Două firme au adjudecat contractul de aproape 20 de milioane de euro pentru reparația infrastructurii feroviare din Portul Constanța (DOCUMENT)

  • Lucrările de reparații ce urmează să fie efectuate în Prioritatea 2 constau în reparaţia unui număr de 64 linii CF în lungime cumulată de 29,795 km
 
CNCF CFR SA – Surcursala Regională CF Constanța – Unitatea Operațională a organizat o licitație cu privire la lucrările de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța – Prioritatea 2.
 
Lucrările care fac obiectul achiziției sunt lucrări de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta
Portului Constanța, conform specificațiilor caietelor de sarcini. Lucrarile presupun înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii, având drept rezultat readucerea liniilor și a aparatelor de cale în parametrii instrucționali, în vederea
redeschiderii acestora pentru exploatare cu vitezele prevăzute, în condiții de deplină siguranță.

Lucrările de reparații ce urmează să fie efectuate în Prioritatea 2 constau în reparaţia unui număr de 64 linii CF în lungime
cumulată de 29,795 km din zonele A, B, MOL V ale dispozitivelor de linii din Portul Constanta şi au fost împărțite în trei loturi.
 

Cele trei loturi

 
LOTUL 1 - Lucrările constau în înlocuirea suprastructurii c.f. pe un număr de 27 linii, totalizând 10,435 km. De asemenea, vor fi
înlocuite 16 aparate de cale și seturile de traverse speciale la un număr de 5 aparate de cale. La acestea se adaugă înlocuirea dalelor prefabricate din beton cu dale elastice pentru trafic greu la un număr de 7 treceri la nivel, totalizând o lungime de 152 m.

În cadrul lucrărilor, pe cele 27 linii vor fi utilizate exclusiv traverse din beton precomprimat iar în curbe vor fi prevăzute traverse din
beton precomprimat cu supralărgire. Aparatele de cale care se vor înlocui integral vor fi montate pe traverse din beton precomprimat și vor fi prevăzute cu ace flexibile.
 

LOTUL 2 - Lucrările constau în înlocuirea suprastructurii c.f. pe un număr de 24 linii, totalizând 11,275 km. De asemenea, vor fi
înlocuite 18 aparate de cale (17 schimbătoare simple de cale și o TJD) și seturile de traverse speciale din lemn la un număr de 5
aparate de cale. În cadrul lucrărilor, pe cele 24 linii vor fi utilizate exclusiv traverse din beton precomprimat iar în curbe vor fi prevăzute traverse din beton precomprimat cu supralărgire.

Aparatele de cale care se vor înlocui integral vor fi montate pe traverse din beton precomprimat și vor fi prevăzute cu ace flexibile.
 
LOTUL 3 - Lucrările constau în înlocuirea suprastructurii c.f. pe un număr de 13 linii, totalizând 8,085 km. De asemenea, vor fi
înlocuite 17 aparate de cale și seturile de traverse speciale din lemn la un număr de 5 aparate de cale.
 

Atribuirea

 
Primul lot încă nu a fost atribuit, termen în procedură fiind 25 noiembrie 2022, conform platformei SEAP.
 
Lotul 2 a fost atribuit pe 3 octombrie 2022, cu o valoare finală de 54.331.571,79 lei, firmele câștigătoare fiind Wiebe Romania și Swietelsky Constructii Feroviare SRL.
 
Lotul 3 a fost atribuit la data de 12 octombrie 2022, adjudecat de aceleași două firme - Wiebe Romania și Swietelsky Constructii Feroviare SRL, pentru suma de 41.731.831,07 lei.
 
În total, cele două firme primesc peste 96 de milioane de lei, însemnând aproape 20 de milioane de euro. Rezultatul licitației a fost publicat în data de 21 octombrie 2022.
 

Wiebe Romania SRL

 
Potrivit Confidas.ro, societatea Wiebe Romania SRL a fost înființată în anul 2003, are adresa în București, este în stare de funcționare la Registrul Comerțului, iar activitatea principală a firmei este „Lucrări de construcţii a căilor ferate de suprafaţă şi subterane“.
 
Conform Confidas.ro, în 2021 Wiebe Romania a avut o cifră de afaceri de 80.510.733 lei, un profit net de 4.273.614 lei și 161 angajați. Situația financiară a anului 2020 prezintă o cifră de afaceri de 89.963.656 lei, un profit net de 9.646.624 lei și 166 angajați.
 
Potrivit sursei citate, asociați în firmă sunt SC Wiebe International GMBH (Germania) - 99,99% și Wiebe Holding GMBH & Co KG (Germania). Administratori ai societății sunt Daniel Bîrsan (cu cetățenie austriacă) și Alpert Marco (cu cetățenie germană). 
 
Tot potrivit Confidas, Wiebe Romania a încheiat 18 contracte de achiziții publice in valoare totală de 12.370.805,73 lei, printre autoritățile contractante, în afară de CNCF „CFR“ SA - Sucursala regională CF Constanța - Unitate Operațională, numărându-se Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
 
Conform vrajitorul.eu, firma Swietelsky Constructii Feroviare SRL a fost înființată în ianuarie 2004, cu sediul social în Bucurelti, str. Traian nr. 48. Fondatori au fost Antonius Beno, cetățean român și firma Feroviaria SRL – unde asociat unic este tot Beno. În anul 2021, firma a raportat 117 salariați, la o cifră de afaceri de 38,3 milioane lei, cu o pierdere de 688.572 lei. Firma a mai încheiat alte 5 contracte cu CFR SA, pentru suma de 67.829.691,66 lei.
 
