Autoprima Serv, contract cu Primăria Techirghiol. Ce s-a angajat să facă firma de construcții și pe câți bani




 
  • Contractul a fost semnat pe 5 septembrie 2022 și, potrivit informațiilor publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, a fost o singură ofertă pentru acesta.
  • Acesta vizează întreținerea străzilor pietruite din Techirghiol, prin tratament bituminos la rece.
  • Valoarea totală a contractului este de 680.960,59 de lei fără TVA, adică peste 138.000 de euro, la cursul actual.
Primăria Techirghiol a atribuit companiei Autoprima Serv din Constanța contractul privind lucrările de întreținere a străzilor pietruite, valoarea acestuia fiind de aproape 140.000 de euro, la cursul actual.
 
Contractul a fost semnat pe 5 septembrie 2022 și, potrivit informațiilor publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, a fost o singură ofertă pentru acesta.
 
Valoarea totală a contractului este de 680.960,59 de lei fără TVA, adică peste 138.000 de euro, la cursul actual, față de suma estimată inițial de primărie, de 687.904,69 de lei fără TVA, adică peste 140.000 de euro, la cursul actual.
 
Conform datelor oficiale, contractul vizează întreținerea străzilor pietruite din Techirghiol, prin tratament bituminos la rece.
 
Contracte publice adjudecate de Autoprima Serv în ultimele luni
 
La două zile după semnarea contractului de la Techirghiol, Autoprima Serv a semnat un contract și cu Primăria Poarta Albă, pentru lucrările de sistematizare a infrastructurii rutiere și pietonale în anumite cartiere ale comunei, valoarea fiind de peste 33 de milioane de lei.
 
În luna august, aceeași companie, în asociere cu o firmă din București, și-au adjudecat și contractul privind reabilitarea sistemului rutier din Tulcea, în valoare de peste 34 de milioane de lei.

 
Iar la mijlocul lunii august, Autoprima Serv, în asociere cu alte societăți, și-au adjudecat contractul privind asfaltările în comuna Ghindărești, valoarea fiind de circa 700.000 de euro.
 

Totodată, la finele lunii iulie, aceeași firmă a beneficiat de o majorare a valorii contractului încheiat cu Primăria Tulcea pentru lucrările de canalizare, prețul total al contractului, după majorare, echivalând cu circa 4,35 de milioane de euro, la cursul actual.
 
De altfel, numele companiei Autoprima Serv este binecunoscut în județul Constanța, ca urmare a multiplelor contracte privind asflatările sau lucrările de canalizare pe care firma le-a semnat cu diverse primării.
 
Totodată, compania din Constanța a intrat tare și pe piața tulceană, atât cu lucrări de asfaltare în diferite comune, cât și în ce privește lucrările de apă-canal, dovadă în acest sens fiind și contractul de la Tulcea.
 
În plus, la finele anului trecut, Autoprima Serv a intrat și în porturile din Constanța, tot cu lucrări privind reparația drumurilor.
 
Despre Autoprima Serv
 
Platforma Confidas.ro arată că Autoprima Serv a fost înființată în anul 1999 și are sediul social în Constanța, pe bulevardul Mamaia, nr. 181 bis.
 
Compania se ocupă de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor, iar acțiunile sunt deținute în cote egale de Adrian și Iudit Balagiu, administratori ai firmei.
 
Numele lui Adrian Balagiu figurează și în Road Mix Technology București și Roadmax Construct SRL Constanța, ambele companii cu cel puțin un contract public încheiat.
 
Pentru a reveni la Autoprima Serv, firma a avut un număr de angajați mai mare în 2021 (173), a înregistrat o creștere a profitului, care s-a situat în 2021 la 9,88 milioane de lei, dar și a cifrei de afaceri, ajungând în 2021 la 115 milioane de lei.
 
Firma are un punct de lucru și în Ovidiu, județul Constanța.
 
Conform sursei citate, în perioada 02.07.2021 - 03.01.2013, compania Autoprima Serv SRL a încheiat 120 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 372.896.234,16 lei.
 
Printre acestea, se numără și unele încheiate inclusiv cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru estetica rutieră privind Autostrada Soarelui și A4, dar și pentru gardurile de protecție în anumite zone.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primăria Techirghiol, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989 (VIDEO)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 536

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 473

Licitații Constanța CNAIR SA, noi contracte subsecvente pentru lucrări de întreținere curentă (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 637

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 620

Contractul privind îmbunătățirea capacității de preluare a apelor meteorice, adjudecat de Autoprima Serv SRL de la Primăria Tulcea a fost modificat (DOCUMENT)

04 Mar 2024 774

Cumpărări directe Constanța Primăria Techirghiol plătește aproape 900.000 lei pentru lucrări de întreținere și reparație a străzilor (DOCUMENT)

28 Feb 2024 1072

Investigate anul trecut de Consiliul Concurenței Asfalt Dobrogea și Autoprima Serv din Constanța s-au luptat pentru contractul de reabilitare străzi în orașul Murfatlar. Cui a dat dreptate CNSC?

21 Feb 2024 903

Licitații publice Sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Costinești va fi realizat de Autoprima Serv SRL. Valoarea contractului depășește 500.000 de euro (DOCUMENT)

16 Jan 2024 2013

Contract de peste 8,04 milioane de euro Kronstarr Bau Company și Autoprima Serv pierd la Constanța procesul pentru modernizarea traseului DN22F – Grindu, în județul Tulcea (DOCUMENTE)

14 Jan 2024 1334

Licitații Constanța Autoprima Serv SRL și Drum Pod Invest SRL, două contracte câștigate cu Primăria Eforie (DOCUMENTE)

05 Jan 2024 1237

Licitații publice Compania controlată de afaceristul Balagiu a câștigat proiectarea și execuția rețelei de gaze din Valea Dacilor și Remus Opreanu, județul Constanța (DOCUMENT)

12 Dec 2023 1419

Primăria municipiului Medgidia, contract de peste 3 milioane de euro pentru înființarea rețelei de gaze

07 Dec 2023 1005

Primăria Tulcea, contract de aproape un milion de euro pentru reabilitarea și modernizarea unor străzi din municipiu! (DOCUMENT)

06 Nov 2023 994

Licitații Constanța Primăria Ovidiu, contract de peste 860.000 de euro cu Autoprima Serv SRL (DOCUMENT)

02 Nov 2023 1353

Primăria Medgidia și Autoprima Serv SRL, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

21 Oct 2023 1358