Nou contract pentru supervizarea lucrărilor la Spitalul Județean de Urgență Tulcea! (DOCUMENT)

  • După contractul de 76.000 de lei semnat la finele anului trecut, compania Irimat Cons SRL și-a adjudecat acum, prin procedura simplificată, contractul în valoare totală de 590.520 de lei fără TVA.
  • În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
Compania Irimat Cons SRL, din Ploiești, a semnat un nou contract cu Consiliul Județean Tulcea privind supervizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere a Spitalului Județean de Urgență din municipiu.
 
După contractul de 76.000 de lei semnat la finele anului trecut, compania și-a adjudecat acum, prin procedura simplificată, contractul în valoare totală de 590.520 de lei fără TVA (față de valoarea estimată inițial de CJT de 645.638,97 de lei fără TVA).
 
Informațiile privind semnarea noului contract au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că au fost depuse două oferte, una fiind considerată inacceptabilă.
 
Nu este posibilă subcontractarea.
 
Despre contract
 
În descrierea contractului se arată că este vorba despre „servicii de supervizare a lucrărilor în cadrul proiectului ,«Reabilitare și modernizare și extindere Spitalul Județean de Urgență Tulcea»“.
 
Potrivit autorității contractante, „serviciile de dirigenție de șantier constau în asigurarea asistenței tehnice pe perioada de execuție a lucrărilor prin servicii de asistență tehnică din partea dirigintelui de șantier“.
 
„Prestatorul va acționa atât în calitate de Diriginte de Șantier cât și în calitatea de Supervizor, conform prevederilor H.G. 1/2018 pentru contractul de lucrări (proiectare și execuție) pentru implementarea cu succes a proiectului“, se mai arată în descrierea oficială.
 

De asemenea, conform sursei citate, acesta „va asigura serviciile de dirigenție de șantier, prin furnizarea de personal autorizat corespunzător, pe specialități, în vederea respectării prevederilor Legii nr. 10/1995. Supervizorul va oferi Autorității Contractante și echipei de implementare a proiectului asistență tehnică din punct administrativ (predare amplasament, vizite în șantier, participare la faze determinante, verificarea lucrărilor ascunse, recepția la terminarea lucrărilor etc.); tehnic (respectarea proiectului tehnic în ceea ce privește tehnologia de lucru, calitatea lucrărilor, a materialelor, încadrarea în programul de execuție etc.) și financiar (certificarea plăților funcție de progresul lucrărilor) și specifice Contractului de Finanțare și Contractului H.G.1/2018“.
 
Despre Irimat Cons SRL

 
Potrivit Confidas.ro, Irimat Cons SRL are sediul social în Ploiești, pe strada Șipote nr. 3 și se ocupă de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea.
 
Compania este controlată de Florin-Gelu Goroneanu, asociat unic și administrator, care mai apare în Mina De La Salud SRL.
 
Pentru anul trecut, cu 30 de salariați, Irimat Cons SRL a raporat un profit de peste 500.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 4,53 de milioane de lei.
 
Compania Irimat Cons SRL a încheiat 62 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 27.667.940,18 lei.
 
Printre instituțiile publice care au semnat contracte cu această firmă se numără Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Compania Națională de Investiții SA, Comuna Podenii Noi, dar și altele.
 
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Iată cine se va ocupa de supervizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Spitalului Județean Tulcea (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La finalul unui proiect de dezvoltare de doi ani, Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea își deschide porțile (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 653

Doliu în lumea artistică din Tulcea. Un important coregraf a decedat

11 Apr 2024 492

Ziua Internațională a Rromilor, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Consiliul Județean Tulcea

08 Apr 2024 374

Consiliul Județean Tulcea, convocat în ședință ordinară. Lista proiectelor de pe ordinea de zi

29 Mar 2024 412

Participare activă în Tulcea. Cetățenii sunt invitați să-și propună și să voteze proiectele de interes județean

25 Mar 2024 447

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, candidează pentru un nou mandat

23 Mar 2024 581

Licitații Tulcea Mega Edil SRL, peste 16,07 milioane de euro de la Consiliul Județean Tulcea, prin licitație deschisă! Va întreține drumurile din Est și Vest (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 578

A XIII-a ediție a concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol“, organizat de Colegiul Național „Spiru Haret“ Tulcea

16 Mar 2024 498

„Alături de tine pentru alegerea meseriei“, acțiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea

08 Mar 2024 552

Bugetarea participativă, demarată la Consiliul Județean Tulcea

19 Feb 2024 460

Prețul a crescut cu 10% Modificări în cadrul contractului ce prevede lucrări de eficientizare energetică a Spitalului Județean Tulcea (DOCUMENT)

15 Feb 2024 743

Județul Tulcea, prezent cu un stand dedicat la Târgul Național de Turism al României, ediția de primăvară

15 Feb 2024 572

Valoarea contractului privind reabilitarea, modernizarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Tulcea, majorată cu 10% (DOCUMENT)

07 Feb 2024 891

Licitații Tulcea S-a constituit o asociere bursieră pentru achiziţionarea de gaze naturale și energie electrică (DOCUMENT)

03 Feb 2024 719

Licitații Tulcea Consiliul Județean, achiziție de echipamente de uz medical, în proiectul „Infrastructură de sănătate transfrontalieră“ (DOCUMENT)

19 Nov 2023 726