CJ Tulcea dă peste 630.000 de lei pentru managementul integrat al deşeurilor (document)

În urma unei licitaţii deschise, Consiliul Judeţean Tulcea a atribuit un contract pentru asistenţă tehnică din partea proiectantului pe durata execuţiei proiectelor aferente sistemului de management integrat al deşeurilor. Tipul contractului presupune prestarea de servicii în municipiul Tulcea şi în localităţile Isaccea, Măcin, Sulina, Mihai Bravu, Crişan, Maliuc, Nufăru, Mila 23, Gorgova, Partizani şi Ilganii de sus.

Valoarea totală finală a contractului este de 637.698 de lei şi face parte din Programul Operaţional Sectorial de Mediu Axa prioritara 2 - „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate“ şi Domeniul major de intervenţie 1 - „Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor“.

Contractul a fost atribuit SC Tehnoconsult Proiect SRL, din Constanţa. Societatea a fost înfiinţată în anul 2004, iar asociat unic este Sorin-Costel Mălai. Activitatea principală o reprezintă „inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea“.

Valoarea iniţială a contractului a fost de 749.842 de lei, astfel că se poate spune că Consiliul Judeţean Tulcea a făcut o economie semnificativă la fondurile comunitare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La finalul unui proiect de dezvoltare de doi ani, Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea își deschide porțile (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 703

Doliu în lumea artistică din Tulcea. Un important coregraf a decedat

11 Apr 2024 496

Ziua Internațională a Rromilor, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Consiliul Județean Tulcea

08 Apr 2024 374

Consiliul Județean Tulcea, convocat în ședință ordinară. Lista proiectelor de pe ordinea de zi

29 Mar 2024 413

Participare activă în Tulcea. Cetățenii sunt invitați să-și propună și să voteze proiectele de interes județean

25 Mar 2024 448

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, candidează pentru un nou mandat

23 Mar 2024 581

Licitații Tulcea Mega Edil SRL, peste 16,07 milioane de euro de la Consiliul Județean Tulcea, prin licitație deschisă! Va întreține drumurile din Est și Vest (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 583

A XIII-a ediție a concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol“, organizat de Colegiul Național „Spiru Haret“ Tulcea

16 Mar 2024 500

„Alături de tine pentru alegerea meseriei“, acțiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea

08 Mar 2024 552

Bugetarea participativă, demarată la Consiliul Județean Tulcea

19 Feb 2024 461

Prețul a crescut cu 10% Modificări în cadrul contractului ce prevede lucrări de eficientizare energetică a Spitalului Județean Tulcea (DOCUMENT)

15 Feb 2024 743

Județul Tulcea, prezent cu un stand dedicat la Târgul Național de Turism al României, ediția de primăvară

15 Feb 2024 574

Valoarea contractului privind reabilitarea, modernizarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Tulcea, majorată cu 10% (DOCUMENT)

07 Feb 2024 891

Licitații Tulcea S-a constituit o asociere bursieră pentru achiziţionarea de gaze naturale și energie electrică (DOCUMENT)

03 Feb 2024 720

Licitații Tulcea Consiliul Județean, achiziție de echipamente de uz medical, în proiectul „Infrastructură de sănătate transfrontalieră“ (DOCUMENT)

19 Nov 2023 726