Fadmig SRL bifează un nou contract cu Primăria Constanţa. Va reabilita balustrada de la Cazino (document)

Primăria municipiului Constanţa a încheiat contractul 133249 privind execuție lucrări privind achiziția lucrărilor de reparare balustradă Cazino Mamaia. Prestatorul este SC Fadmig SRL, vezi secţiunea „documente”.
Termenul contractului este de 30 de zile iar preţul convenit este de 15.359 lei.

Asociat unic şi administrator al societăţii este Gabriela Georgescu. Obiectul de activitate constă în lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
 
Potrivit Oficiului Comerţului, în 2017, societatea a înregistrat un profit de 610.849 de lei. 
Societatea a mai câştigat în 2018 şi contractul pentru lucrările de reparare a podeţelor pietonale de traversare a mini-canalelor din parcul Tăbăcăriei şi Satul de Vacanţă, contractul de reabilitare a Căminului pentru Persoane Vârstnice din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Constanţa, iar în anul 2013, Primăria Municipiului Constanţa a atribuit aceleiași societăţi, contractul „Lucrări de conservare şi întreţinere a pavilioanelor de vară pentru pensionari“. 

Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Pereții exteriori ai unor clădiri din municipiu, acoperiți cu picturi murale. Cui a atribuit Primăria Constanța acest contract? (DOCUMENT)

24 Apr 2024 261

Licitații Constanța Hermes SRL, compania familiei directorului ARR, contract de peste 170.000 de euro cu Primăria Mircea Vodă, pentru catering la școală (DOCUMENT)

23 Apr 2024 372

Cumpărări directe Tectonic Green Energy SRL face mentenanță preventivă la centralele termice ale Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 295

Cumpărări directe Constanța Utilități Publice-Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, contract de furnizare de agregate de carieră și de balastieră (DOCUMENT)

22 Apr 2024 393

Cumpărări directe Constanța Stemicos Import Export SRL pune covor de piatră naturală, în Parcul Tăbăcăriei! Contract de 160.000 de euro cu Confort Urban SRL (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 494

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 560

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 332

Cumpărări directe Mooz Services amenajează gazonul stadionului „Cimentul" din Medgidia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 403

Cumpărări directe Constanța Teolen Trading SRL, contract de 40.000 de euro cu Primăria Mangalia, pentru mentenanța sistemelor de irigații din oraș și stațiuni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 320

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 395

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 631

Cumpărări directe Constanța Ce firmă prestează serviciile de reparare și de întreținere sistem de irigare la Techirghiol (DOCUMENT)

21 Apr 2024 480

Cumpărări directe Constanța Romtara Pest SRL, contract de 50.000 de euro cu Primăria Năvodari pentru dezinsecție aeriană (DOCUMENT)

21 Apr 2024 470

Ședință CL Constanța Se modifică lista obiectivele de investiții realizate din împrumutul de peste 253 de milioane de lei (DOCUMENT)

21 Apr 2024 412

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia, contract de 77.000 de euro cu Pepiniera Neptun SRL, pentru gazon (DOCUMENT)

21 Apr 2024 387