Ţiriac Auto, partener al CJ Constanţa într-un proiect pe fonduri europene care vizează patrimoniul cultural


Consiliul Judeţean Constanţa a atribuit un contract pentru furnizarea a două autoturisme necesare activităţilor specifice ce se vor desfăşura pe toată durata de implementare, precum şi în perioada de după implementarea proiectului „Patrimoniul cultural comun - Sursă de dezvoltare a antreprenoriatului în Bazinul Mării Negre”.


Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, Prioritatea 1 – Promovarea mediului de afaceri şi a antreprenoriatului în Bazinul Mării Negre, Obiectivul Specific 1.1 – Promovarea în comun a mediului de afaceri şi a antreprenoriatului în sectoarele turism şi cultură. Conform prevederilor proiectului, achiziţia celor două autoturisme este necesară pentru îndeplinirea obligaţiilor ce revin beneficiarului în baza contractului de finanţare nerambursabilă nr. 103382/11.09.2018. Astfel, un autoturism va fi folosit de către echipa de implementare a Consiliului Judeţean Constanţa, iar celălalt autoturism va fi folosit de specialiştii în arheologie submersă din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Valoarea totala a achiziţiei este de 111.550 lei fără TVA. Contractul a fost atribuit societăţii Țiriac Auto SRL, cu sediul social în Bucureşti.
 

Despre Ţiriac Auto SRL


Înmatriculată în anul 2012, compania are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 1.905.781,5 lei, integral vărsat, este compus din 60.501 părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 31,5 lei. Ţiriac Auto SRL este controlată de Navardi Investments Limited, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 16,29064% din capitalul social, şi Vitexa Holdings Limited, cu 83,70936% din capitalul social. Administratori sunt Marian Marius-Mihail şi Ith Management Office SRL, reprezentată prin Văduva Petru Ion. Ţiriac Auto SRL se ocupă de comerţul cu autoturisme şi autovehicule uşoare (sub 3,5 tone). 


Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ei sunt noii aleși județeni. Vacantări de mandate în Consiliul Județean Constanța. Parlamentarii vor fi înlocuiți de supleanții de pe lista partidelor politice

16 Jan 2021 2622

Președintele CJC, întâlnire cu reprezentanții ONG-urilor de pe raza județului

15 Jan 2021 399

Oficial de la DNA! Date din noul dosar al lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC

15 Jan 2021 805

Prima sesiune de lucru, privind construirea drumului expres Constanța – Tulcea

14 Jan 2021 610

Aleșii județeni au aprobat transmiterea în administrarea CLM Constanţa a unor spaţii de la Pavilionul Expoziţional pentru înființarea unui centru de vaccinare împotriva Covid-19

14 Jan 2021 574

Președintele CJC, întâlnire cu primarii din județul Constanța. Ce s-a stabilit în cadrul discuțiilor

13 Jan 2021 559

Nicușor Constantinescu a recuzat-o pe judecătoarea Antoneta Ardeleanu, de la Tribunalul Constanța

13 Jan 2021 691

Cine a înlocuit-o pe Mirela Matichescu în Asociația ITI Delta Dunării

13 Jan 2021 1484

Constanța Dr. Aurel Palade, cadru didactic la Facultatea de Arte, numit director interimar la Teatru pentru Copii și Tineret

12 Jan 2021 1240

Asfaltul din 2011 a rezistat doar șase luni. Undă verde de la APM Constanța pentru modernizarea DJ 392 Pecineaga-Amzacea

12 Jan 2021 464

Funcția de președinte al CJ Constanța a venit la pachet cu “sacrificii”. Mihai Lupu s-a retras din societatea cu care a făcut cele mai importante afaceri

12 Jan 2021 1453

Licitația pentru modernizarea Teatrului de Vară din Mamaia a fost anulată

07 Jan 2021 495

Nesrin Geafar, secretar interimar al județului Constanța. Avere și interese!

07 Jan 2021 2360

Contractul de dirigenție de șantier pentru drumul dintre Cetatea Histria și Tariverde, au trimis în fața magistraților conducerea Consiliului Județean Constanța

06 Jan 2021 762

Belu - consilier, Geafar – secretar al județului, Țuțui – director. Ce “vrăji” a mai făcut președintele Consiliului Județean Constanța!

01 Jan 2021 1645