Combaterea criminalitatii in achizitiile publice

Ce societăți se ocupă de repararea și întreținerea aparatelor de aer condiționat la Compania Națională de Căi Ferate "CFR" – SA, sucursala Constanța (document)

Compania Națională de Căi Ferate "CFR" – SA, sucursala Constanța a atribuit recent un contract pentru întreținerea și repararea aparatelor de aer condiționat, pentru un număr de 415 bucăți aparate aer condiționat din dotarea Sucursalei RCF Constanța. Conform licitatiapublica.ro, au fost primite trei oferte, toate fiind declarate câștigătoare.

Societățile cărora le-a fost atribuit contractul sunt Ecserv Interprod SRL, Telecomunicații CFR SA și UTI Grup SA. Valoarea estimată a contractului a fost de 120.000 de lei fără TVA, iar cea finală de 97.130 lei fără TVA.

Despre Ecserv Interprod S.R.L.

Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, interogat la data de 15 august 2017, societatea a fost înfiinţată în 2002 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Pompiliu Eliade nr. 14A, județul Constanţa.
Societatea are un capital social subscris de 10200 lei integral vărsat, iar asociați sunt Claudiu Mihăiță Sintea și Eduard Schmilevschi, fiecare cu câte o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 50% / 50%. Eduard Schmilevschi este și administratorul societății ce are ca domeniu de activitate principal ”lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”
Conform datelor furnizate de Ministerul de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 3.490.628 de lei, un profit de 5306 de lei şi 36 de salariaţi.

Despre Telecomunicații CFR SA

Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, interogat la data de 15 august 2017, societatea a fost înfiinţată în 2007 şi are sediul social în municipiul Bucureşti Sectorul 1, Bulevardul Dinicu Golescu nr. 38.
Nu există înregistrări despre capitalul social sau acționarii persoane fizice sau juridice din cadrul firmei. Directorul societății este Gheorghe Pîslaru.
Domeniul de activitate principal al firmei îl reprezintă activităţile de telecomunicaţii prin reţele cu cablu.

Despre UTI Grup SA

Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, interogat la data de 15 august 2017, societatea a fost înfiinţată în 1994 şi are sediul social în municipiul Bucureşti Sectorul 2, strada Cernăuți nr. 27C.
Societatea are un capital social subscris de 49.233.745 lei, integral vărsat. Acționari persoane juridice sunt Tiu Holding LTD, cu sediul social în Cipru, Nicosia, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 0,000284% / 0,000284% și UTI Holdings B.V. cu sediul în Olanda, Amsterdam, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 99,999716% / 99,999716%.
Domeniul de activitate principal al firmei îl reprezintă activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea.

Conform datelor furnizate de Ministerul de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 415.387.795 de lei, pierdere de 39.967.050 de lei şi 1254 de salariaţi.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
În secțiunea Documente puteți consulta anunțul de atribuire a contractului de pe licitatiapublica.ro.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un fost procuror al Parchetului Curţii de Apel Constanţa, şeful Secţiei de Combatere a Corupţiei din DNA

23 May 2018 1504

Droguri, vândute la discreție într-un cămin din Timișoara

20 May 2018 421

Elan Schwartzenberg, trimis în judecată de către DNA. S-a stabilit un nou termen în dosar

19 May 2018 754

DIICOT. Soţ şi soţie, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat specializat în fraude informatice. Cum operau

17 May 2018 1349

Alertă! Judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă

17 May 2018 612

Descinderi ale procurorilor în mai multe județe, printre care și Constanța. Zeci de suspecți vizați de ancheta DIICOT

16 May 2018 778

DIICOT, operaţiune de amploare în 28 de judeţe inclusiv Constanţa. 15 dosare penale de criminalitate organizată, orchestrare de procurori

16 May 2018 1612

De la cine cumpără Primăria Constanţa aplicaţii informatice

15 May 2018 433

Firmele care asigură serviciile de masă şi cazare pentru poliţiştii locali constănţeni. Unul dintre patroni a prestat muncă în folosul comunităţii, în urma unei condamnări (documente)

15 May 2018 1160

Ce societate de asigurări a obținut un contract cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf Apostol Andrei Constanța (document)

14 May 2018 511

DNA. Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și alți inculpați, trimiși în judecată pentru trafic de influență (document)

10 May 2018 391

DIICOT. Tânăr, arestat preventiv pentru pornografie infantilă. Victima, o fată de 15 ani (document)

09 May 2018 648

DNA. Cristi Boureanu, Constantin Dascălu, Mihaela Mititelu și Mircea Costea au plătit cauțiunile. Cei patru sunt sub control judiciar

09 May 2018 712

Percheziții la Constanța. Cadre medicale vizate de ancheta procurorilor DIICOT. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

09 May 2018 2100

Constanţa, anticorupţii şi retrocedările Dosarul terenurilor din zona Brătianu a primit al 19-lea termen

