Cip Avantaj SRL din Tulcea face curățenie în spațiile administrate de AFI SRL Constanța (DOCUMENT)


 
  • Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța a atribuit un contract de servicii de curățenie, igienă şi întreţinere curentă a clădirilor, a platourilor piețelor și a aleilor pietonale din parcurile de distracții aflate în administrarea societății, pentru o perioadă de 12 luni
  • Valoarea totală a contractului este de 853.852.92 lei fără TVA
  • Contractul a fost câștigat și anul acesta de către societatea Cip Avantaj cu sediul în Tulcea
  • În anul 2021, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 7.601.899 de lei, un profit net de 1.721.187 de lei și un număr mediu de 161 de angajați
  • Cip Avantaj SRL are încheiate 146 de contracte din achiziții publice



Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța a atribuit un contract de servicii de curățenie, igienă şi întreţinere curentă a clădirilor, a platourilor piețelor și a aleilor pietonale din parcurile de distracții aflate în administrarea societății, pentru o perioadă de 12 luni.

Valoarea totală a contractului este de 853.852.92 lei fără TVA.

Contractul a fost câștigat și anul acesta de către societatea Cip Avantaj cu sediul în Tulcea.
 
Despre SC CIP Avantaj SRL 
 
Societatea cu sediul social în Tulcea se ocupă de „activităţi generale de curăţenie a clădirilor” şi are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat. Pericleanu-Grigore Ciprian este asociat unic şi administrator.
 
Acesta a avut mai multe mandate de consilier local în municipiul Tulcea din partea PNL. Actualmente este membru în partidul Forța Dreptei.

Şi ar mai fi continuat, dacă nu ar fi fost declarat incompatibil de ANI, după ce firma părinţilor săi, Pericle Star SRL, a avut contracte cu municipalitatea din Tulcea. Onoarea fostului consilier a fost repede reparată, fiind ales în 2013 preşedinte al Consiliului de Administraţie al Radionav Constanţa.



În anul 2021, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 7.601.899 de lei, un profit net de 1.721.187 de lei și un număr mediu de 161 de angajați.
 

Cip Avantaj SRL are încheiate 146 de contracte din achiziții publice cu autorități contractante ca: Academia de Studii Economice București, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Tulcea, sau Agenția Națională pentru Locuințe, Direcția de Asistență Socială Constanța, SPIT Constanța, Consiliul Județean Constanța, fosta RAEDPP, etc.
 
Valoarea totală a contractelor este de 34.779.445,92 de lei.
 
Pericleanu mai este asociat și în Fabrica de Curățenie Express SRL cu sediul în București, înființată în 2016, care nu are avut contracte din achiziții publice, potrivit www.confidas.ro, dar are punct de lucru la Tulcea.
 
 
Despre AFI SRL Constanța
 
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța și-a schimbat denumirea și forma juridică și a devenit societate cu răspundere limitată - „Administrația Fondului Imobiliar” SRL, conform Rezoluției ONRC nr. 25614/03.10.2022.

Asociatul unic al societății „Administrația Fondului Imobiliar” SRL este Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța.

Reorganizarea Regiei, prin transformarea sa în societate comercială cu răspundere limitată cu asociat unic, reprezintă o etapă importantă în procesul de reformă și modernizare a serviciului de administrare și exploatare a domeniului public și privat al municipiului Constanța.

Administratorii RAEDPP sunt Alexandru-Marius Timofte, Ionel Damian, Mărioara Nițu, Stere Hira, Cristina Mădălina Filip, iar din 09.07.2022, director general este Iuliana Dobrin.

Data coincide cu suspendarea mandatului de director pe o perioadă de șase luni la cererea lui Stere Hira.

Potrivit RECOM, în 2021, RAEDPP, regie a Consiliului Local Municipal Constanța, a raportat un profit de 224.941 lei la un număr mediu de 100 de salariați și o cifră de afaceri de 9.192.512 lei.
  
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe e-licitatie.ro.
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Primăria Constanța închiriază personal prin intermediul firmei unui fost liberal din Tulcea. Între timp Pericleanu a intrat în partidul lui Ludovic Orban (DOCUMENT)

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a bătut palma cu o firmă din Buzău pentru cadastrarea unor imobile ale județului (DOCUMENT)

28 Mar 2024 306

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 453

Cumpărări directe O firmă din Mureș va furniza tutori arbori pentru Primăria Constanța (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 341

Licitații publice Compania controlată de Marius Tudorel Constantin primește încă un contract prin atribuire directă de la Primăria Constanța (DOCUMENTE)

23 Mar 2024 538

Cine a câștigat contractul de dirigenție de șantier pentru modernizarea și modificarea fațadei Galeriei de Artă de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța?(DOCUMENT)

19 Mar 2024 662

UPDATE Laurențiu Stamat de la Larsen Consulting SRL a bătut palma și cu Primăria Constanța. Vezi pentru ce (DOCUMENT)

14 Mar 2024 660

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 736

Farmavet SA a bătut palma cu Primăria Constanța. Ce va livra firma? (Document)

10 Mar 2024 593

Licitații Constanța SPIT a încheiat un contract subsecvent pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

06 Mar 2024 540

Licitații publice Cât plătește Primăria Constanța pentru reparații la instalațiile fântânii cinetice din parcul de la Gară? (DOCUMENT)

05 Mar 2024 611

Primăria Constanța cumpără hârtie de la Dolex Com SRL. Care este valoarea contractului (DOCUMENT)

05 Mar 2024 499

Primăria Constanța a atribuit fostei Pomacost SA un contract de 3.5 milioane de euro pentru serviciul de tăiere, toaletare și corecție arbori pentru zona I din municipiu (DOCUMENT)

03 Mar 2024 932

Spitalul Clinic de Căi Ferate Constanța a achiziționat un mamograf digital. Cine a câștigat licitația? (DOCUMENT)

03 Mar 2024 590

Licitații Constanța Cine face curăţenie în birourilor Primăriei Medgidia?

02 Mar 2024 659

Silva Sistems SRL primește un nou contract prin atribuire directă de la Primăria Constanța (DOCUMENT)

29 Feb 2024 686