Cine supraveghează lucrările de apărare împotriva inundaţiilor la Valea Seacă (document)

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a atribuit, de curând, contractul pentru servicii de supraveghere a execuţiei lucrărilor la investiţia „lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în bazinul hidrografic Valea Seacă, judeţul Constanţa”. Din cele trei oferte primite cea declarată câştigătoare a fost cea a SC Consult Trans SRL, valoarea contractului fiind de 141.342 lei, atribuirea făcându-se în urma lansării procedurii cererii de ofertă. Potrivit anunţului de atribuire, valoarea estimată a contractului a fost de 259.439 lei.
În ceea ce priveşte firma care a câştigat contractul, aceasta figurează la Registrul Comerţului cu un singur asociat persoană fizică, Carmen Nicoleta Drăgan, care, potrivit aceloraşi date, mai apare ca asociat şi în SC Radvisar SRL.
La sfârşitul anului 2012, SC Consult Trans SRL, care a fost înfiinţată în anul 2004, declarase o cifră de afaceri de 421.223 lei, un profit net de 575 lei şi trei salariaţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Colegiul Prefectural. Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 516

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 464

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Titel Gagiu, director la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 625

Declarații de avere Constanța Dan Cristian Fugigiu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 615

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Horia-Sorin Corceanu, șef formație în cadrul ABADL (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 352

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 550

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Cosmin - Ștefan Gerap, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 564

Elena Edith Dulica, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 576

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 448

La Constanța Ziua Mondială a Apei, marcată de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (FOTO)

22 Mar 2024 390

Constanța ABADL pregătește sectoarele de plajă pentru sezonul estival 2024 (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 436

ABADL caută chiriași pentru cinci terenuri. Iată unde sunt situate!

21 Mar 2024 579

Investiții Constanța Constantin Bucur, acționarul majoritar de la FC Gloria Buzău SA, investește în Mamaia. Firma sa, BC Cogen Management SRL, va amenaja o plajă

20 Mar 2024 539

Daniel Costencu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 555

Declarații de avere Constanța Cristina Duiculete, șef birou în Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, avere și interese. Soțul său a fost consilier local în Lumina (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 528