În sfârșit a fost semnat contractul pentru reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării din Constanța (DOCUMENT)


  • Primăria Constanța a atribuit contractul privind servicii de proiectare PAC, POE+DDE+CS, verificare proiecte, asistență tehnică și execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții „Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării
  • Licitația a fost demarată încă din luna octombrie 2022
  • Contractul a revenit asocierii de firme Almma Contractors Group SRL – Tera Design Studio cu următorii subcontractori: ABC Val SRL, Total Design Studio SRL, Tiab SA și Electra Smart GSM SRL
  • Valoarea totală a contractului este de 14.684.198 de lei fără TVA, adică 17.474.195,62 lei cu TVA
  • Obiectivul proiectului este reconversia și refuncționalizarea prin lucrări specifice a suprafeței Parcului Gării, situat în municipiul Constanța, și transformarea ei în zonă de agrement și petrecere a timpului liber pentru comunitate
 


Primăria Constanța a atribuit contractul privind servicii de proiectare PAC, POE+DDE+CS, verificare proiecte, asistență tehnică și execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții „Reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării".

Licitația a fost demarată încă din luna octombrie 2022.

Contractul a revenit asocierii de firme Almma Contractors Group SRL – Tera Design Studio cu următorii subcontractori: ABC Val SRL, Total Design Studio SRL, Tiab SA și Electra Smart GSM SRL.

Valoarea totală a contractului este de 14.684.198 de lei fără TVA, adică 17.474.195,62 lei cu TVA.

Prin investiție se urmărește creșterea suprafeței de spații verzi în zonă, îmbunătățirea accesibilității la elementele de cadru natural, îmbunătățirea calității spațiului public urban.

Obiectivul proiectului este reconversia și refuncționalizarea prin lucrări specifice a suprafeței Parcului Gării, situat în municipiul Constanța, și transformarea ei în zonă de agrement și petrecere a timpului liber pentru comunitate.
 

Pentru valorificarea potențialului turistic și pentru comunitatea locală a zonei adiacente parcului Gării, sunt necesare investiții în infrastructura peisagistică a acestei zone.

Despre firmele câștigătoare


Almma Contractors Group SRL este o firmă cu sediul în Constanța, înființată în 2017, care se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Administrator și unic asociat este Lucian Alexandru Stamate.
Potrivit www.termene.ro, în anul 2022, societatea a avut o cifră de afaceri de 21.561.500 de lei, un profit net de 3.264.611 lei și 21 de angajați.

Tera Design Studio SRL a fost înființată în anul 2017 și are sediul social în satul Dudu, din județul Ilfov.
Asociați și administratori sunt Andrada Eftimie și Maria Tamara Roseti. Potrivit www.termene.ro, în anul 2022, a avut o cifră de afaceri de 2.301.305 lei, un profit net de 1.457.720 de lei și patru angajați.

ABC VAL SRL are sediul social în municipiul Constanţa, Mamaia, și are ca obiect de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţialeׅ“. Firma este controlată de Costea Vasile, cu 99,95% din capitalul social, și Stamate Melania, cu 0,05 % din capitalul social.În 2021, firma a raportat 92 de salariați, la o cifră de afaceri de peste 27 milioane de lei, cu o pierdere de 3,8 milioane lei, potrivit www.termene.ro.

Total Design Studio SRL are sediul social în București și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 8130 - Activități de întreținere peisagistică . Cifra de afaceri a fost de 1.102.195 în anul 2022, cu un profit de 90.268 lei la un singur angajat, potrivit www.termene.ro. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 11,58%.
Asociați și administratori sunt : Ștefan Manea și Daniel-Ștefan Iordache. Manea mai figurează asociat și administrator și în Go Life Medical Concept SRL cu sediul tot în Capitală.

