O firmă din Constanţa se va ocupa de proiectarea unei grădiniţe în oraşul Băneasa (document)

Consiliul Local Băneasa a atribuit un contract unei firme din Constanţa, pentru construirea, din fonduri publice, a unei grădiniţe pentru preşcolarii din localitate.

Firma căreia i-a fost atribuit contractul de proiectare este Arhistep Design SRL, din Constanţa.

Scurtă descriere a contractului de proiectare

Potrivit licitatiapublica.ro, contractul a fost atribuit prin negociere directă şi include servicii de proiectare (faza proiect tehnic de execuţie) şi asistenţă tehnică din partea proiectantului, pentru obiectivul investiţional „Grădiniţă cu două clase – str. Trandafirilor, nr. 55, oraş Băneasa, jud. Constanţa", după cum urmează:

Etapa I - Elaborarea documentaţiei tehnico-economice, aferente obiectivului investiţional, în conformitate cu legislaţia, reglementarile tehnice, regulamentele, procedurile, specificaţiile tehnice, normativele, instrucţiunile tehnice, ghidurile şi metodologiile în vigoare la momentul prestării acestor servicii, aplicabile în cazul prezentei investiţii;

Etapa a II-a - Acordarea de asistenţă tehnică din partea proiectantului, pe parcursul implementării proiectului de investiţii.
Valoarea totală a achizitiei este de 16.000 lei (fară TVA).

Date despre SC ARHISTEP DESIGN SRL

ARHISTEP DESIGN S.R.L este o societate înfiinţată în anul 2016, având sediul social în municipiul Constanţa.


Domeniul de activitate principal, conform codificarii (Ordin 337/2007), Rev. Caen (2) este 7111 - Activităţi de arhitectură.

Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 29.05.2018, capitalul social subscris este de 200 lei, privat autohton, integral vărsat şi este compus din 20 de părţi sociale, valoarea unei părţi sociale fiind de 10 lei.

Firma este deţinută de un arhitect din judeţul Vaslui, Antohi Şerban-Vasile, având calitatea de unic asociat şi administrator cu puteri depline şi, implicit, o cotă de participare la bebeficii şi pierderi de 100%.    

Din datele furnizare de Registrul Comerţului, cifra de afaceri declarată pentru anul 2016 este de 28.800 lei, iar profitul brut are valoarea de 23.008 lei, în timp ce activele imobilizate ajung la un total de 4.585 lei.
                                                                                                                                                                     
Despre toate procedurile publice cu impact asupra Judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă, puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice”.
 
În secţiunea „Documente”, puteţi consulta anunţul de atribuire a Contractului de pe licitatiapublica.ro.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două terenuri vor trece din proprietatea Primăriei Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța. Iată de ce! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 478

Licitații Constanța Primăria Băneasa alocă aproximativ 400.000 de euro pentru execuția lucrărilor la centrul de colectare prin aport voluntar (DOCUMENT)

18 Mar 2024 539

Licitații Constanța Primăria Băneasa cheltuie aproximativ două milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public (DOCUMENT)

19 Jan 2024 759

Licitații Constanța Newbuilding Cons SRL și Elves Web Design SRL, contract cu Primăria Băneasa. Se reabilitează drumul comunal DC 475_V (DOCUMENT)

22 Oct 2023 889

Cumpărări directe Constanța Primăria Băneasa a atribuit un contract de servicii de deszăpezire

14 Oct 2023 721

Achiziții Constanța Primăria Băneasa cumpără servicii de proiectare drumuri prin cumpărare directă

17 Sep 2023 862

Se va construi un Centru Comunitar Integrat în localitatea Băneasa, județul Constanța. Contractul a fost atribuit (DOCUMENT)

15 Mar 2023 1719

Un SRL din comuna Băneasa și un altul din Baia Mare vor repara locurile de joacă din Constanța în următorii patru ani (DOCUMENT)

07 Mar 2023 1466

Firma dezvoltatorului imobiliar, Ovidiu Petrache livrează rulori de gazon pentru Primăria Constanța (DOCUMENTE)

08 Dec 2022 2032

Primăria Comunei Băneasa angajează asistent medical comunitar

29 Jun 2022 988

Primăria Băneasa, contract încheiat pentru modernizarea și extinderea iluminatului public (DOCUMENT)

15 Jan 2022 3387

Percheziții la Primăria Băneasa! Ce spune Grigore Gill Julien Iacobici, prim procuror la Parchetul Tribunalului

25 Nov 2020 3412

Grădiniţa din Băneasa va fi construită de Hestia Construcţii Montaj SRL (document)

15 Feb 2019 2745

Primăria Băneasa, județul Constanța, angajează referent

02 Jan 2019 2069

Primăria Orașului Băneasa, județul Constanța scoate la concurs două posturi de inspector. Ce condiții trebuie îndeplinite

18 Dec 2018 1845