Licitaţia a fost lansată în vara anului 2019. Construirea unui nou Acvariu în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța abia în faza de proiectare (documente)


Clădirea Acvariului din Constanța nu a avut aceeaşi destinaţie întotdeauna, în vremurile de glorie ale Cazinoului, imobilul unde astăzi putem admira vieţuitoarele marine era restaurant. Localul era construit după planurile creatorului Cazinoului, Daniel Renard, apoi clădirea este refăcută de arhitectul Bernovschi şi la data de 1 mai 1958, se deschide Acvariul „Ion Borcea“, primul acvariu public din România.
Acvariul are nevoie de o clădire redimensionată și modernă, motiv pentru care, încă din vara anului trecut, administrația județeană a lansat o licitație pentru servicii de proiectare (SF, PUD, PT+DDE, PAC, documentație as-built, proiect de monitorizare a comportării în timp, a documentațiilor complete necesare depunerii, obținerii și predării către beneficiar a tuturor avizelor, acordurilor sau autorizațiilor) și asistență tehnică din partea proiectantului necesare derulării proiectului "Construirea, organizarea și dotarea unui nou Acvariu în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța", potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 558/ 4.08.2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investiţiilor în turism – Masterplanul investiţiilor în turism – şi a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism.
Valoarea totală a contractului fără TVA este de 773.275.76 lei. Licitația a fost adjudecată de Green Business SRL, administrată de omul de afaceri Ioan Cristian Samson.
Sediul social al firmei înființate în 2011 este pe strada Dezrobirii, Nr. 45, Sector: 6, București. În 2018, avea un număr mediu de 6 angajați, un profit de aproximativ 165.000 lei, cifră de afaceri de 2.340.402 lei, capitaluri de 247. 693 lei și datorii de 673.965 lei.
Green Business SRL a colaborat și cu Consiliul Județean Hunedoara pentru implementarea Liniei Verzi Petrila- Uricani, a bătut palma cu Primăria Deva pentru a realiza documentațiile necesare,începând cu studiul de fezabilitate pentru realizarea stațiilor de reîncărcare vehicule electrice, în 3 puncte ale orașului. Totodată, societatea urma să construiască și o parcare în orașul Sinaia.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“. 

În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, preluat de pe licitatiapublica.ro.
 
Citește și:

Romasco Concept SRL cheamă în judecată Consiliul Judeţean Constanţa pentru un litigiu privind achiziţiile publice

Consiliul Judeţean Constanţa, obligat să reevalueze oferta de proiectare a unui nou Acvariu în Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii


Romasco Concept şi-a adjudecat două contracte de la Consiliul Judeţean după ce a contestat o licitaţie la CNSC

Romasco Concept SRL, victorie la CNSC La ce a fost obligat Consiliul Judeţean Constanţa. Sunt vizate două proiecte importante
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța a emis autorizația de construire Consiliul Județean Constanța se poate apuca de construirea noului acvariu

18 Feb 2024 2243

CJC a formulat contestație la executare Green Businnes SRL solicită în continuare daune, după rezilierea în 2020 a contractului de proiectare a noului Acvariu din cadrul CMSNC

24 Jan 2024 655

Investiție estimată la 75 milioane de lei Consiliul Județean vrea să obțină bani din PNRR pentru construirea unui nou Acvariu

05 Apr 2023 1337

Cel mai mare acvariu cilindric din lume, care conţinea un milion de litri de apă şi 1.500 de peşti, a explodat! (VIDEO)

16 Dec 2022 2584

O nouă trecere de pietoni în municipiul Constanța! În ce zonă va fi amenajată

12 Dec 2022 1495

APM Constanța a publicat răspunsul pentru CJ Constanța, cu privire la construirea unui nou acvariu

26 Aug 2022 1652

Acord de la Mediu pentru noul Acvariu din incinta Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța

07 Aug 2022 2019

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța face angajări

04 Jul 2022 1538

ZIUA LIVE. Iulian Călin, manager interimar - „Complexul Muzeal de Științe ale Naturii face educație și cultură, nu spectacole și comerț"

20 Apr 2022 1859

ZIUA-n amiaza mare. Directorul Complexului Muzeal, Adrian Bîlbă Acvariul din Constanța va avea și pinguini

21 Jan 2022 2332

Președintele CJ Constanța Un nou Acvariu va fi ridicat în incinta Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Jan 2022 2113

Act de urbanism pentru construirea noului acvariu din Constanța

18 Nov 2021 1501

Expoziție de pictură închinată Zilei Dobrogei, la Acvariul din Constanța (galerie foto)

13 Nov 2021 4510

O companie din Iași va realiza proiectul tehnic al noului Acvariu de la Constanța. Clădirea va avea suprafața construită la sol 2600 mp

14 Oct 2021 3328

Liber la vaccinare, la Muzeul de Istorie Constanța, Acvariu sau Delfinariu

09 Jun 2021 2137