ElectroScoica Mar SRL va livra şalupe Autorităţii Navale Române (document)

Autoritatea Navală Română a semnat un contract cu firma ElectroScoica Mar SRL, pentru livrarea a opt şalupe.
 
Este vorba despre şalupe de inspecţie şi control cu care vor fi dotate căpităniile zonale, fiind necesare pentru: rezolvarea problemelor operative - control cu echipe numeroase, pentru eficientizarea activităţii curente şi de control, precum şi pentru rezolvarea problemelor administrative - transport materiale, comisii de inventariere. Mai exact, este vorba despre următoarele loturi: lot 1 - trei şalupe cu un corp aluminiu, din care 2 vor ajunge la Căpitănia Zonală Giurgiu, iar una la Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin; lotul 2 - o şalupă corp PAFS (2 x min 370 CP) necesară Căpităniei Zonale Tulcea; lot 3 - o şalupă corp PAFS (min. 300 CP), care va ajunge la Căpitănia Zonală Galaţi; lot 4 - trei şalupe corp PAFS (min. 170 CP), din care una va ajunge la Căpitănia Zonală Galaţi, iar alte două la Căpitănia Zonală Tulcea.
 

Responsabili de atribuirea contractului

 
Persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante, responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Andrei Mihai - director general, Nicolae Chioibaş - director general adjunct, Laurenţiu Zanfir - director Direcţia Inspecţii Siguranţă şi Securitate Navală, Cristina Călintaru - director Direcţia Economică, Mircea Sârbu - Director Căpitănia Zonală Galaţi, Virgilica Ciobanu - inspector-şef Inspectoratul Tehnic Galaţi, Vivian Perju - căpitan specialist Serviciul Siguranţei Navale Galaţi, Ichim Nicu - inspector Inspectoratul Tehnic Galaţi, Florin Oprea - director Căpitănia Zonală Giurgiu, Catană Dan- Alexandru - şef Birou Siguranţa Navigaţiei C.P. Snagov, Anghel Constantin - căpitan-şef de port C. P. Călăraşi, Valentin Camberea - Compartiment tehnic Căpitănia Zonală Giurgiu, Ghiba Mihai Gheorghe - director Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin, Gheorghe Halinga - şef Serviciul Siguranţa Navigaţiei Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin; Ionel Balosin - Serviciul Siguranţa Navigaţiei Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin; Alice Merecioni - Compartiment Tehnic Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin; Tiberius Popa - Compartiment Tehnic Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin; Oana Gheorghiceanu - Serviciul Financiar, Dan Ichim - director Căpitănia Zonală Galaţi, Daniel Pocora - inginer Birou Tehnic Căpitănia Zonală Tulcea, Blejan Cristina - şef Birou Tehnic Căpitănia Zonală Tulcea, Muşat Raluca - Alina - şef Serviciu Investiţii Achiziţii Publice, Glodeanu Aura - Serviciul Investiţii Achiziţii Publice, Artenie Tatiana Silvia - Serviciul Investiţii Achiziţii Publice, Gherlan Marin - Serviciul Investiţii Achiziţii Publice, Nutu Felicia - şef Serviciu Financiar- Contabilitate, Bugete Tarife, Ursache Gilda-Veronica - şef Birou Contabilitate, Vasilescu Naiden Gabriela Andreea - şef Birou Juridic şi Contencios, Daniela Tăbăcaru - Biroul Juridic şi Contencios, Soare Teodora- Biroul Juridic şi Contencios, Corin Crăciunescu - Biroul Juridic şi Contencios, Anişoara Băniţă - Biroul Juridic şi Contencios.
 

ElectroScoica Mar SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 1991, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 20.000 de lei, integral vărsat, este compus din 2.000 de părţi sociale. Asociaţi persoane fizice sunt: Enache Ion, cu 25% din capitalul social, Gherman Iulian, cu 25% din capitalul social, Dan Dumitru, cu 25% din capitalul social, Tomoş Gabriel Laurenţiu, cu 10% din capitalul social, şi Fătu Ion, cu 15% din capitalul social.
 
Administratorii firmei, care se ocupă de repararea şi întreţinerea navelor şi a bărcilor, sunt Enache Ion, Dan Dumitru şi Gherman Iulian. În anul fiscal 2015, Electroscoica Mar SRL, cu 69 de salariaţi, a declarat o cifră de afaceri de 6.587.755 de lei şi un profit de 460.809 lei. Situaţia financiară pe anul 2016 este următoarea: 20 de salariaţi, cifră de afaceri de 8.917.494 de lei şi profit de 1.273.152 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 45 de salariaţi, cifră de afaceri de 8.739.451 de lei şi profit de 1.052.588 de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
Citeşte şi:

Autoritatea Navală Română îşi măreşte flota de şalupe. La ce căpitănii vor ajunge (document)


 
ElectroScoica Mar SRL se va ocupa de reabilitarea navelor „Anghel Saligny“ şi „Pompier 8“ (document)


 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța O firmă din Valu lui Traian execută o lucrare la subsolul clădirii Autorității Navale Române (DOCUMENT)

11 Apr 2024 430

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 489

​Proces amânat între CNAPM Constanța și ANR. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

08 Apr 2024 484

ANR Cea de-a 24 reuniune Comitetului PSC al Memorandumului de Înțelegere de la Marea Neagră privind Controlul Statului Portului

29 Mar 2024 522

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1078

În Constanța ,,Cursul regional de pregătire a auditorilor din cadrul schemei de audit a statelor membre IMO- IMSAS”, organizat de Autoritatea Navală Română

22 Mar 2024 430

Un doc s-a scufundat în Portul Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1548

Licitații Constanța Kasandra Impex SRL va furniza Autorității Navale Române motorină pentru navele Căpităniei Zonale Constanța (DOCUMENT)

11 Mar 2024 614

CNAPM Constanța și ANR, părți într-un dosar de pe rolul Curții de Apel Constanța

20 Feb 2024 767

Cumpărări directe Constanța Nordman Consproiect SRL din Satu Mare a semnat cu Autoritatea Navală Română (DOCUMENT)

13 Feb 2024 769

Directorul ANR, Cosmin-Laurențiu Dumitrache, a fost numit ambasador maritim al IMO

29 Jan 2024 877

Corpul de control al prim-ministrului, control la ANR! Iată ce nereguli au fost găsite. Mai multe vizează nava ALEZZI

03 Jan 2024 1805

LIVE TEXT ANR, conferință de presă pentru încheierea proiectului „Sistem de informare și management al traficului maritim costier RO-VTMIS” (FOTO+VIDEO)

19 Dec 2023 1258

Tragedie în familia fostului director al Căpităniei Zonale Constanța. Mama lui Alexandru Mezei a încetat din viață

15 Dec 2023 1449

Nava sub pavilion Barbados, eșuată după furtuna din noiembrie, pleacă din Portul Constanța

08 Dec 2023 789