Cine modernizează Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență de pe strada Aluniș, din Constanța (DOCUMENT)

  • Societatea care se va ocupa de lucrări este Instal Service Societate Cooperativă Meșteșugărească, valoarea totală a contractului fiind de 554.499,66 de lei, fără TVA.
  • În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
 
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a atribuit contractul pentru reabilitarea și modernizarea Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgență de pe strada Aluniș, din Constanța.
 
Societatea care se va ocupa de lucrări este Instal Service Societate Cooperativă Meșteșugărească, valoarea totală a contractului fiind de 554.499,66 de lei, fără TVA.
 
Informațiile au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluate pe www.licitatiapublica.ro.
 
Potrivit datelor oficiale, atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, contractul fiind semnat la data de 2 iunie 2022.
 
În descrierea contractului se arată că lucrările includ „amenajarea terenului (gard și pavaje); acoperiș; termoizolație; instalația de panouri solare; dotări (loc de joacă)“.
 
„Obiectul contractului ce rezultă din această procedură este execuția tuturor lucrărilor conform Proiectului Tehnic si a Detaliilor de Executie si a caietului de sarcini și include: -achiziționarea tuturor materialelor și produselor necesare, a tuturor utilajelor, mijloacelor și echipamentelor (inclusiv orice utilaj de ridicare sau manipulare) necesare pentru execuția lucrărilor; orice activitate sau lucrare provizorie necesară pentru pregătirea șantierului, sau orice autorizație necesară Contractantului de la autoritățile competente pentru executarea lucrărilor și realizarea activităților și lucrărilor temporare“, conform sursei citate.
 
De asemenea, sunt incluse „transportul la șantier a oricăror materiale, utilaje, componente și echipamente de lucru, a oricărui mijloc necesar pentru execuția lucrărilor; orice testare și testele relevante solicitate prin legislația și reglementările în domeniul sistemului de asigurare a calității în construcții; orice consumabile necesare pentru execuția lucrărilor și realizarea testărilor; întreținerea normală și extraordinară a lucrărilor până la predarea acestora către Autoritatea Contractantă; activități și consumabile necesare pentru menținerea șantierului curat și funcțional, demontarea și îndepărtarea oricăror lucrări sau activități provizorii“.
 
Se mai arată că este inclusă și „pregătirea oricărei documentații necesare Contractantului pentru execuția lucrărilor, documentație care include dar nu se limitează la: Grafice generale de realizare a investiției publice (fizice). Planul calității pentru execuție; Planul de control al calității; Certificările și rezultatele testelor materialelor“, dar și „documentarea informațiilor necesare pentru Cartea tehnică a construcției, inclusiv documentarea instrucțiunilor de exploatare“.

 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 14 iunie 2022, Instal Service Societate Cooperativă Meșteșugărească a fost înființată în 2005 și are sediul în Constanța, pe bd. Alexandru Lăpușneanu, nr. 15, obiectul de activitate fiind „lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat“.
 

Fiecare dintre cei cinci acționari deține 20% din acțiuni, aceștia fiind Ana Maria Beca, Iancu Beca (membru cooperator fondator), Bianca Calagiu, Anton Roșu și Pena Roșu.
 
Administrator este Iancu Beca, Moisi Calimente este cenzor, iar Bogdan Bordea este cenzor supleant.
 
În 2019, au fost 17 angajați, profitul a fost 324.609 lei, iar cifra de afaceri a fost 3.809.392 de lei.
 
În 2020, au fost 21 de angajați, profitul a fost 943.726 de lei, iar cifra de afaceri a fpst 4.085.778 de lei.
 
În 2021, au fost 16 angajați, profitul a fost 174.767 de lei, iar cifra de afaceri a fost 3.119.036 de lei.
 
Conform sursei citate, în perioada 02.07.2021 - 03.01.2013, Instal Service Societate Cooperativă Meşteşugărească a încheiat 210 contracte de achiziții publice, în valoare totală de 10.976.240,67 de lei.
 
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Protecția Copilului Constanța a pus la bătaie peste 400.000 de euro pentru deschiderea unui Centru de Zi în Lumina. De ce s-a anulat procedura (DOCUMENT)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 479

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru lucrări de proiectare, achiziționare și montare echipamente la CRRN Artemia Techirghiol (DOCUMENT)

08 Apr 2024 497

Protecția Copilului Constanța câștigă procesul cu DGASPC Prahova! Miza, 11.000 de euro! Cazul, ajuns la Curtea de Apel (MINUTA)

07 Apr 2024 481

Consiliul Județean Constanța a anulat concursul pentru postul de director executiv al DGASPC! (DOCUMENT)

03 Apr 2024 2963

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța cumpără generator electric (DOCUMENT)

30 Mar 2024 475

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru proiectare și execuție sistem de alarmă antiefracție (DOCUMENT)

30 Mar 2024 437

DGASPC Constanța cumpără servicii de proiectare (DOCUMENT)

29 Mar 2024 488

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului investește în lucrări la trei imobile (DOCUMENT)

28 Mar 2024 473

Fost director în Primăria Constanța, Emil Mereuță candidează pentru funcția de director executiv la DGASPC (DOCUMENT)

25 Mar 2024 2237

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 884

Licitații Constanța GPL de peste 1,2 milioane de euro cumpărat de DGASPC Constanța de la firma mamei lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

04 Mar 2024 786

DGASPC Constanța cheamă în judecată AJPIS Constanța. Care este motivul?

01 Mar 2024 906

DGASPC cheampă AJPIS Constanța în instanță! Este vizat anularea procesului verbal de la Centrul de Recupeare „Artemia” Techirghiol

25 Feb 2024 783

Ședință CJ Constanța Iată ce instituții vor forma Echipa Intersectorială Locală în domeniul prevenirii și combaterii expolatării copiilor prin muncă (DOCUMENT)

18 Feb 2024 765

Protecția Copilului Prahova, proces pe 11.000 de euro cu Protecția Copilului Constanța și Consiliul Județean! Instanța s-a retras pentru deliberări

14 Feb 2024 681