UniCredit Ţiriac Bank a finanţat întreprinderile mici şi mijlocii cu aproape 86 milioane de euro prin intermediul iniţiativei JEREMIE

UniCredit Ţiriac Bank, una dintre principalele instituţii bancare din România, a acordat întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) un număr de 326 de împrumuturi noi pentru investiţii, extindere şi susţinerea nevoii de capital prin intermediul iniţiativei JEREMIE, valoarea totală a împrumuturilor acordate ridicându-se la 85,7 milioane de euro.
 
Administrată de Fondul European de Investiţii (FEI), iniţiativa comunitară JEREMIE* urmăreşte îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare prin intermediul instrumentelor financiare acordate din fonduri structurale. În România, iniţiativa JEREMIE este finanţată prin Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013, din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.
 
Finanţările acordate de UniCredit Ţiriac Bank IMM-urilor din România în baza acordului încheiat cu FEI, până la finele termenului de implementare a acestuia, respectiv iunie 2015, corespund unei rate de absorbţie de circa 98% din valoarea totală de 87,5 milioane euro disponibile a fi acordate în cadrul initiaţivei JEREMIE.
 
“Ne bucură faptul că am reuşit o promovare atât de bună a acestei iniţiative în rândul beneficiarilor potenţiali şi ne reafirmăm angajamentul de a susţine în continuare în mod activ investiţiile şi extinderea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, care constituie un segment strategic pentru bancă. În acest sens, în prezent analizăm inclusiv participarea în calitate de intermediar financiar în scheme de garantare derulate prin Fonduri Europene Structurale și de Investiţii aferente perioadei de programare 2014–2020”, a declarat Valentin Boldeiu, Coordonator al Departamentului pentru Fonduri Europene din cadrul UniCredit Ţiriac Bank.
 
Astfel, IMM-urile au beneficiat de împrumuturi cu o rată a dobânzii mai mică cu până la 100 de puncte de bază faţă de împrumuturile obişnuite, de garanţii reduse şi zero costuri pentru garanţia JEREMIE.
 
La nivelul portofoliului de credite iniţiat în contextul iniţiativei în cadrul UniCredit Ţiriac Bank, valoarea medie a unui credit acordat este de aproximativ 263.000 euro, iar valoarea maximă acordată se ridică la 1,87 milioane de euro. Cele mai multe IMM-uri finanţate activează în domenii precum comerţul en-gros (aproximativ 38%), retail şi producţia de produse din hârtie, metal şi cauciuc.
 
Din punct de vedere al repartiţiei geografice, portofoliul este uniform distribuit la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României. Regiunea care a înregistrat cea mai ridicată rată de absorbţie este Bucureşti-Ilfov (17% din valoarea portofoliului), urmată de regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est şi Sud-Vest, fiecare cu aproximativ 13%.
 
Notă: * JEREMIE - „Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii”
 
Despre UniCredit Ţiriac Bank
UniCredit Ţiriac Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european cu reţeaua cea mai extinsă din Europa Centrală şi de Est. În România, UniCredit Ţiriac Bank este una dintre principalele instituţii financiare, oferind servicii şi produse pentru toate categoriile de clienţi.
Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România prin intermediul următoarelor companii: UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Consumer Financing (UCFIN), UniCredit Leasing Corporation (UCLC), UniCredit Insurance Broker, Unicredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).
 

Despre Fondul European de Investiţii (FEI)
Principala misiune a FEI, instituţie deţinută în principal de Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană, este de a susţine IMM-urile europene, sprijinind accesul acestora la finanţare. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, de garantare şi microfinanţare specifice acestui segment de piaţă. În acest sens, FEI promovează obiectivele Uniunii Europene în sprijinul inovării, cercetării şi dezvoltării, antreprenoriatului, creşterii şi creării de locuri de muncă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea și interesele lui Dede Suryan – Omar, membru în Consiliul de Administrație la CN APM Constanța (DOCUMENTE)

24 Dec 2023 1134

Sucursala Unicredit Bank de pe strada Ștefan cel Mare o să fie modificată. Certificat de urbanism, eliberat

26 Aug 2023 1131

Un șofer din Constanța a încercat să corupă un polițist cu 4000 de euro! Condamnare. Dosarul în apel

13 Apr 2023 4942

Un polițist din Constanța a refuzat 4000 de euro mită! Închisoare cu executare pentru cel care a încercat să-l corupă

24 Mar 2023 2872

Acțiunile mai multor bănci europene, oprite de la tranzacționare din cauza scăderilor abrupte

15 Mar 2023 1122

Gabriel Monea, administrator public al județului Constanța. Ce avere și interese are (DOCUMENTE)

05 Nov 2022 3298

Declarație de avere Mihai Stanciu, director executiv în Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

12 Sep 2022 2664

Acționarii Rapid Credit IFN SA au majorat linia de credit. Ce garanții au fost puse de firma constănțeană

27 Jun 2022 1505

Ce au decis acționarii de la Omnia Europe SA, în legătură cu accesarea unui credit de 15 milioane de euro

28 Oct 2021 3865

Probleme la Unicredit Recomandările reprezentanțiilor de la o surcursală din Constanța pentru utilizatorii de carduri

07 Aug 2020 2142

FC Viitorul Constanţa SA, credit de investiţie pentru achiziţia unui teren în Ovidiu

11 Sep 2019 2935

Declaraţie de avere - Raluca Trandafir, consilier juridic la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa (document)

14 Mar 2019 5081

Declaraţie de avere - Mihaiela Cărăuşu, şef serviciu la Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa (document)

26 Jan 2019 2110

Monitorul Oficial Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute 2,5 miliarde de euro de pe pieţele externe

05 Oct 2018 1514

Decizii adoptate în Adunarea Generală Extraordinară a acționarilor FC Viitorul SA

20 Sep 2018 2112