Proiect pe PNDL Majorare de contract, la Tulcea, pentru Autoprima Serv. Sunt vizate lucrările de canalizare

Primăria Municipiului Tulcea
  • Numele companiei Autoprima Serv este binecunoscut în județul Constanța, ca urmare a multiplelor contracte privind asflatările sau lucrările de canalizare pe care firma le-a semnat cu diverse primării.
  • Prețul total al contractului, după majorare, echivalează cu circa 4,35 milioane de euro, la cursul actual.
  • Ajustarea prețurilor prin OUG 47/2022 are la bază majorarea prețului materialelor de construcții în contextul crizei mondiale în domeniu, dat fiind conflictul militar de pe teritoriul Ucrainei și blocajul impus la nivel internațional Rustiei și implicațiile acestora.
 
Primăria Tulcea a majorat valoarea contractului încheiat cu Autoprima Serv pentru lucrările de canalizare, respectiv îmbunătățirea colectării apelor pluviale din zonele cu acumulări mari de apă, contract finanțat prin PNDL.
 
Numele companiei Autoprima Serv este binecunoscut în județul Constanța, ca urmare a multiplelor contracte privind asflatările sau lucrările de canalizare pe care firma le-a semnat cu diverse primării.

Totodată, compania din Constanța a intrat tare și pe piața tulceană, atât cu lucrări de asfaltare în diferite comune, cât și în ce privește lucrările de apă-canal, dovadă în acest sens fiind și prezentul contract cu Primăria Tulcea.
 
În plus, la finele anului trecut, Autoprima Serv a intrat și în porturile din Constanța, tot cu lucrări privind reparația drumurilor. 

4,35 de milioane de euro, la cursul actual
 
În ce privește contractul de la Tulcea, conform datelor oficiale, prețul contractului a fost majorat de la suma de 21.238.715,75 lei fără TVA cu valoarea de 242.235,31 de lei fără TVA, rezultând o valoare totală de 21.480.951,06 lei fără TVA.
 
Suma echivalează cu circa 4,35 milioane de euro, la cursul actual.
 
Informațiile privind majorarea contractului au fost publicate recent în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice.

 
Se arată în datele oficiale că majorarea reprezintă „ajustarea prețurilor contractului, conform OUG 47/2022, pe baza Situației lucrărilor nr. 2 și nr. 3“. La prețul total rezultat în urma majorării se adaugă TVA.
 

Amintim, OUG 47/2022 a fost adoptată în luna aprilie 2022 și face referire la ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică / contractelor sectoriale / contractelor de concesiune / acordurilor-cadru.
 
Ajustarea prețurilor prin OUG 47/2022 are la bază majorarea prețului materialelor de construcții în contextul crizei mondiale în domeniu, dat fiind conflictul militar de pe teritoriul Ucrainei și blocajul impus la nivel internațional Rustiei și implicațiile acestora.
 
Anterior, în luna mai 2022, prețul contractului fusese majorat de asemenea, înregistrându-se o creștere de la suma inițială de 19.343.252,82 de lei fără TVA la 21.238.715,75 de lei fără TVA.
 
Creșterea de atunci a fost de 1.895.462,93 de lei.
 
Contract pe doi ani
 
Contractul a fost semnat de compania constănțeană cu Primăria Tulcea în noiembrie 2021 și vizează „Îmbunătățirea capacității de preluare a apelor meteorice din Municipiul Tulcea“.
 
Practic, obiectul contractului este reprezentat de „îmbunatățirea colectării apelor pluviale din zonele cu acumulări mari de apă“.
 
Sunt vizate zona sensului giratoriu Gară - intersecţia străzii Isaccei cu strada Lacului Ciuperca și cu strada Podgoriilor; zona centrala Piaţa Civică - intersecţia străzii Babadag cu strada Unirii; zona de lângă Casa Armatei - intersecţia străzii Victoriei cu strada Progresului; zona străzii Unirii - intersecţia străzii Unirii cu strada Isaccei; zona Parcului Carol - intersecţia străzii Isaccei cu strada Grigore Antipa, până la faleza Dunării; strada Păcii, până la faleza Dunării; strada Nicolae Bălcescu de la intersecţia cu str. Anton Pan și până la strada 9 Mai și stația de pompare SP4 - strada Gării.
 
