„Afacerile regionalizării” Cum ajunge Sorin Strutinsky să facă afaceri cu judeţele învecinate

Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Vrancea Sud-Est a contractat, de curând, firma Icar Tours SRL cu sediul în Constanţa pentru prestări servicii hoteliere. Mai exact este vorba despre un contract în valoare de 22.980,43 lei care a fost atribuit în urma unei negocieri fără anunţ de participare şi care are ca obiect asigurarea serviciilor de reuniuni şi conferinţe organizate la hotel. Contractul a fost atribuit la data de 14 august 2013.

Două zile mai târziu, aceeaşi firmă, SC Icar Tours SRL, a primit un alt contract, cu acelaşi obiect, respectiv servicii de reuniuni şi conferinţe organizate la hotel, autoritatea contractantă fiind, de data aceasta, Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Valea Râmnicului. În acest caz, valoarea contractului este de 19.500 lei şi a fost atribuit, de asemenea, în urma procedurii de negociere fără anunţ de participare.

Un contract similar fusese atribuit la data de 29 iulie 2013 aceleiaşi firme, autoritatea contractantă fiind Asociaţia Grupul de Acţiune Locală „Pădurile Dacice”. În acest caz, vorbim despre un contract cu o valoare de 22.500 lei, atribuit şi el în urma negocierii fără anunţ de participare.
Un prim aspect care trebuie menţionat în cazul celor trei contracte este componenţa celor trei grupuri de acţiune locală, judeţul condus de Marian Oprişan, Vrancea, fiind principalul pion. Grupul de Acţiune Locală Vrancea Sud-Est are în teritoriul său 12 comune din judeţele Vrancea şi Galaţi. GAL „Valea Râmnicului” este format din 13 localităţi din mediul rural, şi acestea provenind o parte dintre ele din judeţul Vrancea, iar altele din judeţul Buzău. Cât priveşte GAL „Pădurile Dacice”, acesta este format, la rândul său, din localităţi aparţinând judeţelor Vrancea şi Galaţi.

Revenind la firma care şi-a adjudecat cele trei contracte, SC Icar Tours SRL, aceasta figurează la Registrul Comerţului cu un asociat persoană juridică, SC KLD Services SRL (15%) şi un asociat persoană fizică, Mihaela Luminiţa Bărhălescu (85%). Firma are şi doi administratori, respectiv Cristian Gheorghe Bărhălescu şi Mihaela Luminiţa Bărhălescu.
În ceea ce o priveşte pe Mihaela Luminiţa Bărhălescu, aceasta mai figurează ca asociat în SC Icar Tours Litoral SRL, Icar Tours Med SRL şi Icar Trips SRL. Asociatul persoană juridică din SC Icar Tours Constanţa SRL, SC KLD Services SRL, apare la Registrul Comerţului cu doi asociaţi: Sorin Gabriel Strutinsky (99%), nimeni altul decât partenerul de afaceri al echipei Mazăre – Constantinescu, şi Mihaela Elvira Tănase Gherasim (1%), aceasta din urmă fiind şi administratorul firmei.

La finalul anului 2012, SC Icar Tours SRL avea o cifră de afaceri de 2.292.609 lei şi 9 salariaţi, în timp ce SC KLD Services SRL declarase la finalul aceluiaşi an o cifră de afaceri de 38.306 lei şi un singur salariat.
Cât despre Cristian Gheorghe Bărhălescu, unul din cei doi administratori ai firmei Icar Tours Constanţa, acesta este cunoscut atât pentru afacerile sale, dar şi pentru desemnarea lui, anul trecut, pentru o perioadă scurtă de timp, în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment! Dosarul, amânat la tribunalul Constanța

25 Mar 2024 542

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 551

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1101

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 743

Firma deținută de Adriana Strutinsky, fosta soție a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, la judecată cu Protecția Consumatorilor. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța

27 Jan 2024 996

Falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct) amânat pentru luna mai 2024

25 Jan 2024 894

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 647

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1428

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1074

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 762

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4678

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1352

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1117

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2596

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3148