Acţiuni de dezinfecţie în unităţile şcolare din oraşul Ovidiu şi satele Poiana şi Culmea

Primăria Ovidiu a efectuat lucrări ample de dezinfecţie în toate unităţile şcolare de pe raza unităţii administrativ-teritoriale, adică în oraşul Ovidiu şi satele Poiana şi Culmea.
 
„Având în vedere recomandările făcute de Ministerul Sănătăţii cu privire la măsurile ce trebuie luate în unităţile de învăţământ pentru a preveni valul de epidemie gripală, Primăria Ovidiu a efectuat în perioada 30 ianuarie - 1 februarie lucrări ample de dezinfecţie în toate unităţile şcolare de pe raza UAT Ovidiu (Ovidiu, satele Poiana şi Culmea)“, au transmis reprezentanţii Primăriei Ovidiu.
 
Lucrarea a fost efectuată cu dezinfectantul Chemgene HLD4H, cel mai puternic dezinfectant concentrat pentru suprafeţe interioare cu efect de combatere a bacteriilor, fungilor, mycobacteriilor, virusurilor şi sporilor, fiind un tratament invaziv ce nu afectează omul, fiind folosit în general pentru sălile de operaţii. 
Totodată, s-au montat covoraşe antibacteriene şi de decontaminare multistrat în sălile de clasă şi a fost suplimentat personalul medical pentru trierea copiilor în această perioadă.
 
„Prin corpul de control al primarului se vor face monitorizări săptămânale ale cazurilor de gripă pentru a putea preîntâmpina o posibilă epidemie în şcoli“, au mai transmis reprezentanţii Primăriei Ovidiu.
 
Citeşte şi:
 
Noi denumiri de străzi Locuitorii satului Culmea, oraşul Ovidiu, au primit cărţi de identitate noi (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 562

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 570

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 886

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 848

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 573

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1559

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3639

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 456

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 558

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 625

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1089

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 539

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 600

Primăria Ovidiu lansează licitația pentru creșterea eficienței energetice a Liceului tehnologic „Ion Podaru” (DOCUMENT)

09 Mar 2024 678

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 616