În regim de scutire de la plata accizei APM a cumpărat combustibil pentru nave de aproape o jumătate de milion de lei (document)

Compania Naţionala „Administraţia Porturilor Maritime“ SA Constanţa (APM) a cumpărat motorină euro diesel pentru navele din dotarea companiei. Şi nu în orice condiţii, ci în regim de scutire de la plata accizei. APM a atribuit, pe data de 5 septembrie, contractul de utilităţi cu numărul 28332, având ca obiect achiziţia de motorină euro diesel pentru nave, în regim de scutire de la plata accizei. Câştigătoare a fost declarată compania OMV Petrom SA, care a participat la licitaţia deschisă, oferind preţul cel mai scăzut. Estimat iniţial la suma de 524.520 de lei, contractul a fost adjudecat de OMV Petrom, care a oferit 498.741,48 de lei. Nu se precizează însă cantitatea de combustibil pe care APM a achiziţionat-o prin licitaţie.
„Gigantul“ care a câştigat licitaţia APM - OMV Petrom SA - este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Ministerul Economiei, în numele statului român, deţine 20,6% din numărul acţiunilor. Un procent de 20,1% îi revine Fondului Proprietatea SA. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are 2% din cota de participare, în timp ce acţionarul majoritar este concernul austriac OMV Aktiengesellschaft, care deţine 51% din acţiuni. Restul hârtiilor de valoare sunt deţinute de Lista Acţionarilor PPM (din cadrul Programului de Privatizare în Masă) - 6,2%. Directorul general executiv al companiei este Mariana Gheorghe. Compania are ca domeniu de activitate „extracţia petrolului brut; explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale“. În anul 2013, societatea a avut o cifră de afaceri de 18.071.913.810 lei şi un profit de 5.667.088.065 de lei.
 
În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi vizualiza anunţul de atribuire a contractului la care facem referire în articolul de faţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța Familia Muntmark, undă verde de la Mediu pentru Parc Siliștea 3

28 Mar 2024 372

APM Constanța va emite acord de mediu O firmă din Cluj investește în satul Vadu, comuna Corbu într-o pensiune cu foișor și piscină

28 Mar 2024 452

APM Constanța Cine va construi un salon de evenimente festive la Hârșova?

28 Mar 2024 385

Dunărea Power SRL, investiție nouă la Topalu. Proiectul privind stocarea energiei electrice în baterii a fost depus la APM Constanța

27 Mar 2024 316

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 498

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 361

Undă verde de la APM Constanța Parc fotovoltaic, înființat de societatea E Soare Afară SRL la Murfatlar

26 Mar 2024 547

Bloc de 20 de etaje, în municipiul Constanța! Demersurile făcute de Maritimo Residence SRL

26 Mar 2024 3673

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 537

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 450

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 340

APM Constanța Ce demersuri trebuie să facă Cristian Panait să ridice două blocuri de 12 etaje în Mamaia?

20 Mar 2024 499

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 469

Dezbatere publică, la APM Constanța Eolenerg Project SRL va construi o centrală electrică eoliană în comuna Săcele

19 Mar 2024 429

E SOARE AFARA SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul construire parc fotovoltaic, branșamente utilități și organizare executare lucrări

19 Mar 2024 322