anul 1999.

* * *

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiuni de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţi de profil de pe pieţele de leasing, managementului activelor, pensiilor private, băncilor de locuinţe şi serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 48 de centre de afaceri dedicate companiilor şi 667 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa cardurilor şi a tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - peste 18.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, phone-banking şi e-commerce.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1205

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1248

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1217

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1379

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1514

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1976

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1583

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1449

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1621

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1865

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3793

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3129

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6199