Primăria Constanța bifează un nou contract cu societatea Meda Consult din Târgoviște (document)


Primăria municipiului Constanța a încheiat un nou contract care vizează achiziția de consumabile cartușe cu cerneală și toner pentru imprimante și copiatoare.
Valoarea totală a achiziției atribuită prin procedură simplificată este de 213.112 lei fără TVA.
Contractul a revenit societății Meda Consult cu care municipalitatea a mai derulat contracte similiare în ultimii trei ani.
Firma din Târgoviște a mai câștigat și alte achiziții în județul Constanța, organizate de CNAPMC, Universitatea de Marină Civilă sau de Garda de Coastă.

 

Despre Meda Consult SRL

Potrivit Registrului Comerţului, Meda Consult SRL a fost înfiinţată în anul 2003 şi are sediul social în municipiul Târgovişte. Firma desfaşoară "activităţi de comerţ cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie, în magazine specializate".              
Capitalul social, în valoare de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 părţi sociale, fiecare în valoare de 10 lei.
Ileana Cristina Nicolescu este asociat unic al Meda Consult SRL. De administrarea afacerii se ocupă Ileana Cristina Nicolescu și Nicolescu Dragoş Florin.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 537

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 409

Licitații Constanța Primăria Cobadin investește în lucrări pentru implementarea unei investiții publice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 371

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 576

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 291

Oficial de la Primăria Constanța referitor la mașina care a circulat pe strada Stefan cel Mare, pe pavele (FOTO+VIDEO))

22 Apr 2024 531

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 365

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 550

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 598

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 596

Rotamex SRL vrea să desființeze Casa Harghita din Satul de Vacanță. Primăria Constanța i-a respins solicitarea. Iată răspunsul!

21 Apr 2024 589

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 436

Proiect finanțat cu bani europeni Primăria Constanța caută o firmă care va reabilita Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“. Contract de peste 6,7 milioane lei (DOCUMENT)

21 Apr 2024 452

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 435

Om de afaceri din Constanța A trecut un an de la moartea lui Tinel Timu, împușcat mortal în Canada

21 Apr 2024 623