Comunicat de presă Primăria Ovidiu anunță lucrări de amenajare a domeniului public pe strada Amurgului

Primăria orașului Ovidiu anunță locuitorii că încep lucrările de amenajare a domeniului public. Începând cu data de 04.11.2019, autoritatea publică locală din orașul Ovidiu va demara lucrările de amenajare a domeniului public pe strada Amurgului, respectiv a părții carosabile și a parcărilor. În acest sens, locuitorii sunt rugați să nu parcheze și să mute autovehiculele din zonă, cel puţin 24 de ore, pentru buna desfăşurare a executării lucrărilor.
 
De altfel, dezvoltarea oraşului Ovidiu, modernizarea infrastructurii și îmbunătăţirea calităţii vieţii sunt printre priorităţile autorității publice locale. Creşterea competitivităţii economice în sectorul privat, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii zonale, dezvoltarea resurselor umane şi îmbunătăţirea serviciilor sociale, protecţia naturii si îmbunătăţirea calităţii mediului şi a vieţii sunt pe ordinea de zi a administraţiei publice locale Ovidiu, care se preocupă de dezvoltarea durabilă şi echilibrată a oraşului.
 
Un obiectiv esenţial în activitatea administraţiei locale îl constituie identificarea şi implementarea de proiecte, activităţi şi măsuri care vor îmbunătăţi viaţa cetăţenilor. Acestea pot fi realizate prin dezvoltarea la nivelul comunităţii locale a abilitaţilor de administrare, utilizarea eficientă a resursele economice, naturale, stimularea inovării în domeniile sociale şi ecologice, asigurând astfel prosperitate, protecţia mediului şi coeziune socială.
 
În acest sens, direcţiile de acţiune sunt următoarele: asigurarea concordanţei între politica locală de dezvoltare a oraşului Ovidiu cu politicile judeţene, regionale şi cele naţionale; conservarea calităţilor mediului de a susţine viaţa pe pământ, în toate formele sale de bio-diversitate, respectarea caracterului limitativ al resurselor naturale, protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, prevenirea şi reducerea poluării mediului, promovarea consumului şi producţiei „durabile”, reducând astfel degradarea mediului ca urmare a creşterii economice. 
 
Astfel, se conturează ca o necesitate obiectivă de a moderniza şi a eficientiza activitatea administraţiei locale în scopul: dezvoltării şi modernizării infrastructurii fizice şi de utilităţi publice pentru revigorarea spaţiului oraşului în vederea creării condiţiilor de viaţă; promovarea parteneriatului public-privat şi crearea de oportunităţi şi facilităţi pentru investitorii autohtoni sau străini; valorificarea potenţialului turistic local şi zonal; dezvoltarea infrastructurii de afaceri; dezvoltarea infrastructurii de sănătate; dezvoltarea infrastructurii educaţionale şi culturale; iniţierea unor măsuri pentru dezvoltarea micii industrii promovarea şi sprijinirea unei agriculturi performante.
 
Citește și:
 
Dezvoltarea oraşului Ovidiu, modernizarea infrastructurii și îmbunătăţirea calităţii vieţii, printre priorităţile administraţiei publice locale

Comunicat de presă Străzile din localitatea Poiana, reabilitate şi modernizate. Primăria Ovidiu a atribuit contractul (document)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 595

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 604

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 458

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 542

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 617

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă vinde 11 terenuri. Când va avea loc licitația

23 Feb 2024 1659

Primăria Ovidiu, județul Constanța, închiriază autobasculantă și minibuldoexcavator (DOCUMENT)

21 Feb 2024 1234

Primăria Ovidiu, județul Constanța Iată cine va elabora studiul de fezabilitate pentru modernizarea pavilionului expozițional

20 Feb 2024 637

Licitații Constanța Primăria Ovidiu pune la bătaie peste 800.000 de euro pentru Școala Gimnazială Nr. 3, din satul Culmea (DOCUMENT)

20 Feb 2024 1029

Afaceri Constanța Primăria Ovidiu vinde un teren de aproximativ 2.500 mp. Când are loc licitația

06 Feb 2024 1111

DAF Trans 2000 SRL, contract de peste 1 milion de euro cu Primăria Ovidiu! Ce lucrări va executa

24 Jan 2024 970

Angajări Constanța Post vacant la Primăria Ovidiu. Detalii

21 Jan 2024 1954

Respect și prețuire pentru seniorii orașului!

28 Sep 2023 1116

Primăria Ovidiu, contract semnat cu Daf Trans 2000 SRL pentru modernizarea mai multor străzi (DOCUMENT)

24 Aug 2023 1152

Licitații publice. Primăria Ovidiu a lansat în SEAP proiectul pentru asfaltarea drumurilor centrale din localitate

09 Aug 2023 1005