Locuințe sociale pentru protejarea persoanelor cu dizabilități vor fi construite în Băneasa, județul Constanța (document)


Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a atribuit un contract în urma unei licitații publice pentru proiectul „Sprijin pentru o viață normală”.
Atribuirea a avut loc la data de 4 octombrie 2019, publicarea rezultatului licitației fiind efectuată în data de 1 noiembrie. Obiectul contractului constă într-un contract de achiziție publică de servicii de proiectare, respectiv elaborare Studiu de Fezabilitate (SF)/Documentație Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), Documentație Tehnică pentru Autorizația de Proiectare (DTAC), Proiect Tehnic (PT), Documentație pentru Detalii de Execuție (DDE), în cadrul Proiectului „Sprijin pentru o viață normală”. Valoarea contractului este de 84.000 de lei.


Practic, proiectul constă în construirea a patru locuințe protejate pentru persoanele cu dizabilități din sistemul de asistență socială, pe Str. Trandafirilor, în comuna Băneasa, jud. Constanța și reabilitarea/modernizarea/extinderea/dotarea unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilități din sistemul de asistență socială, pe Str. Bujorului, comuna Băneasa.


Nide Com Serv SRL a câștigat contractul. Înființată în anul 1992, firma are sediul social în comuna Ostroveni, judeţul Dolj. Capitalul social subscris, de 759.200 de lei, integral vărsat, este compus din 7.592 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 100 de lei. Firma este controlată de Carmina Demetriad şi Nicuşor Laurenţiu Demetriad, fiecare cu 50% din capitalul social. Nicuşor-Laurenţiu Demetriad este administratorul societăţii, care se ocupă de comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare.


În 2018, Nide Com Serv SRL, din judeţul Dolj, a semnat un contract şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, pentru „Servicii de elaborare documentaţie tehnico-economică, faza Studiu de fezabilitate (SF) / Documentaţie de autorizare a lucrărilor de intervenţie (DALI), Proiect tehnic (PT), detalii de execuţie (DDE), având ca obiect «Construirea de case de tip familial şi reabilitarea de clădiri în vederea deschiderii unor centre de zi/de recuperare» - unităţi de asistenţă socială şi protecţia copilului aflate în subordinea direcţiei“.


Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului.



Citește și:


Localitatea constănţeană Corbu va avea un after school nou. Ce investiţie s-a făcut (document)

DGASPC Constanţa a încheiat un nou contract cu firma Nide Com Serv (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 579

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru lucrări de proiectare, achiziționare și montare echipamente la CRRN Artemia Techirghiol (DOCUMENT)

08 Apr 2024 525

Protecția Copilului Constanța câștigă procesul cu DGASPC Prahova! Miza, 11.000 de euro! Cazul, ajuns la Curtea de Apel (MINUTA)

07 Apr 2024 517

Consiliul Județean Constanța a anulat concursul pentru postul de director executiv al DGASPC! (DOCUMENT)

03 Apr 2024 2996

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța cumpără generator electric (DOCUMENT)

30 Mar 2024 491

DGASPC Constanța, licitație deschisă pentru proiectare și execuție sistem de alarmă antiefracție (DOCUMENT)

30 Mar 2024 455

DGASPC Constanța cumpără servicii de proiectare (DOCUMENT)

29 Mar 2024 499

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului investește în lucrări la trei imobile (DOCUMENT)

28 Mar 2024 491

Fost director în Primăria Constanța, Emil Mereuță candidează pentru funcția de director executiv la DGASPC (DOCUMENT)

25 Mar 2024 2275

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 905

Licitații Constanța GPL de peste 1,2 milioane de euro cumpărat de DGASPC Constanța de la firma mamei lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

04 Mar 2024 798

DGASPC Constanța cheamă în judecată AJPIS Constanța. Care este motivul?

01 Mar 2024 936

DGASPC cheampă AJPIS Constanța în instanță! Este vizat anularea procesului verbal de la Centrul de Recupeare „Artemia” Techirghiol

25 Feb 2024 796

Ședință CJ Constanța Iată ce instituții vor forma Echipa Intersectorială Locală în domeniul prevenirii și combaterii expolatării copiilor prin muncă (DOCUMENT)

18 Feb 2024 781

Protecția Copilului Prahova, proces pe 11.000 de euro cu Protecția Copilului Constanța și Consiliul Județean! Instanța s-a retras pentru deliberări

14 Feb 2024 697