Iată care sunt firmele care vor furniza servicii de mentenanță pentru SPIT Constanța (document)

 

 

 
Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou înfiinţate.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.

 
Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța a atribuit prin negociere fără anunț de participare contractul „Servicii de mentenanță” - servicii de asistență pentru software, unde criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut, potrivit licitatiepublica.ro.
 
Astfel urmează să se furnizeze servicii de mentenanță pentru urmatoarele module informatice: contabilitate generală pentru unități bugetare și execuție bugetară, evidența și gestiunea stocurilor de materiale, evidența și gestiunea obiectelor de inventar, evidența și gestiunea mijloacelor fixe.
 
Operatorul economic căruia i-a fost atribuit contractul numărul S 19219 (servicii de mentenanță) a fost SC Tdl Soft Solutions SRL. Estimarea inițială a valorii contractului a fost de 53.530,80 lei cu TVA inclus (TVA 0%), iar valoarea totală finală a acestuia a fost de 54.000 lei cu TVA inclus (TVA de 0%), cu o perioadă de execuție de 10 luni.   
 
Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța a mai atribuit prin negociere fără anunț de participare contractul „Servicii de mentenanță” - servicii de gestionare a datelor, unde criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut.
 
Iată către ce modele informatice urmează să fie furnizare serviciile de mentenanță: gestiunea și evidența impozitelor și taxelor locale și a altor creanțe bugetare pentru persoane fizice și juridice, gestiunea și evidența registrului de casă, acordarea vizei de control financiar preventiv.
 
Contractul numărul S 19135 (servicii de mentenanță) a fost câștigat de societatea Real Data Soft SRL, cu o valoare totală finală de 180.000 lei cu TVA inclus (TVA de 0%), și un număr de 10 luni de efectuare a serviciilor.    

 
Însă Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța a atribuit prin negociere fără anunț de participare și contractul „Servicii de mentenanță” - servicii de asistenta pentru software, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut.
 

Astfel, se vor furniza servicii de mentenanță la sistemul informatic de evidență și gestiune financiar contabilă „TDL Soft” cu urmatoarele module: angajare, lichidare, ordonantare și plata cheltuielilor instituțiilor publice - ALOP 2, dar și evidența de personal și salarizare - Salarizare 2.
 
Firma care a „pus mâna” pe contractul numărul S19145 (servicii de mentenanță) a fost Tdl Soft Center SRL. Estimarea inițială a valorii contractului a fost de 113.189,20 lei cu TVA inclus (TVA de 0%), iar valoarea totală finală a acestuia a fost de 114.000 lei cu TVA inclus (TVA de 0%), și cu un număr de 10 luni de furnizare a serviciilor.
 
De asemenea, Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța a atribuit tot prin negociere fără anunț de participare și contractul „Servicii de mentenanță” - servicii de gestionare a datelor, prețul cel mai scăzut fiind criteriul pe care trebuia să îl îndeplinească firma care dorea să câștige licitația.
 
Vor fi furnizate servicii de mentenanță a urmatoarelor module informatice: arhivarea documentelor, gestiunea și evidența dosarelor de urmărire și executare silită, gestiunea și evidența dosarelor de insolvență, vizualizarea și plata electronică a impozitelor și taxelor locale (E-tax Posta, Westaco, Garanti și Online), înregistrarea cererilor depuse electronic în privința eliberării certificatelor de atestare fiscală online, emiterea de certificate de atestare fiscală online, semnate digital, pentru persoane fizice și persoane juridice.
 
Operatorul economic căruia i-a fost atribuit contractul numărul S 19122 (servicii de mentenanță) a fost câștigat de Real Data Service SRL. Estimarea inițială a valorii contractului a fost de 144.300 lei cu TVA inclusiv (TVA de 0%), iar valoarea totală finală a acestuia a fost de 145.000 lei cu TVA inclus (TVA de 0%), furnizarea de servicii având un termen de 10 luni.      
 
Detalii despre firmele câștigătoare:
 
Tdl Soft Solutions SRL, cu sediul social în Constanța pe strada Patriei, numărul 13, cu un capital social subscris de 400 lei, are ca și activități principale cele de „editare a altor produse software”.
 
