Contract prin achiziţie directă pentru o firmă locală Cât se va aloca de la bugetul Primăriei pentru Ziua Constanţei

Primăria Constanţa a atribuit prin procedură simplificată un contract în vederea organizării evenimentului Ziua Constanţei 2019. Valoarea estimată a fost de 173.021 de lei fără TVA, însă contractul câştigat de cei de la SC Alpha Sound Production SRL a fost semnat pentru 158.360 de lei fără TVA, potrivit Biroului de presă al Primăriei Constanţa.
 
Evenimentul muzical, care are loc astăzi, în Piaţa Ovidiu din municipiu, va cuprinde un spectacol original, impresionant, realizat de artişti constănţeni, având ca temă „mituri şi legende româneşti într-o formă accesibilă societăţii contemporane”, ilustrând ritualuri şi tradiţii româneşti, precum şi un concert susţinut de trupa 3 Sud Est.
 
Iată programul organizat de Alpha Sound Production - Ora 20.00 - Piaţa Ovidiu -Ciuleandra - Adrian Stavian şi Teatrul Semn vă invită la un spectacol-manifest, un show complet în care legende româneşti sunt aduse la viaţă cu forţa de expresie a sunetului şi a luminii, totul structurat pe muzică originală, special compusă pentru a redimensiona aceste valori; ora 21.00 - Piaţa Ovidiu - concert extraordinar 3sud Est; ora 22.00 - Piaţa Ovidiu - foc de artificii.
 
Scopul spectacolului este de a scoate în evidenţă valorile autohtone, de a reuni constănţenii pentru a celebra împreună Ziua Constanţei, se arată în anunţul privind organizarea achiziţiei.
 
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante responsabile de achiziţie sunt: Decebal Făgădău, Babu Dumitru, Răsăuţeanu Costin Ioan, Enache Marcela, Dinescu Fulvia, Liuţă Mihaela, Voicu Iuliana, Nica Viorel Mircea, Lăţea Fabiola Iuliana, Bobeş Laura, Merlă Viorica Ani, Stan Mihaela, Popescu Carmina Ionela, Niculae-Stânga Noni Adrian, Florescu Nicoleta, Gherasim Sorina, Balaban Mihai, Simion Georgiana, Iordache Rareş George, Georgescu Raluca-Florenţa, Bica Alexandru Stefan, Pătruţoiu Mihaela, Paiu Elena, Bela Inna Mihaela, Zană Irina, Itoafă Cristina Laurenţia, Văduva Ionuţ, Morcov Manolache Dragoş, Vânturache Radu Mihai, Constantin Nicoleta, Giman Iuliu Valeriu, Nanu Daniela, Niţă Mihaela, Stan Andreea, Căruntu Eugen, Dragomir Mariana Cristina, Pînzariu Irina Roxana, Mocanu Florin, Frigioiu Marcela, Gheorghe Georgeta, Dobre Oana, Petcu Lenuţa, Dudaş Camelia, Hagi Monica, Stănişor Carmen,Popescu Mihaela, Vârlan Dorel, Encică Drăguţ, Bratu Daniel, Baltag Dan, Dumitru Ionuţ, Petcu Mugurel Leonard, Untaru Adrian Constantin, Tudose Florin, Nache Mihaela Rodica, Todireanu Catalin Demetriad, Zelca Hristian Ionut, Dancu Antuanela, Toma Cristina, Gorpin Petrescu Loredana Sorina, Crăciun Ana Rodica, Gavrilă Gabriela, Andrei Mihaela, Andreiaş Cristian Marius, Arghirescu Adriana, Avătavului Costin-Valeriu, Cantaragiu Secil-Givan, Câmpeanu Adriana Teodora, Cojoc Marioara, Constantin Victor, Dede Perodin, Florea Răzvan Ionuţ, Marin Aurelian-Marius, Nicolae Irinela, Papuc Cătălin-Florin, Patrichi Teodor, Pîrvulescu Gabriel-Valentin, Popescu George-Andrei, Solomon Ioan, Mihăilescu Cristian, Trandafir Raluca –Andreea, Văsii Cristina –Andreea, Tincu Cristian, Zabara Alexandru, Merdinian Liviu, Gavrilă Florin Tudor, Tulică Marius.
 

Alpha Sound Production, în datele Registrului Comerţului

 
Cu sediul în Constanţa, pe bulevardul Tomis, firma câştigătoare are un capital social subscris de 210 lei, integral vărsat. Potrivit Registrului Comerţului, asociaţi sunt Dumitru Marin (cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 95% / 95%) şi Ion Tulea (cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 5% / 5%), care deţine şi funcţia de administrator. Obiectul de activitate al societăţii sunt activităţi suport pentru interpretare artistică - spectacole.
 
Potrivit Registrului Comerţului, în 2017, societatea a înregistrat un profit de 231.227 de lei la o cifră de afaceri de 1.014.955 de lei. Pentru anul 2018 nu există depusă o situaţie financiară pentru Alpha Sound Production SRL. Aceeaşi societate a câştigat de la Primăria Medgidia contractul pentru „Festivalul de jocuri şi reconstituiri ale diferitelor perioade istorice”.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.

Citeşte şi:
 
Primăria a făcut public bugetul evenimentului Trupa 3 Sud Est, invitată la Ziua Constanţei 2019


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 447

Istoria Dobrogei Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

05 Apr 2024 2843

Horia Constantinescu, posibil candidat al PSD la Primăria Constanța „Nu ne mai permitem să gafăm, pentru că acum decontăm modul în care ne uităm în ochii copiilor noștri”

12 Feb 2024 982

Primăria Tuzla organizează licitație publică pentru închirierea unor spații comerciale din Piața Agroalimentară Tuzla

09 Feb 2024 564

Procesele pe biserici Primarul Municipiului Constanța, din nou în instanță cu Arhiepiscopia Tomisului!

22 Sep 2023 4532

Primăria Tuzla organizează licitație publică pentru vânzarea unui teren intravilan

31 Aug 2023 777

Stiri Constanța Mesajul lui Vergil Chițac cu ocazia „celei mai mari sărbători a verii“

15 Aug 2023 2893

15 august 1937 Binecuvântarea Zilei Marinei Române - „Putem spune că această zi este aşteptată cu nerăbdare de tot poporul“

14 Aug 2023 998

Reprezentanții Poștei Române, prezenți la Ziua Marinei, la Constanța. Ce surpriză au pregătit

14 Aug 2023 865

Diana-Iuliana Lozneanu - Avocat Cumpăna, Constanța

06 Jul 2023 519

Andra-Gabriela Matache - Avocat Constanța

06 Jul 2023 879

Anca-Daniela SZENTE-MICULESCU

30 Jun 2023 372

Andra-Gabriela MATACHE

28 Jun 2023 627

Birou Notar Public Crucea Stanca Ionela Antoaneta

23 Jun 2023 1062

Birou Notar Public MangaliaPufan Irina

23 Jun 2023 836