Camera Deputaţilor cumpără desene şi reproduceri de la o artistă care a expus la Constanţa

La sfârşitul lunii februarie Camera Deputaţilor a atribuit un contract de achiziţie de desene cu certificat de autenticitate şi reproduceri unei artiste din Bucureşti. Procedura aleasă de autoritatea contractantă a fost negocierea fără anunţ de atribuire, criteriul fiind preţul cel mai scăzut.

După cum se precizează în anunţul de atribuire, motivul pentru care a fost aleasă procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare constă în faptul că lucrările / produsele / serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate. Potrivit aceluiaşi anunţ de atribuire, s-a primit o singură ofertă, valoarea finală a contractului fiind 18.890 lei.

Beneficiarul contractului este o artistă din Bucureşti, Nicoleta Mitrache (P.F.A Nicoleta Mitrache), membră a Uniunii Artiştilor Plastici – secţia grafică.
Nicoleta Mitrache a absolvit în anul 1990 Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti – secţia ceramică şi în 2001 a absolvit Universitatea de Arte, Facultatea de Arte Plastice – secţia grafică. Lucrările Nicoletei Mitrache au fost expuse de-a lungul timpului în cadrul mai multor expoziţii personale şi de grup. În 1999, o astfel de expoziţie de grup în care se regăseau şi lucrări ale artistei desemnată astăzi câştigătoare a unui contract cu Camera Deputaţilor a fost găzduită de Muzeul de Artă Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 372

Se înfiinţează Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul patrimoniului cultural imobil

12 Mar 2024 411

Legea „2 Mai”, adoptată de Camera Deputaților. Ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis

05 Mar 2024 604

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 841

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 618

Proiectul de lege care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, adoptat de la Camera Deputaților

27 Feb 2024 492

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la diminuarea risipei alimentare

20 Feb 2024 650

Proiect de lege. Băuturile energizante ar putea fi interzise minorilor

19 Feb 2024 565

Modificări pentru obținerea permisului auto. Proba teoretică se poate da oriunde în țară

13 Feb 2024 578

Proiectul de lege privind producerea de conținut audio sau video fals va intra la vot în Camera Deputaților

12 Feb 2024 418

Oficial de la DIICOT despre atacul informatic de la Camera Deputaților! A fost întocmit dosar penal

30 Jan 2024 782

Atac cibernetic la Camera Deputaților!

30 Jan 2024 624

UPDATE. PNL le-a catalogat inacceptabile și contraproductive pentru România Camera Deputaților a respins cele trei proiecte privind autonomia Ținutului Secuiesc

28 Dec 2023 773

Ședință de plen la Camera Deputaților pentru proiectele referitoare la autonomia ținutului secuiesc

28 Dec 2023 735

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 651