Combaterea criminalitatii in achizitiile publice

Cine va elabora documentaţia tehnico-economică privind creşterea eficienţei energetice a Liceului Teoretic „Ovidius“ (document)

Primăria Constanţa a anunţat numele agentului economic care şi-a adjudecat contractul „Serviciul de elaborare documentaţie tehnico-economică aferentă obiectivului de investiţii «Creşterea eficienţei energetice a imobilului Liceul Teoretic Ovidius Constanţa» (PT, DTAC)“. Acesta este Holiday D'Sign Consult SRL, iar valoarea contractului atribuit este de 126.000 de lei.
 
Contractul constă în elaborarea documentaţiei tehnico-economice (PT, DTAC) şi se va face în două faze, cu respectarea următoarelor condiţii: Faza I - elaborare documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire (DTAC), proiectul de organizare a execuţiei lucrărilor (POE), proiect tehnic (PT) şi detalii de execuţie (DDE); Faza II - prestarea serviciului de asistenţă tehnică din partea proiectantului.
 
Proiectul „Creşterea eficienţei energetice a imobilului Liceul Teoretic Ovidius face parte din SIDU al Polului de Creştere Constanţa şi a fost aprobat spre finanţare prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei are o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor“, Operaţiunea B - Clădiri publice.
 

Holiday D'sign Consult SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2006, firma are sediul social în municipiul Ploieşti. Capitalul social subscris, de 250 de lei, integral vărsat, este compus din 25 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Dinu Florin Marius, cu 80% din capitalul social, şi Dinu Adrian, cu 20% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii firmei, care se ocupă de activităţi de arhitectură.
 
În anul fiscal 2015, firma cu zero salariaţi a avut o cifră de afaceri de 50.239 de lei şi un profit de 8.323 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu zero salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 358.900 de lei şi un profit de 203.964 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: zero salariaţi, cifră de afaceri de 303.877 de lei şi un profit de 60.672 de lei.
 

Responsabili de atribuirea licitaţiei

 
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante, responsabile de atribuirea licitaţiei, sunt: Decebal Făgădău, Babu Dumitru, Răsăuţeanu Costin Ioan, Enache Marcela, Pânzariu Irina Roxana, Dinescu Fulvia, Liuţă Mihaela, Voicu Iuliana, Nica Viorel Mircea, Bobeş Laura, Merlă Viorica Ani, Stan Mihaela, Popescu Carmina Ionela, Niculae-Stânga Noni Adrian, Gherasim Sorina, Florescu Nicoleta, Balaban Mihai, Bucovală Raluca Dana, Iordache Rareş George, Georgescu Raluca- Florenta, Bica Alexandru Ştefan, Pătruţoiu Mihaela, Paiu Elena, Coman Gheorghe, Zana Irina, Itoafă Cristina Laurenţia, Văduva Ionuţ, Morcov Manolache Dragoş, Vânturache Radu Mihai, Constantin Nicoleta, Giman Iuliu Valeriu, Nanu Daniela, Molagean Neida, Căruntu Eugen, Dragomir Mariana Cristina, Țăranu Alexandru, Mocanu Florin, Frigioiu Marcela, Gheorghe Georgeta, Dobre Oana, Petcu Lenuta, Dudas Camelia, Hagi Monica, Stanisor Carmen, Popescu Mihaela, Varlan Dorel, Dogaru Tudorel, Encica Dragut, Bratu Daniel, Baltag Dan, Dumitru Ionut, Petcu Mugurel Leonard, Untaru Adrian Constantin, Tudose Florin, Toader Serban, Todireanu Cătălin Demetriad, Zelca Hristian, Stamat Adriana, Dancu Antuanela, Toma Cristina, Gorpin Petrescu Loredana Sorina, Crăciun Ana Rodica, Dudaş Dezideriu.
 

Date din contract

 
Prestatorul se obligă să întocmească documentaţia tehnico-economică pentru obiectivul de investiţii, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, cu legislaţia în vigoare (H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, HG nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiectivele de investiţii finanţate din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 50/1991 (republicată) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, HG nr. 925/1995 pentru aprobarea regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, HG nr.273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, HG nr. 766/1997 privind aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, Ordin nr. 189 din 12 februarie 2013 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 - Revizuire NP 051/2000“.
 
De asemenea, documentaţia tehnico-economică va fi elaborată în conformitate cu prevederile Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B - Clădiri publice (Ghidul solicitantului - condiţii generale, Ghidul specific).
 
Totodată, conţinutul documentaţiilor va respecta prevederile legale, normele şi normativele în vigoare (accesibilitatea persoanelor cu dizabilităţi, protecţia mediului, egalitate de gen, şanse, norme ISU etc.).
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O elevă de la Liceul Teoretic „Ovidius”, calificată la Sci-Tech Challenge 2019

04 Apr 2019 635

Ambasadorii Franţei şi Germaniei au vizitat liceele de elită ale Constanţei (galerie foto)

01 Apr 2019 1123

Ambasadorul Germaniei în România, în vizită la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța

29 Mar 2019 392

Cea de-a şasea ediţie a evenimentului ”Liceenii şi voluntariatul”, la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanţa

13 Feb 2019 538

Proiect caritabil „Ajutăm împreună", inițiat de Liceul Teoretic "Ovidius" Constanța, Au fost oferite daruri de Crăciun copiilor din școlile din zona Ostrov - Lipnița

20 Dec 2018 377

Ateliere de slam la Liceul Teoretic „Ovidius’’ Constanța, în cadrul proiectului „Jardin culturel’’, susținut de Institutul francez (galerie foto)

14 Dec 2018 818

Eleve de la Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța, premiate la Gala "O ţară. O sută de ani. Mii de valori"

10 Dec 2018 615

La Liceul Teoretic „Ovidius” Simpozionul internațional „Responsabilitate publică în educație”, ediţia X

27 Nov 2018 703

Lucrările Simpozionului internațional" Responsabilitate publică în educație", la Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanța (galerie foto)

26 Nov 2018 753

Prezenţă remarcabilă a liceenilor de la "Ovidius" la Salonul Naţional de Inventică

21 Nov 2018 1007

Premiu pentru trupa de teatru a Liceului „Ovidius“

02 Nov 2018 1537

Peste 400 de elevi de gimnaziu și liceu, angrenaţi în Constanța Streetplay 3x3 Schools Battle (galerie foto)

13 Oct 2018 741

Constanţa Au fost montaţi stâlpi pe trotuarul din zona porții de acces de la Liceul Ovidius (video)

30 Jul 2018 1604

Modificări la admiterea în facultate a absolvenţilor de postliceală

19 Jul 2018 2492

Topul liceelor din judeţul Constanţa după mediile de admitere „Mircea cel Bătrân“, „Ovidius“, „Traian“ şi „Nicolae Bălcescu“ - Medgidia, pe primele poziţii

10 Jul 2018 19979