Asigurări medicale private pentru angajații CN APM SA Constanța! Ce firmă se va ocupa (DOCUMENT)

  • Valoarea totală a achiziției este de 3.863.856,9 lei, iar firma câștigătoare este Groupama Asigurări
 
Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a atribuit un contract aferent achiziției de servicii de asigurări medicale private.
 
CN APM SA Constanța achiziționează servicii de asigurări medicale private în conformitate cu prevederile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Normelor metodologice privind asigurările voluntare de sănătate aprobate prin Ordinul nr. 1/ 22 februarie 2007 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, ale Codului Fiscal si ale Contractului Colectiv de Munca aplicabil. Prin contractul de asigurare, achizitorul sau contractantul asigurării se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta se obligă ca la producerea riscului asigurat să asigure accesarea serviciilor medicale acoperite, să plătească furnizorului de servicii medicale sau asiguratului, după caz, despăgubirea, în limitele și termenele convenite. Serviciile medicale asigurate sunt complementare serviciilor medicale acoperite prin sistemul asigurărilor de stat. Asigurarea va acoperi și consecințele unor afecțiuni pre-existente pentru care există recomandări medicale de efectuare a unor servicii medicale care fac obiectul contractului, în perioada de valabilitate a acestuia.
 
Valoarea totală a achiziției este de 3.863.856,9 lei, iar firma câștigătoare este Groupama Asigurări, contractual fiind atribuit la data de 30 ianuarie 2023.
 
Groupama Asigurări SA
 
 
Firma este înființată în anul 2010 și are sediul social în București, Sector 1, pe strada Mihai Eminescu. Activitatea principală conform codului CAEN – „ Alte activităţi de asigurări (exceptând asigurările de viaţă)”.
 
Groupama Asigurări SA are ca acționari pe Groupama Holding Filiales et Participations SA (cu 99,99%) și Groupama Investissements SAS, din Franța. Persoane din conducere sau autorizate, așa cum apar pe site-ul Confidas.ro, sunt: Bernard Jean Michel Veber (cetățean francez, administrator / membru în Consiliul de Administrație), Coste Francois Benoit Jean Baptiste Pierre (cetățean francez, conducător / director general), Didier Antoine Laluet (cetățean francez, administrator / membru în Consiliul de Administrație, mandat încheiat la 19 ianuarie 2020), Francois Benoit Jean Baptiste Pierre Coste (administrator, cetățean francez), Matei Călin Rareș (cetățean român / director general adjunct), Mazars România SRL (auditor, mandat încheiat la 1 ianuarie 2021), Pequeux Olivier Louis Georges (cetățean francez, administrator / președinte Consiliu de Administrație) și Perromat Pierre Hubert Marie Olivier (cetățean francez, administrator / membru în Consiliul de Administrație).
 
Coste Francois Benoit Jean Baptiste Pierre apare ca administrator și în Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale SA (București, în funcțiune, fără contracte de achiziții publice, activitate principală - Alte activităţi de asigurări (exceptând asigurările de viaţă); Groupama Asigurări SA este asociat (100%) în Groupama Services SRL (București, stare la Registrul Comerțului - întrerupere temporară de activitate, fără contracte de achiziții publice, activitate principală - Activităţi de evaluare a riscului de asigurare şi a pagubelor); Matei Călin Rareș este asociat, administrator (20%) în Set Engineering Groupă SRL (București, în funcțiune, fără contracte de achiziții publice, activitate principală - activități fotografice); Mazars România SRL este asociat cu 40% în Mazars Advisory Services SRL (București, în funcțiune, fără contracte de achiziții publice, activitate principală - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management) și asociat cu 45% în Mazars Management SRL (București, în funcțiune, fără contracte de achiziții publice, activitate principală - Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă).              
 

Tot potrivit Confidas, Groupama Asigurări SA a încheiat 4.423 contracte de achiziții publice, în valoare totală de 18.351.039,13 lei, iar printre autoritățile contractante se numără Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu - Sisești“, Academia de Studii Economice București, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Unitatea Teritorială 150, Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale UT 425 Bistrița, Administrația Națională Apele Române Administrația Bazinală de Apă Crișuri, Administrația Parcului Național Călimani RA, Administrația Prezidențială, Administrația Publică Locală Orașul Popești - Leordeni, Administrație și Turism - Societate Simplă, Aeroportul Internațional Avram Iancu RA, Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Brașov, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul județean Alba sau Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul județean Călărași.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a licitației.

 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
Precizări:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:


Administrația Porturilor Maritime achiziționează servicii privind actualizarea unui important proiect!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 480

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 416

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 451

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 463

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2318

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 481

Pentru atingerea capacitatii de trafic de 11,5 milioane tone pe an Portul Medigida va fi modernizat și extins de CN ACN Constanța SA

11 Apr 2024 1188

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 406

Justiție Constanța Euro Audit Service SRL, obligată de instanță să achite CN APM Constanța cheltuielile de judecată

03 Apr 2024 526

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 497

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 637

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 527

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 470

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 580

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 825