Comunicat de presă Proceduri de achizitionare bunuri de catre ONU

CCINA Constanţa, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, alături de Biroul de Promovare Comercial-Economică din cadrul Consulatului General al României la New York, organizeaza în data de vineri, 30 octombrie, ora 10.00, la sala de conferinţe a CCINA (B-dul Alex. Lăpuşneanu nr.185A, etaj2), evenimentul: Seminar privind sistemul şi procedurile de achiziţionare de bunuri
de către Organizaţia Naţiunilor Unite
 
Achiziţiile ONU sunt reglementate prin intermediul unei divizii de achiziţii la nivelul organizaţiei. Serviciile şi produsele furnizate de companii sunt direcţionate, în principal, către sediul central din New York, dar şi misiunilor şi birourilor de reprezentare ONU din lume. Procesul de achiziţii al ONU este deschis către orice companie, care trebuie să se înregistreze în baza de date de potenţiali furnizori.
 
Principalul avantaj oferit companiilor care se înregistrează în baza de date a ONU constă în accesul la procese transparente de selecţie a furnizorilor. Concomitent, companiile care furnizează servicii şi/sau produse către ONU trebuie să se conformeze Codului de Conduită al partenerilor organizaţiei. Una dintre priorităţile Secretariatului Internaţional ONU este de a creşte nivelul afacerilor pe care le desfăşoară cu furnizori din ţările în curs de dezvoltare şi în tranziţie, pentru a impulsiona creşterea economică din aceste state. În anul 2014, achiziţiile totale ONU au depăşit  3,2 miliarde USD.
 
Produsele şi serviciile de interes pentru achizitiilor ONU sunt: produse chimice şi petroliere, servicii de transport aerian,  expediţii şi livrări internaţionale, produse alimentare si servicii de catering, autovehicule şi echipament de transport, inclusiv părţi componente, echipamente şi servicii de telecomunicaţii, echipamente de procesare electronică a datelor, construcţii, clădiri prefabricate, servicii de arhitectură, inginerie şi construcţii, echipamente de climatizare şi încălzire, instalaţii, servicii de administrare de clădiri şi întreţinerea acestora, echipamente şi servicii de siguranţă şi securitate. 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 587

Paralela45 relansează cursele charter cu destinație Antalya, cu plecare din Constanța! Ce alte destinații preferă românii? (VIDEO)

19 Mar 2024 1163

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 1008

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 868

Universitatea Ovidius din Constanța Proiecte de peste 42 de milioane de Euro prezentate în cadrul întâlnirii Forumului Oamenilor de Afaceri

15 Dec 2023 845

Teatrul de Stat Constanța a primit Premiul de Excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea culturală a municipiului de la CCINA Constanța (GALERIE FOTO)

25 Oct 2023 816

Solid House și Mesta Marmură și Travertin, conduse de Ramazan Gur, au ocupat primul loc în Topul județean al firmelor!

20 Oct 2023 2886

LIVE TEXT Președintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, la prima conferință de presă după acuzațiile de luare de mită (GALERIE FOTO)

15 Jun 2023 1593

Constanța Firma Love.Peace.Coffee SRL, document de la primărie pentru amplasarea unui container la City Park Mall

09 Jun 2023 1338

“Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, eveniment dedicat tradițiilor gastrnomice și culturale locale din Dobrogea

02 Jun 2023 2386

Instituția Prefectului - Județul Constanța va organiza alături de alte instituții campanii de informare a agenților economici din județul Constanța

03 Apr 2023 1234

Forumul Oamenilor de Afaceri, găzduit de Universitatea Ovidius din Constanța (GALERIE FOTO)

09 Dec 2022 1699

La CCINA Constanța, sub egida OSIM, „Trofeul Creativității la Constanța” 2022

08 Dec 2022 1445

#Dobrogea144 Ruxandra Serescu, Director General Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2022 2100

LIVE-VIDEO TEXT Impact Developer & Contractor la Târgul Imobiliar Constanța. Cu ce ofertă vine dezvoltatorul imobiliar (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Nov 2022 2071