Staţiunea Saturn, adusă la viaţă printr-un proiect al Primăriei Mangalia. Iată ce firmă se va ocupa de lucrări! (document)

Primăria municipiului Mangalia a atribuit un contract în urma unei licitaţii publice pentru execuţia proiectului „Dezvoltarea Turistică în Staţiunea Saturn”. Atribuirea a avut loc la data de 16 iulie 2019. Investiţia propusă vizează dezvoltarea turistică a staţiunii Saturn, şi anume reabilitarea căilor de acces către obiectivele turistice ale staţiunii. Străzile ce fac obiectul proiectului sunt situate în staţiunea Saturn, fiind încadrate ca străzi de categoria III-a - colectoare ce preiau fluxurile de trafic din zonele funcţionale şi le dirijează spre străzile de legătura sau magistrale.
 
Străzile au următoarele lungimi: strada Lavrion, lungime - 550,00 m, strada Greenport, lungime - 977,00 m, strada Henny Ignatie, lungime - 425,00 m, strada Corneliu Coposu, lungime - 666,00 m. Reabilitarea străzilor respective va duce la dezvoltarea zonei din punct de vedere economic şi social şi va avea şi un efect benefic asupra factorilor de mediu, în sensul că emisiile de praf şi a noxelor produse de autovehicule se reduc considerabil. Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear, amenajarea obiectivelor turistice naturale de utilitate publică, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică, dezvoltarea de infrastructuri publice la scară mică pentru valorificarea atracţiilor turistice, crearea şi extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilităţilor aferente activităţi de marketing şi promovare turistică ale obiectivului finanţat.
 
Valoarea totală a proiectului este de 14.914.337,52 de lei, iar firma care va efectua lucrarea este Europlus Construct. Societatea a luat fiinţă în anul 2018, cu sediul social în satul Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov. Capitalul social este de 100 de lei, cu un număr de 21 de părţi sociale, valoarea unei părţi fiind de 10 lei. Asociat unic în firmă este Maria Vladan, care are şi rol de administrator în societate. Activitatea principală a societăţii constă în „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.
 
În anul 2018, firma a raportat un număr de 0 salariaţi, un profit de 43.248 de lei, iar cifra de afaceri a fost de 1.253.087 de lei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a contractului de pe licitatiapublica.ro.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

geo

21 Oct, 2019 13:42

Proiectul cred ca va avea de suferit din mai multe motive, si anume: — Nu se discuta nimic de crearea unor noi locuri de parcare, dea lungul celor 4 strazi trebuia sa se renunte la un trotuar (circulatia pietonala fiind redusa), astfel incat o banda sa se poata folosi pt PARCARE. — Inainte de asfaltare nu cred sa schimbe cineva (RAJA ??) acele conducte de alimentare cu apa, care au o vechime de 55–60 de ani. Ce credeti ca se v‑a intampla dupa asfaltare ? Ati ghicit. Se revine la forma initiala, gropi, sparturi..etc — In intersectia de la Kaufland nu cred ca s‑a gandit nimeni (in cei 3 ani de proiectare) sa lateasca soseau cu acel metru care lipseste pt a se putea circiula pe dou benzi. Cei care ies din Saturn in Constantei sa se poata deplasa independent, fiecare pe banda lui , spre oras sau spre Constanta. In acea zona, vara, si nu numai, se produc ambuteiaje. — In loc de panouri electronice mai bine s‑ar monta indicatoare stradale, spre locatiile (hoteluri, vile..) din Saturn Restul aleelor, stradutelor, cine le asfalteaza ? Cei care au sapat santuri pt alimentarea cu gaze si curent ?? Cine ?? Si apropo, Primaria sa fie mai drastica in ceea ce priveste curatenia si ordinea din curtile proprietarilor din Saturn — A se vedea dezmatul, mizeria si infectia din curtea hotelului „ Sofia Residence„ — o mare bataie de joc la adresa statiunii. Si o alta mare prb., ar fi, ca, ca de obicei nu se profita de timpul favorabil pt accelerarea lucrarii (se poate lucra si sambata, si duminica). Crede cineva ca aceasta lucrare se poate finaliza in timp util cu 1–2 utilaje ??? Cred ca firma castigatoare nu prea are de la cine INCHIRIA. Treceti fratilor si vedeti, ca astazi, 21/10/2019, 13.00 se lucreaza cu o singura vola care sparge trotuarul si un camion care, cara moluzul, ATAT

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunea Eforie Nord! Vezi când

16 Apr 2024 173

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora

16 Apr 2024 170

Firme Constanța Acționarii firmei Zodiac 2000 SA vor aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2024. Alte puncte incluse pe ordinea de zi a adunării generale ordinare

15 Apr 2024 299

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 888

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța va juca finala mică a campionatului (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 704

Justiție Constanța Primăria Municipiului Mangalia, la judecată cu SC Nae Interstar SRL. Ce a decis instanța

14 Apr 2024 318

Tribunalul Constanta cumpără servicii poștale și de curierat!

13 Apr 2024 540

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 506

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 1483

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 638

Ce obligații i-a stabilit Judecătoria Mangalia Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției – închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii (MINUTĂ)

12 Apr 2024 557

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 671

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora!

12 Apr 2024 341

Știri Constanța azi UPDATE. Un taxi s-a răsturnat pe podul de la Medgidia! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1521

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 593