Durata contractului este de 24 de luni, acesta fiind atribuit prin procedura simplificată, având drept criteriu prețul cel mai scăzut.
 
Platforma Confidas.ro, consultată la data de 29 iulie 2022, arată că Autoprima Serv a fost înființată în anul 1999 și are sediul social în Constanța, pe bulevardul Mamaia, nr. 181 bis.
 
Compania se ocupă de „lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor“, iar acțiunile sunt deținute în cote egale de Adrian și Iudit Balagiu, administratori ai firmei.
 
Numele lui Adrian Balagiu figurează și în Road Mix Technology București și Roadmax Construct SRL Constanța, ambele companii cu cel puțin un contract public încheiat.
 
Pentru a reveni la Autoprima Serv, firma a avut un număr de angajați mai mare în 2021 (173), a înregistrat o creștere a profitului, care s-a situat în 2021 la 9,88 milioane de lei, dar și a cifrei de afaceri, ajungând în 2021 la 115 milioane de lei.
 
Firma are un punct de lucru și în Ovidiu, județul Constanța.
 
Conform sursei citate, în perioada 02.07.2021 - 03.01.2013, compania Autoprima Serv SRL a încheiat 120 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 372.896.234,16 lei.
 
Printre acestea, se numără și unele încheiate inclusiv cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru estetica rutieră privind Autostrada Soarelui și A4, dar și pentru gardurile de protecție în anumite zone.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primăria Constanța a încheiat un contract cu Autoprima Serv SRL. Ce va furniza (document)
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CN APMC SA Constanța contractează lucrări de întreținere a drumurilor și a platformelor de circulație din porturile maritime (DOCUMENT)

24 Dec 2022 1226

Contractele de modernizare infrastructură rutieră în satele Valea Dacilor și Remus Opreanu au fost atribuite de primăria Medgidia (DOCUMENTE)

13 Dec 2022 1156

Două firme „împușcă” un contract de 37 milioane lei de la Primăria Tulcea (DOCUMENT)

03 Dec 2022 3819

Primăria Năvodari a atribuit un contract de peste 2,76 de milioane de euro! Ce firme și l-au adjudecat

02 Nov 2022 961

Val de contestații depuse la CNSC pentru acordul cadru de întreținere a covoarelor asfaltice pe rețeaua de drumuri din administrarea DRDP Constanța - SDN Tulcea

25 Oct 2022 934

Autoprima Serv, contract cu Primăria Techirghiol. Ce s-a angajat să facă firma de construcții și pe câți bani

14 Sep 2022 1180

Primăria Poarta Albă amenajează infrastructura rutieră și pietonală în cartierele Zona D și Zona E (DOCUMENT)

13 Sep 2022 900

Cine a câștigat contractul de 34 milioane de lei, pentru reabilitarea sistemului rutier din municipiul Tulcea? (DOCUMENT)

26 Aug 2022 1012

Nume grele în asociere pentru un contract de peste 700.000 de euro, pentru asfaltări, la Ghindărești. La cine merg banii

12 Aug 2022 1718

Primăria Constanța a încheiat un contract cu Autoprima Serv SRL. Ce va furniza (document)

03 Dec 2021 2859

S-a decis cine repară drumurile din Portul Constanța și celelalte porturi maritime (documente)

02 Nov 2021 3077

Autoprima Serv SRL va asfalta străzile din comuna Castelu, județul Constanța (document)

13 Oct 2021 2376

Autoprima Serv SRL va asfalta străzile din Cobadin (document)

08 Oct 2021 3273

Contract pentru asfaltarea drumurilor din comuna Sarichioi, județul Tulcea. Ce societate se va ocupa de lucrări (document)

07 Oct 2021 3954

​Județul Constanța Primăria Mihai Viteazu modernizează două străzi din comună. Ce sumă alocă (document)

04 Sep 2021 2783