Asociații firmei sunt Luminiţa Totolici cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 95% și Adrian Bădilă cu o cotă de 5%, ambii deținând și funcția de administrator.
 
Real Data Soft SRL, cu sediul social în Constanţa, pe strada Patriei, numărul 13, are un capital social subscris de 400 lei, integral vărsat, iar activitățile principale sunt cele de editare a altor produse software.
 
Asociații firmei sunt Luminiţa Totolici și Corneliu Angelin Mihai, ambii deținând câte jumătate din cota de participare la beneficii și pierderi, dar și funcții de administrator.
 
Tdl Soft Center SRL, cu sediul social în Constanța, pe strada Patriei, numărul 13, deține un capital social subscris de 420 lei, integral vărsat, iar activitățile principale ale firmei sunt legate de „editare a altor produse software”.
 
Asociații firmei sunt Luminiţa Totolici (deține o cotă de participare la beneficii și pierderi de 95%) și Adrian Bădilă (cu o cotă de 5%), ambii având și funcția de administrator.
 
Real Data Service SRL, cu sediul social în Constanţa, strada Patriei, numărul 13, are un capital social subscris de 400 lei, integral vărsat, și are ca și activități principale acelea de „editare a altor produse software”.
 
Asociații societății sunt Luminiţa Totolici și Corneliu-Angelin Mihai, ambii deținând câte jumătate din cota de participare la beneficii și pierderi, și având funcția de administrator.
 
Luminiţa Totolici este fostul director adjunct al SPIT Constanţa și mai apare ca sociat și administrator în firmele: Real Data Center SRL, Real Data Net SRL, Real Data Solutions SRL, Tdl Soft Group SRL și Tdl Soft Maintenance SRL.
 
Unele dintre toate aceste firme în care apare aceasta ca asociat și administrator au derulat la rândul lor în decursul timpului contracte cu SPIT Constanţa, instituţie în care şi-a desfăşurat activitatea Luminiţa Totolici.
 
În secțiunea „Documente” pot fi consultate anunțurile de atribuire publicate pe licitatiapublica.ro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice SPIT Constanța a atribuit contracte de aproape un 500.000 lei fără TVA pentru mentenanță la aplicațiile de taxe și impozite! (DOCUMENTE)

11 Mar 2024 488

Licitații Constanța SPIT a încheiat un contract subsecvent pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

06 Mar 2024 541

SPIT Constanța a atribuit noi contracte către Pink Post Solutions și TDL Soft Solutions (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 458

W3 Marketing Technology SRL încasează aproape 30.000 de euro de la SPIT Constanța. Ce servicii va presta? (DOCUMENT)

01 Mar 2024 639

Decizie definitivă a Curții de Apel Constanța Fosta gimnastă Cătălina Ponor a pierdut procesul cu SPIT și trebue să plătească impozitul pentru sala de fitness deținută în oraș

23 Feb 2024 1159

Pink Post Solutions SRL a încheiat un nou contract cu Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța (DOCUMENT)

22 Feb 2024 778

Modalități de plată online a impozitelor și taxelor locale. Ce spune Primăria Constanța

21 Feb 2024 540

Licitații Constanța SPIT pregătește 120.000 de decizii de impunere. Pink Post Solutions SRL le livrează, cu peste 84.000 de euro (DOCUMENT)

16 Feb 2024 682

Detalii despre taxa de dezvoltare și promovare a turismului. Iată ce spune Primăria Constanța

06 Feb 2024 595

Abonamentul anual pentru ocuparea unui loc de parcare public în Constanța este 199 lei/an

05 Feb 2024 2249

Licitații Constanța SPIT a încheiat contracte subsecvente pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

03 Feb 2024 710

Licitații Constanța Zipper Services SRL, contract subsecvent cu SPIT Constanța pentru tipărirea deciziilor de impunere și a plicurilor aferente (DOCUMENT)

01 Feb 2024 739

Licitații Constanța Un nou contract câștigat de TDL Soft Solutions SRL cu SPIT. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 Feb 2024 635

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, judecată la Curtea de Apel

30 Jan 2024 685

Licitații Constanța Larsen Consulting Services SRL, contract subsecvent cu SPIT Constanța pentru aplicația Tethys 2022 (DOCUMENT)

28 Jan 2024 773