TIAB SA a fost înființată în anul 1991 și are sediul social în București, Sectorul 1, strada Pictor Arthur Verona, nr. 17, obiectul de activitate fiind reprezentat de lucrări de instalații electrice. Societatea este controlată de compania bucureșteană Vinci Energies SRL, la rândul său deținută integral de compania franceză Vinci Energies. 8,26% din companie revine unei Liste de Acționari, iar firma îi are ca administratori pe Eric Philippe Devigne, Henri Seraphin Joseph Pasquier și Liviu Vasile Florea, în timp ce Dana Roxana Andrei este director, iar auditor este societatea KPMG Audit. În 2021, TIAB SA a declarat 748 de angajați, profit peste 15,59 de milioane de lei și cifra de afaceri aproape 265 de milioane de lei, toate valorile fiind în scădere față de anul precedent. Potrivit Confidas.ro, compania TIAB SA a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 141.584.828,73 de lei.
 
Electra Smart GSM a fost înființată în 2015 și are sediul social în Medgidia, pe strada Poporului nr. 64A. Obiectul de activitate este reprezentat de „lucrări de instalații electrice“, iar acțiunile sunt împărțite între Florin Pană (90%) și Florinela Pană (10%), primul fiind, totodată, și administratorul firmei. Potrivit www.termene.ro, în 2022, cifra de afaceri a companiei a fost de 2.171.879 lei, cu un profit de 897.679 lei la un număr de 4 angajați în anul 2022. Potrivit Confidas.ro, compania Electra Smart GSM SRL a încheiat 478 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 2.899.079,99 de lei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Documentația pentru reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării din Constanța va realizată de Tera Design Studio SRL


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța. ISU Dobrogea, dotat cu două șenilate amfibiu. Cine le livrează? (DOCUMENT)

26 Sep 2023 438

Licitații Constanța. Contract de aproape un milion de euro Confort Urban SRL a bătut palma cu afacerișii Uda și Ștefan de la U.C.G. Construcţii Ecologice SRL (DOCUMENT)

25 Sep 2023 1045

Au făcut averi impresionante Firmele familiei Stamate – Banu, abonate la contracte cu statul! Cel mai recentă atribuire directă vine de la Primăria Medgidia (DOCUMENTE)

22 Sep 2023 1654

Licitații publice Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța face audit în vederea fuziunii prin absorbție cu Confort Urban SRL (DOCUMENT)

21 Sep 2023 696

Primăria Constanța cumpără echipament tactic de intervenție pentru polițiștii locali. Ce valoare are contractul? (DOCUMENT)

21 Sep 2023 613

Licitații Constanța Bio Tech SRL va inspecta conductele de canalizare pluvială din centrul istoric al municipiului (DOCUMENT)

19 Sep 2023 581

Primăria Constanța achiziționează combustibili. Furnizorul este Rompretrol Downstream (DOCUMENT)

18 Sep 2023 679

Rocka Genco SRL a obținut un nou contract de la SC Confort Urban SRL (DOCUMENT)

18 Sep 2023 800

Știri Constanța Firma unui profesor asociat de la Facultatea de Construcții a câștigat patru contracte directe de la Primărie. Despre ce este vorba? (DOCUMENT)

18 Sep 2023 1961

IGPR Peste 100 de percheziții și investigații, pentru combaterea criminalității organizate

16 Sep 2023 521

Licitații publice Cine a câștigat contractul de iluminare arhitecturală a sediului Primăriei Medgidia?(DOCUMENT)

14 Sep 2023 593

Licitații publice Primăria Constanța a mai atribuit un contract de dirigenție de șantier societății Alpha Dezvoltare SRL (DOCUMENT)

13 Sep 2023 821

Licitații Constanța Primăria a atribuit un contract de consultanță în cadrul unui proiect de dotare cu echipamente a unităților de învățământ. Detalii din achiziție (DOCUMENT)

12 Sep 2023 543

Licitații publice Achiziţii de utilaje second hand la Drumuri Județene Constanța! (DOCUMENT)

11 Sep 2023 584

Licitații Constanța Un SRL înființat anul acesta a câștigat un contract de la Primăria Mangalia. Despre ce este vorba?(DOCUMENT)

09 Sep 2023 706