Licitații Constanța Saga Infrastructură SRL, din Călărași, acord-cadru de peste trei milioane de euro cu Primăria Mangalia (DOCUMENT)

  • Saga Infrastructură SRL din Călărași, deținută de Grecu Cristina Georgiana și Cătălinoiu Marian, a semnat acordul-cadru cu Primăria Mangalia, pe o durată de doi ani.
  • În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
Saga Infrastructură SRL din Călărași și-a adjudecat acordul-cadru de peste trei milioane de euro, de la Primăria Mangalia, pentru reparațiile curente ale drumurilor din municipiu.
 
Firma și-a adjudecat contractul prin procedura simplificată, în cadrul căreia au fost depuse trei oferte pentru această achiziție, una singură fiind admisibilă.
 
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că, inițial, contractul fusese estimat de primărie la 15.000.000 de lei fără TVA, fiind adjudecat la suma de 14.974.842,41 de lei fără TVA, adică peste trei milioane de euro, la cursul curent.
 
Nu este posibilă subcontractarea, potrivit sursei citate.
 
Achiziția vizează încheierea unui acord-cadru pe o perioadă de doi ani, obiectul fiind reprezentat de „Lucrări de reparații curente de drumuri în Municipiul Mangalia“.
 
Acordul include astfel lucrări de reparații curente de drumuri în municipiul Mangalia și stațiunile arondate.
 
În descrierea achiziției se precizează că „scopul proiectului este bine definit, printre prioritățile acestuia aflându-se: stoparea degradării infrastructurii şi menținerea în exploatare a sistemului de transport, aducerea în parametrii de funcționare şi valorificarea capacității existente prin repararea acesteia, înlăturarea şi prevenirea apariției restricțiilor de circulaţie, ridicarea sistemului de transport la standarde tehnice şi la nivelul de servicii corespunzătoare cererii preconizate, facilitarea accesului riveranilor în condiţii normale de confort şi securitate, aducerea sistemului rutier la parametrii tehnici corespunzători categoriei drumului, asigurându-se astfel condiţii bune de siguranță pentru circulația auto şi pietonală, asigu-rarea scurgerii apelor pluviale în lungul străzilor, în condiţii cât mai bune“.
 
De asemenea, primăria a stabilit ofertanților condiția ca aceștia să viziteze amplasamentul.
 

Despre Saga Infrastructură SRL
 
În luna mai 2022, Saga Infrastructură SRL a semnat un contract similar cu Primăria Mangalia.

 
Totodată, în primăvara acestui an, compania a intrat în atenția Consiliului Concurenței în investigațiile Consiliului vizând posibile trucări ale licitațiilor organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcțiile de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, Brașov, București și Timișoara.
 
În prezent, potrivit termene.ro, asociat majoritar al societății Saga Infrastructură SRL este Grecu Cristina Georgiana, cu 85,02 % și Cătălinoiu Marian, cu  14,98% care este și administrator.
 
Societatea are sediul social în Călărași, str. Varianta Nord 1, are punct de lucru în București la domiciliul asociatului majoritar și realizează venituri din Lucrări de construcții.
 
Grecu Cristina Georgiana mai este asociat în Office Car SRL (2001) București, iar Cătălinoiu Marian administrează societatea înființată recent de către Fusa Gheorghe Octavian și Istrate Ovidiu Nicușor, Isov Construction SRL București.
 
Datele financiare pentru anul 2022 ale societății Saga Infrastructură SRL Călărași sunt: cifră de afaceri de 39.964.241 de lei, profit de 1.687.974 de lei și 77 de angajați.
 
Societatea Saga Infrastructură SRL a contractat, în perioada 2013-2021, 32 de contracte publice în valoare de 10.818.174 euro.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Afaceri de milioane!
Iată cine controlează firmele investigate de Consiliul Concurenței în dosarul posibilelor licitații trucate

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri de milioane! Iată cine controlează firmele investigate de Consiliul Concurenței în dosarul posibilelor licitații trucate

27 May 2023 5120

Contracte de drumuri la Constanța Lucrări de peste 100 de milioane de euro la firmele investigate pentru posibilele licitații trucate la CNAIR!

26 May 2023 2286

Asfalt Dobrogea și Autoprima Serv din Constanța, investigate de Consiliul Concurenței. Posibile trucări ale licitațiilor organizate de CNAIR

24 May 2023 3271

Licitație pentru reparația drumurilor din Mangalia. Cine și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

11 May 2022 2799

Trotuarele din Mangalia, reabilitate de o firmă din Călăraşi (document)

28 Apr 2020 4985

Saga Infrastructură SRL din Călăraşi a semnat cu Primăria Mangalia. Contract de peste 11 milioane de lei (document)

23 Dec 2019 4332