 

Swietelsky Constructii Feroviare SRL

 
Cu sediul social în orașul Voluntari, pe șoseaua Pipera-Tunari, județul Ilfov, firma a fost fondată în anul 2004, cu schimbare de sediu social la dată recentă. Asociat unic este Swietelsky AG, firmă cu sediul în Austria, iar conducerea este asigurată de Tomias Michael Ham, Peter Kritsch și Bieltz Victor Adrian.
 
Swietelsky Baugesellschaft m.b.H, firmă cu sediul în Austria a preluat părțile sociale de la Antonius Benko, devenind asociat majoritar cu 95% participare, restul de 5% fiind deținuți de Feroviaria SRL. Herbert Heinrichsberger devine administator în locul lui Antonius Benko. Ulterior, se retrage din firmă și Feroviaria SRL, rămânând societatea austriacă asociat unic.
 
În anul 2006, se închide punctul de lucru de pe strada Domnita Ancuta nr. 8, București și se deschide un alt punct pe intr. Brates nr. 16. Câteva luni mai târziu, acest punct de lucru va fi desființat.
 
În anul 2007, asociatul unic decide să adauge mai multe obiecte de activite, printre ele numărându-se operațiuni de mecanică generală, comerț cu piese și accesorii autovehicule, repararea și întreținerea autovehiculelor, comerț cu ridicata cu alte produse etc. Totodată, este înființat un punct de lucru pe Calea Victoriei nr. 155 din București.
 
Un moment important este în anul 2007 când se decide ca societatea să participe la realizarea a două proiecte: „Lucrări de modernizare a străzi icu linii de tramvai – Obiectiv șos. Colentina – Pod Voluntari – Mihai Bravu și pe șos. Ștefan cel Mare – Dorobanți – Obor.
 
Sediul social se mută pe str. Ion Urdăreanu nr. 7 – extindere bloc P40.
 
Spre final de an 2007 firma își adaugă mai multe obiecte de activitate, printre care închirierem analize tehnice, lucrări de tâmplărie, finisare, vopsitorie, zugrăveli etc. În anul 2008 se deschide un nou punct de lucru pe șoseaua Colentina nr. 278. Iar ulterior, în februarie 2008 se deschide adăugare de alte obiecte de activitate.
 
În anul 2009, se desființează punctul de lucru de pe Calea Victoriei 155. În luna mai 2009 s-a radiat un alt punct de lucru de pe șoseaua Colentina nr. 278.
 
Doi ani mai târziu, în 2011, asociatul unic a decis prelungirea sediului social și prelungirea pe durată nelimitată a societății. Tot în 2011, firma a decis schimbarea sediului social pe strada Constantin Bălăcescu nr 14. În 2014, sediul social se mută pe bd. Eroii Sanitari, București. În anul 2015, firma și-a completat obiectele de activitate.
 
În august 2022, s-a decis radierea sediului social al firmei Swietelsky Constructii Feroviare S.R.L. din Bucureşti, str. Constantin Bălăcescu nr. 14, sectorul 1 şi, în acelaşi timp, înregistrarea sediului social în oraşul Voluntari, satul Pipera, şoseaua Pipera-Tunari nr. 1Z, jud. Ilfov, tarlaua 49, parcela A983, lotul 34, spaţiu deţinut conform Contractului de închiriere nr. 6 din data de 22.03.2022.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe licitatiapublica.ro.
 
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Lucrări de reparații în stația CF Medgidia. Ce firmă a câștigat contractul (DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța CFR SA - Sucursala Regională CF Constanța închiriază locomotivă tip DHC (DOCUMENT)

23 Mar 2024 534

SRCF Constanța cumpără motorină. Iată firma cu care a fost încheiat contractul

01 Feb 2024 834

Sucursala Regională CF Constanța atribuie un contract de lucrări de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța (DOCUMENT)

02 Jan 2024 1081

CFR Restricții temporare ale circulației trenurilor, cauzate de avertizările meteo

25 Nov 2023 846

SNTFM CFR Marfă a vândut nava ferry-boat „Mangalia”

16 Nov 2023 1008

Contract de 6 milioane de euro între CFR Infrastructură și Bawi Construction. Sunt vizate lucrări de reparații la calea ferată din Portul Constanța (DOCUMENT)

13 Nov 2023 1005

Licitații Constanța Lucrări de reparație în stația CF Lehliu, km 69+518, pentru eliminarea restricției de viteză existentă (DOCUMENT)

17 Aug 2023 777

CFR SA - Sucursala Constanța a bătut palma cu Vio-Top SRL! Ce va livra (DOCUMENT)

01 Mar 2023 1351

Sucursala Regională CF Constanța a încheiat un contract de peste 850.000 de lei cu o firmă din județul Neamț (DOCUMENT)

15 Feb 2023 1334

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de doi directori din CFR SA!

16 Jan 2023 1238

Consal Trade SRL va repara calea ferată dintre Medgidia și Dorobanțu (DOCUMENT)

14 Dec 2022 1835

100.000 de euro pentru expertizarea tunelului Palas. CFR vrea să asigure al doilea acces feroviar în Portul Constanța. Tunelul face legătura

01 Dec 2022 2890

CFR SA dezmembrează un teren din zona Gării Constanța

12 Nov 2022 1914

Sucursala Regională CF Constanța contractează revizii anuale și reparații la pluguri de zăpadă (DOCUMENT)

08 Nov 2022 1083

Fostul director al Telecomunicații CFR SA, trimis în judecată de DNA

03 Nov 2022 1387