O firmă din Constanța va reabilita Portul din Tulcea. Câți bani sunt investiți (document)

  • Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA a contractat o firmă din Constanța
  • Aceasta se va ocupa de reabilitarea Portului Tulcea
  • Aproape 45 de milioane de lei este valoarea investiției
Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA a atribuit un contract în urma unei licitații publice pentru achiziția serviciului de proiectare și execuție lucrări din cadrul proiectului „Dezvoltare Port Tulcea – Etapa 1”.
Atribuirea a avut loc la data de 8 septembrie 2020, rezultatul fiind făcut public la data de 21 septembrie.
Domeniul de aplicare al Contractului îl reprezintă execuția lucrărilor din cadrul proiectului: “Dezvoltare Port Tulcea – Etapa I”, inclusiv tot restul echipamentelor necesare, utilaje mobile şi containere, incluzând toate structurile provizorii necesare pentru desfăşurarea şantierului, în conformitate cu amenajarea teritorială şi condiţiile de construire, proiectarea și construcţia făcându-se pe baza studiului de fezabilitate aprobat. În cadrul studiului au rezultat următoarele lucrări principale necesare a se realiza în Portul Tulcea:

Portul Industrial:
- reabilitarea danei maritime existente;
- prelungirea danei maritime spre aval cu 100 m, în dreptul danei fluviale existente;
- realizarea unui teritoriu portuar nou de cca. 4.000 mp (100 m x 40 m) în spatele prelungirii danei maritime;
- realizarea infrastructurii căii de rulare cu ecartament de 10,875 m pentru macaralele portic de 16tx32m sau alte echipamente de cheu;
- relocarea şi reabilitarea rețelei de alimentare cu energie electrică;
- realizarea lucrărilor (tablouri electrice şi hidranţi de cheu) pentru deservirea navelor acostate;
- realizarea unei rețele de colectare a apelor menajere cu stație de epurare;
- rețea de canalizare pluvială;
- montare hidranți pentru alimentarea cu apă a navelor;
- realizarea dragajelor în zonele colmatate.
Portul Comercial:

- realizarea de cheuri verticale;
- realizarea unei file de rulare macarale portuare;
- reabilitarea şi reconfigurarea rețelei de alimentare cu energie electrică şi prevederea de tablouri electrice pentru alimentare nave;

- montarea la dane a unor hidranți pentru alimentarea cu apă a navelor;
- realizarea canalizării pluviale magistrale;
- reabilitarea drumului de acces auto în port;
realizarea dragajelor în fața cheului.
Termenul pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Entitatea Contractanta va raspunde o singura data tuturor solicitarilor de clarificari in a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor (conf. Art. 173, alin 1 din Legea 99.2016).
Valoarea totala a achiziției este de  44.709.449,69 lei. Firma câștigătoare este Canal Sea Services din Constanța.

Canal Sea Services SRL

Societatea a luat ființă în anul 1994, cu sediul social în municipiul Constanța, incinta Port, Clădire Cămin Poarta 2. Capitalul social este de 210 lei, cu un număr de 21 părți sociale, valoarea unei părți fiind de 10 lei.
Asociați în firmă sunt Raluca Ștefania Vasilescu, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 23,81%, Mihaela Miron, cu o cotă de 23,81%, Marius Mihalache, cu o cotă de 14,285%, Mihai Mihalache, cu o cotă de 23,81% și Mariea Bălășescu, cu o cotă de 14,285%. Administratori sunt Raluca Ștefania Vasilescu, Marius Mihalache, Mariea Bălășescu și Mihaela Miron.
Activitatea principală a societății este „ Activităţi de servicii anexe transportului pe apă”, conform codului CAEN.
Pentru anul 2019, firma a raportat 185 de salariați, la o pierdere de 825.275 lei, cu o cifră de afaceri de 22.853.654 lei.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 660

PUZ-ul pentru modernizarea Portului Tulcea, reconfirmat de judecătorii din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 511

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat noul port turistic din Jurilovca (VIDEO)

10 Feb 2024 779

Guvernul RomânieiMarcel Ciolacu în vizită în județul Tulcea

09 Feb 2024 450

Au fost sistate temporar manevrele în portul Constanța Sud-Agigea, din cauza ceții

31 Jan 2024 558

PUZ-ul pentru modernizarea Portului Tulcea, decis la Curtea de Apel Constanța! Asocierea Max Boegl Romania SRL – Complex Delta SRL, intervenient

25 Jan 2024 681

Licitații Tulcea Complex Delta SRL, deținută de Hristu Caraman, câștigă al doilea contract pentru modernizarea unui port din județul Tulcea! A depus singura ofertă admisibilă (DOCUMENT)

18 Jan 2024 1120

Primele condamnări în dosarul oilor îngropate pe un teren viran din Tulcea! Inculpați, Cazacioc Gelu Daniel și Cazacioc&Co SRL (FOTO, VIDEO+DOCUMENT)

11 Dec 2023 1515

Cine este procurorul de la DNA care îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

06 Dec 2023 9986

Traficul pe ruta Portul Constanța-Tulcea, îngreunat de un transport agabaritic

21 Nov 2023 684

Licitația pentru proiectul dezvoltare Port Tulcea – Etapa 1, contestată la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

10 Sep 2023 873

Atac cu drone asupra portului Izmail din Ucraina! Imagini surprinse din municipiul Tulcea (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Aug 2023 1567

Portul Tulcea se schimbă la față! Se vor monta pontoane de acostare cu pasarele de acces și amfiteatru, pentru ambarcațiuni mici (DOCUMENT)

12 Jun 2023 1965

IPJ Tulcea Actvități de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase susținute în fața elevilor de gimnaziu

23 May 2023 959

Administrația Porturilor Maritime cumpără motorină euro diesel în regim de scutire de la plata accizelor! (DOCUMENT)

16 Feb 2023 946