Spitalul Județean Constanța, acord-cadru cu o firmă care l-a dat în judecată. Negociere fără publicare prealabilă, din cauza absenței concurenței pentru motive tehnice

  • Atribuirea s-a făcut prin negociere fără publicare prealabilă, arătându-se în informațiile oficiale că „lucrarile, produsele sau serviciile pot fi furnizate numai de un anumit operator economic pentru următorul motiv: absența concurenței pentru motive tehnice“.
  • În ce privește procesul, în final, Spitalul Județean Constanța a câștigat apelul declarat în proces, după ce, în primă instanță, Tribunalul admisese în parte acțiunea firmei private și obligate spitalul la plata unei sume totale de peste 7.000 de euro.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța a semnat acordul-cadru privind furnizarea oxigenului medical lichid cu societatea Messer Romania Gaz SRL, aceeași companie care, în 2021, a dat în judecată unitatea medicală, tot în legătură cu oxigenul medical.
 
Despre proces
 
În final, Spitalul Județean Constanța a câștigat apelul declarat în proces, după ce, în primă instanță, Tribunalul admisese în parte acțiunea firmei private și obligase spitalul la plata unei sume totale de peste 7.000 de euro.
 
În minuta hotărârii luate în apel în dosarul 7569/118/2021, Curtea a arătat că instanța de control „admite apelul formulat de apelantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa în contradictoriu cu intimata Messer Romania Gaz SRL împotriva sentinţei civile nr. 249 din 28.02.2022 a Tribunalului Constanţa“.
 
Mai departe, judecătorii „schimbă, în parte, sentinţa apelată, în sensul că: respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 29.452,50 lei, cu titlul debit principal, reprezentând chirie pentru 9 butelii MESSER de oxigen medicinal, pentru perioada 11.03.2018 – 12.09.2019 şi a penalităţilor contractuale de întârziere în cuantum de 0,02% pe zi, calculate asupra debitului principal în cuantum de 29.452,50 lei, de la data de 16.11.2019 şi până la data achitării efective şi integrale a debitului principal menţionat“.
 
De asemenea, Curtea „obligă pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa la plata către reclamant a sumei de 111,5 lei, cheltuieli de judecată efectuate în fond, reprezentând taxă judiciară de timbru. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate“.
 
Hotărârea Curții de Apel a fost definitivă, fiind luată în luna septembrie 2022.
 
Recent, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a semnat cu aceeași companie acordul-cadru privind furnizare oxigen medical lichid, chiria aferentă stocatorului de 21 mc și dezinfecția cisternelor în perioada 01.01 – 30.06.2023.
 

Despre achiziție
 
Informațiile privind semnarea acordului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut prin negociere fără publicare prealabilă, arătându-se că „lucrările, produsele sau serviciile pot fi furnizate numai de un anumit operator economic pentru următorul motiv: absența concurenței pentru motive tehnice“.

 
Astfel, potrivit descrierii succinte a achiziției, este vorba despre un acord-cadru încheiat pentru „furnizare oxigen medical stocator - 500.000 mc/6 luni; chirie stocator X 6 luni; dezinfecție cisternă – 50/6 luni“.
 
Valoarea totală a achiziției este de 2.140.200 de lei, fără TVA, suma estimată inițial de spital fiind de 2.416.200 de lei fără TVA.
 
Despre Messer Romania Gaz
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 23 ianuarie 2023, societatea Messer Romania Gaz SRL a fost înființată în anul 1998 și are sediul social în București, Sectorul 3, Drumul între tarlale nr. 102-112, obiectul de activitate fiind reprezentat de fabricarea gazelor industriale.
 
Firma este deținută integral de compania cehă Messer Technogas S.R.O., cu sediul în Praga, director și administrator fiind cetățeanul german Wolfgang Indenhuck.
 
În 2021, Messer Romania Gaz a declarat 97 de angajați, profit peste 18,21 de milioane de lei și cifra de afaceri peste 125,32 de milioane de lei, profitul și cifra de afaceri fiind în creștere față de anul precedent.
 
Societatea are puncte de lucru în mai multe județe din țară și, potrivit Confidas.ro, a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 61.846.906,79 de lei.
 
Printre instituțiile publice care au semnat contracte cu această companie se numără Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa, Administrația Bazinală de Apă Olt, Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad, Administrația Fluvială a Dunării de Jos RA Galați, dar și Spitalul Militar Constanța, precum și alte instituții publice din Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Spitalul de Boli Infecțioase Constanța achiziționează oxigen medical lichefiat și îmbuteliat (document)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 395

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 364

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 333

Ședință ordinară a CJC Organigrama și Statul de funcții pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 442

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța investește în servicii de prelucrare date (DOCUMENT)

12 Apr 2024 454

Investiție de 3,2 milioane de euro la Spitalul Județean Constanța! Licitație deschisă pentru un sistem robotic dedicat intervențiilor ortopedice (DOCUMENT)

12 Apr 2024 521

UPDATE Unui bărbat i s-a făcut rău pe stradă, în Constanța. A fost transportat la spital

10 Apr 2024 913

Licitații publice CJC O companie din Craiova va promova „Departamentul Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța“

06 Apr 2024 619

Brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență, achitat

02 Apr 2024 701

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța, asigurat prin Omniasig Vienna Insurance Group SA (DOCUMENT)

31 Mar 2024 592

Se fac angajări la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța

30 Mar 2024 1272

Locuri de muncă Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează. Detalii

25 Mar 2024 1079

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 636

Ședință CLM Constanța Aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 543

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 834