Terra Optim Consult va conserva pădurea Caraorman din județul Tulcea

  • Societatea Terra Optim Consult SRL se va ocupa de proiectul „Conservarea Pădurii Caraorman din județul Tulcea”.
  • Pădurea Caraorman (n.r: „pădurea întunecată” în limba turcă) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a I-a IUCN, situată pe teritoriul administrativ al comunei Crișan.

Rezervația naturală cu o suprafață de 2.250 ha. a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate) și este inclusă în Parcul Național Delta Dunării (rezervație a biosferei) aflat pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.

Asociația Danubiu a atribuit contractul de proiectare și execuție la obiectivul de investiții “Conservarea Pădurii Caraorman” către societatea Terra Optim Consult SRL.

Valoarea totală a contractului, fără TVA, este de 5.189.432 lei.

Descrierea contractului

Obiectul contractului de lucrări ce urmează a fi atribuit constă în: proiectare și executie la obiectivul de investiții “Conservarea Pădurii Caraorman”, conform specificațiilor caietului de sarcini.

Prin implementarea proiectului, se urmareste mentinerea si imbunatatirea starii de conservare a biodiversitatii din aria naturala protejata Padurea Caraorman prin implicarea activa a sectorului neguvernamental si dezvoltarea unui parteneriat durabil cu ARBDD, in vederea conformarii cu prevederile acquis-ului de mediu si cu respectarea cerintelor internationale si comunitare de conservare a biodiversitatii.

Potrivit Licitatiapublica.ro, constructia gardului de protectie va contribui la stoparea pasunatului ilegal realizat de cai semisalbaticiti, dar si de animalele domestice lasate libere, fapt care produce efecte distructive foarte mari, prin roaderea scoartei exemplarelor tinere de arbori si piederea lor, consumarea semintisurilor padurii, reducerea suprafetei paduroase si a consistentei padurii, distrugerea speciilor erbacee si a asociatiilor fragile de nisip, in definitiv pierderea biodiversitatii, disparitia unor specii si asociatii de plante, degradarea peisajului.

Persoane care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante


Ivanov Grișa – președinte al Asociației Danubiu, Babencu Dan - vicepreședinte al Asociației Danubiu, Ivanov Valentina – secretar al Asociației Danubiu.

Despre societatea câștigătoare

Terra Optim Consult SRL este o societate înființată în anul 2019, în Tulcea. Capitalul social subscris este de 400 lei, integral vărsat, compus din 40 de părți sociale, fiecare a câte 10 lei.

Potrivit Registrului Comerțului, unic asociat al societății și administrator este Miruna-Ștefana Trache.

Domeniul de activitate principal este activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.


Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 

În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe licitatiapublica.ro.


Sursă foto: Google Maps

Citește și:
CNSC a admis în parte contestația firmei Complex Delta SRL. Conservarea Pădurii Caraorman, la mijloc

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O firmă din București va furniza servicii de informare și publicitate pentru proiectul „Conservarea pădurii Caraorman“ (document)

28 Sep 2021 2553