07 May 2018 235

DIICOT. Bărbat, arestat preventiv pentru pornografie infantilă

04 May 2018 819

Investigator sub acoperire, torturat în Mamaia? Poliţistul ar fi fost supus la chinuri groaznice. Dosarul, la Înalta Curte

04 May 2018 4245

DNA. Consilierul primarului Craiovei, trimis în judecată pentru infracțiunea de luare de mită

03 May 2018 316

DIICOT Constanţa. Cetăţeni italieni, cercetaţi pentru trafic de droguri în Mamaia (galerie foto)

02 May 2018 1171

Poliţiştii şi procurorii s-au sesizat cu privire la tânăra care consuma substanţe interzise în direct la un post de televiziune

02 May 2018 2733

DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Sebastian Vlădescu. Cauţiune uriaşă fixată de procurori

02 May 2018 569

Suspecţi de trafic de droguri de risc şi mare risc depistaţi în staţiunea Mamaia. Majoritatea sunt cetăţeni străini

30 Apr 2018 1711

Fost ministru, urmărit penal de procurorii DNA. Este vizat un contract de reabilitare a tronsonului de cale ferată Constanța-București

27 Apr 2018 657

Percheziţii într-un dosar de trafic de minori. Trei persoane au fost reţinute

27 Apr 2018 313

Percheziții masive la Constanța! Iată lista persoanelor duse la arestare

26 Apr 2018 1608

Descinderi de amploare la Constanța! Peste 50 de percheziții într-un dosar de trafic de droguri (galerie foto)

26 Apr 2018 1949

Oficial de la DNA! Sevil Shhaideh, Ionela Stoian și Adrian Ionuț Gâdea, inculpați în Dosarul Belina (document)

25 Apr 2018 1226

Percheziții ale procurorilor DIICOT la suspecți de trafic de persoane. Ce s-a stabilit în urma anchetei (document)

25 Apr 2018 728

DIICOT. Grup infracțional specializat în evaziune fiscală, destructurat. Prejudiciu de 43 de milioane de euro! (document)

23 Apr 2018 1253

Alertă cu bombă într-un tren de călători. Suspectul a amenințat că detonează explozibilul când ajunge trenul în București

19 Apr 2018 956

Percheziții la suspecți de trafic de droguri. Două persoane au fost reținute și ulterior arestate preventiv

17 Apr 2018 994

Lovitură pentru românii din străinătate. Sunt vizați banii câștigați departe de țară

15 Apr 2018 806

Doliu la Inspectoratul de Poliție Constanța! S-a stins din viață colonelul în rezervă, Dănuț Salomia. Mesajul colegilor

13 Apr 2018 855

Percheziții la suspecți de trafic de persoane. Cinci suspecți au fost reținuți. Ce au stabilit anchetatorii (galerie foto)

13 Apr 2018 831

Un nou termen în dosarul lui Dragoş Poteleanu, fost director al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa

04 Apr 2018 496

Grup infracțional organizat specializat în trafic de droguri de mare risc, destructurat de procurorii DIICOT (galerie foto)

28 Mar 2018 581

Percheziții în mai multe județe, printre care și Constanța, la suspecți de infracțiuni de fals informatic. Descinderi au loc și în Italia

28 Mar 2018 934

Fost secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu

27 Mar 2018 394

Două funcţionare a AJFP Ilfov, reținute pentru infracțiuni economice. Prejudiciu uriaş

22 Mar 2018 437

Inspectorului General al Poliției Române, întâlnire cu o delegație a Ambasadei SUA

20 Mar 2018 487

Percheziții în cazul tânărului care a fost abandonat în stare gravă pe o stradă din Pitești. Victima a decedat. Ce au descoperit procurorii

15 Mar 2018 419

Telefoane mobile achitate cu bancnote falsificate. Suspectul comanda produsele de pe internet

13 Mar 2018 319

DNA. Directorul general al ADP Sector 1 București și alți doi inculpați, trimiși în judecată. Ce acuzații li se aduc

12 Mar 2018 402

Percheziţii la suspecţi de trafic de droguri. Trei persoane au fost reţinute. Ce au găsit poliţiştii la locuinţele suspecţilor

09 Mar 2018 520

DNA a calculat un prejudiciu de aproximativ 56 de milioane de euro Radu Nemeş rămâne sub control judiciar

08 Mar 2018 1150

DIICOT. Grup infracțional organizat bănuit de trafic de persoane, destructurat

07 Mar 2018 566

Bărbat, reţinut pentru pornografie infantilă. Ce spun procurorii DIICOT

06 Mar 2018 422

Cetățeni irakieni şi iranieni ascunşi în autovehicule, depistaţi de poliţiştii de frontieră români (galerie foto)

06 Mar 2018 274

Grupare de trafic de droguri, destructurată de oamenii legii. Zeci de percheziţii

28 Feb 2018 282

Percheziții în județele Bacău și Constanța, într-un dosar de trafic de droguri. Ce au descoperit procurorii DIICOT

23 Feb 2018 1085