Parcelele de teren domeniu public al statului, platformele şi alte active din proprietatea CN APM SA Constanţa, evaluate de Primoval SRL (document)

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a anunţat numele societăţii comerciale care se va ocupa de evaluarea parcelelor de teren domeniu public al statului, a platformelor şi a altor active aflate în porturile Constanţa, Tomis, Midia, Mangalia şi Basarabi. Astfel, contractul „Evaluarea parcelelor de teren domeniu public al statului, a platformelor şi a altor active aflate în proprietatea CN APM SA Constanţa, amplasate în porturile Constanţa, Tomis, Midia, Mangalia şi Basarabi“, a revenit societăţii Primoval SRL.
 

Primoval SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2004, societatea are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Chirigiu Daniela Maria, cu 30% din capitalul social, şi Şerban Costel Cătălin, cu 70% din capitalul social. Chirigiu Daniela Maria este administratorul societăţii, care se ocupă de consultanţă pentru afaceri şi management.
 
În anul fiscal 2015, societatea cu 2 salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 155.630 de lei şi un profit de 14.873 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu 2 salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 372.596 de lei şi un profit de profit 220.763 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 este următoarea: 2 salariaţi, cifră de afaceri de 297.615 lei şi un profit de 118.173 de lei.
 

Responsabili de atribuirea licitaţiei

 
Persoanele care deţin funcţii de decizie din cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, responsabile de atribuirea procedurii publice, sunt: Daniela Şerban - director general, Marian Tănase - director general adjunct, Maria Mergiu - director economic, Iulian Pepi Tănase - şef Serviciu Juridic şi Contencios, Otilia Ifimov - şef Departament Achiziţii Publice, Nicoleta Adina Gămălan - şef Birou Control Financiar Preventiv, Sebastian Subţirică - Compartimentul Tehnic SEP, Cristian Marius Stoicescu - Departamentul Achiziţii Publice, Teodor Patrichi - director Direcţia Exploatare, Ciprian Hanganu - director coordonator, Ion Tomescu - director Direcţia Tehnică, Mădălin Alexandru Crăciun - director Direcţia Comercială, Laszlo Eduard Kiss - şef Sucursala Energetică Port Constanţa, Daniel Niculescu - şef Sucursala de Servicii Port Constanţa, Emil Sorin Banias - şef Sucursala Nave Tehnice Port Constanţa, Antoniela Moldoveanu - inginer, Laura Valentina Bola - inginer, Gabriela Murgeanu - administrator, Daniel-Adrian Naftali - administrator, Nicolae Dan Tivilichi - administrator, Elena Petraşcu - administrator, Ghiorghe Bătrâncă - administrator, Mircea Burlacu - administrator.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei la care facem referire.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 361

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 537

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 450

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 340

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 469

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 692

Acționarii CN APM Constanța vor desemna membrii provizorii în Consiliul de Administraţie pe 25 aprilie

18 Mar 2024 388

CN APM Constanța, la judecată cu două firme din București. Ce au decis judecătorii

14 Mar 2024 517

Licitații Constanța CN APM SA achiziționează servicii de verificare, reparare și etalonare a aparatelor de măsură și control (DOCUMENT)

11 Mar 2024 433

Proiectul privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al CN APM Constanța, în transparență decizională

08 Mar 2024 584

Grup Servicii Petroliere Logistic SRL, controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu și Primăria Năvodari SRL au contestat decizia Tribunalului Constanța

07 Mar 2024 982

Cererea formulată de CN APM Constanța, respinsă Decizia magistraților în procesul dintre Șantierul Naval Constanța SA, CN APM Constanța și Socep SA

05 Mar 2024 660

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 876

CN APM SA Constanța cumpără servicii de reparații al șalupei Sirius 1

02 Mar 2024 482

O firmă din Buzău dă în judecată CN APM SA Constanța. Dosarul, pe rolul Tribunalului

02 Mar 2024 497