Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Neptun a cumpărat papetărie de la o firmă din Constanţa (document)

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti, prin Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Neptun, a organizat o licitaţie pentru atribuirea unui contract de achiziţie de papetărie şi rechizite.
Contractul a fost atribuit la data de 12 decembrie 2018, firma căreia i-a fost atribuit contractul fiind Dacris Impex SRL din Constanţa. Suma cu care a fost câştigat contractul nu a fost publicată, dar, conform vechiului anunţ de participare, valoarea estimată a produselor din contract se ridicau până la 27.999,84 de lei.
 
Dacris Impex SRL a fost înfiinţată în anul 1994, cu sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social este de 25.790 de lei, cu un număr de 2.579 de părţi sociale, cu o valoare de 10 lei. Asociaţi în firmă sunt Laurenţiu-Dan Fati, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 54,34%, şi Claudiu Adrian Fati, cu o cotă de participare de 45,66%. Ambii au şi calitatea de administratori. Activitatea principală a firmei este comerţ cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc.
 
În anul 2015, firma a avut 221 de salariaţi, o cifră de afaceri de 87.488.033 de lei, iar profitul a fost de 1.601.301 lei. Pentru anul 2016, firma a raportat 217 angajaţi, un profit de 2.758.725 de lei, iar cifra de afaceri a fost de 98.371.174 lei. Anul 2017 a însemnat un profit de 4.021.561 de lei, 202 salariaţi şi o cifră de afaceri de 88.813.070 de lei.

În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a contractului.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 729

Muzeul Național de Istorie a României „Haina îl face pe om. Șase secole de istorie vestimentară", catalog de expoziție

14 Apr 2024 591

Județul Constanța Femeie sancționată pentru că deținea un detector de metale fără autorizație

11 Apr 2024 633

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 629

Angajări Constanța Post vacant la Școala Gimnazială Nr. 22 „I. C. Brătianu” Constanța

28 Mar 2024 1331

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială nr. 1 Cuza-Vodă angajează îngrijitor

21 Mar 2024 653

Muzeul de Artă Populară Constanța Salvarea și conservarea patrimoniului din lada de zestre a satului dobrogean (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 752

Soluția oferită de magistrații Curții de Apel Constanța în procesul dintre Team Force Security SRL și mai multe societăți

02 Mar 2024 592

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 628

Schimb de experiență al elevilor de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie, județul Constanța, în județul Prahova (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 732

Team Force Security SRL dă în judecată mai multe societăți. Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

23 Feb 2024 670

Mărțișoare muzeale – atelier de creație la Muzeul Național de Istorie a României

18 Feb 2024 589

Gravură franceză inspirată de opera lui Molière, în expoziție la Muzeul de Artă Tulcea

10 Feb 2024 754

Axenia Hogea, figură notabilă pentru cultura tulceană, la ceas aniversar

05 Feb 2024 677

Ministerul Culturii a demarat efortul naţional de digitalizare a patrimoniului cultural imobil al României

03 Feb 2024 799