Combaterea criminalitatii in achizitiile publice

Topo Tehnic 2001 execută cadastrul la clădirea Unităţii de Primiri Urgenţe Constanţa

După două proceduri anulate, CJC a reuşit să atribuire direct contractul de înscriere în cartea funciară a clădirii Unităţii de Primire Urgenţe din incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“. Contractul atribuit de Consiliul Judeţean pentru actualizarea cadastrului imobilului, cu o suprafaţă construită de aproximativ 320 mp, are o valoare finală de 4.100 de lei.

Documentaţiile se vor elabora în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Prestatorul va preda extrasul de carte funciară actualizat în format letric, planul PAD în format electronic (format Stereo 1970) şi releveele (DWG/DXF) aferente Unităţii de Primire Urgenţe Constanţa. 

Durata de execuţie va fi de 90 de zile calendaristice de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor. În cazul în care termenele contractuale nu pot fi respectate din cauze neimputabile nici prestatorului, nici achizitorului, durata de execuţie se poate prelungi prin act adiţional cu acordul părţilor.

Topo Tehnic 2001 SRL va executa lucrările de actualizare a cadastrului pentru clădirea UPU. Societatea, cu sediul în Bucureşti, a fost înfiinţată în 2001, având-o ca asociat unic şi administrator pe Gabriela Vasiliu Cravelos. Domeniul de activitate al firmei vizează activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Orașului Hârșova scoate la concurs un post vacant. Când va avea loc concursul

29 Mar 2018 638

Ce firme se vor ocupa de cadastrul imobilelor din proprietatea municipiului Constanţa? Printre acestea, un SRL care aparţine unui fost deputat şi consul în Senegal!

12 Mar 2018 1034

Sediul OCPI Constanța de pe strada Mihai Viteazu se modifică

06 Mar 2018 615

Consiliul Județean pregătește actualizarea planurilor cadastrale ale Delfinariului din Constanța

27 Feb 2018 479

O clădire de două etaje din vecinătatea Arhiepiscopiei Tomisului va fi reabilitată. Solicitantul certificatului, o firmă fondată de o asociată a lui Strutinsky

13 Feb 2018 1164

Post vacant la Primăria comunei Lipnița, județul Constanța. Când este programat concursul

22 Jan 2018 871

S-au finalizat cadastrul şi intabularea Consiliul Judeţean organizează licitaţie pentru proiectul noului sediu al Serviciului de Medicină Legală Constanţa

08 Jan 2018 470

Cadastrarea judeţului Constanţa, la mâna judecătorilor. Ultima decizie a magistraţilor

08 Dec 2017 962

21 de localităţi din judeţ vor beneficia de cadastru gratuit prin Programul Operaţional Regional 2014-2020

08 Dec 2017 3186

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanța organizează concurs. Ce post este vacant

28 Nov 2017 1278

Suprafeţe de teren din jurul său au fost retrocedate Teatrul de vară din Staţiunea Mamaia supus expertizării

24 Nov 2017 1793

Primăria Techirghiol scoate la concurs un post vacant. Ce condiții trebuie îndeplinite

23 Nov 2017 2169

Concurs de angajare la Primăria Lipnița. Ce condiții trebuie îndeplinite și cine poate participa

05 Nov 2017 1248

Post vacant la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanța. Când va avea loc concursul

02 Nov 2017 1634

O firmă din Piatra Neamţ se va ocupa de cadastrul bunurilor de pe raza Sucursalei RCF Constanţa (document)

10 Oct 2017 1119

Consiliul Judeţean Constanţa cumpără servicii pentru cadastrarea drumurilor de exploatare din Deleni

06 Oct 2017 681

Consiliul Judeţean Constanţa organizează achiziţie publică pentru cadastrarea unor imobile

02 Oct 2017 925

Car Top SRL va furniza servicii de topografie și cadastru societății Transelectrica SA (document)

28 Sep 2017 1238

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Se extinde sistemul de cadastru

13 Sep 2017 775

Începe licitaţia pentru cadastrul punctelor de prim ajutor din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa

13 Sep 2017 822

Post vacant la Primăria Băneasa. Ce condiții trebuie să îndeplinești

10 Sep 2017 705

Cine va realiza cadastrul pentru podurile şi podeţele de pe DJ 223 Cernavodă - Ion Corvin

02 Sep 2017 924

Programul Naţional de Cadastru, nefructificat la nivel judeţean în acest an! Doar cinci primării constănţene derulează lucrări de cadastrare (documente)

31 Aug 2017 2350

Se face cadastrul punctelor de salvamar şi al centrelor de prevenţie de pe litoral

30 Aug 2017 836

OCPI Constanța a încheiat contracte de finanțare cu 28 de primării din județ, pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale

22 Aug 2017 1154

Consiliul Judeţean Constanţa nu poate realiza cadastrul punctelor de salvamar şi al centrelor de prevenţie de pe litoral

09 Aug 2017 565

Declarație de avere - Liliana Mihai Ce deține șefa Serviciului de Cadastru și evidențe funciare din cadrul CN APMC (documente)

05 Aug 2017 1371

După două proceduri anulate, CJC reia demersurile de înscriere în Cartea Funciară a clădirii Unităţii de Primire Urgenţe

03 Aug 2017 462

Agrointel Cadastru gratuit 2017. Care sunt localităţile din judeţul Constanța care au încheiat contracte (document)

31 Jul 2017 4339

Topcadex SRL va executa documentaţia cadastrală a oraşului Cernavodă (document)

27 Jul 2017 1045

CJC vrea să realizeze cadastrul imobilelor de pe strada Albastră

18 Jul 2017 1479

DNA Ovidiu Benea, fostul director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, trimis în judecată

30 Jun 2017 991

Concurs de angajare la Primăria Tuzla. Ce post este vacant

23 Jun 2017 3502

Agrointel.ro. Cadastru gratuit 2017. Peste 220.000 de ha de teren din judeţul Constanţa au intrat în program!

15 Jun 2017 2409

Care este preţul de actualizare cadastru şi înscriere în cartea funciară a Pavilionului Expoziţional

30 May 2017 1076

CJC întocmeşte planurile cadastrale în proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii din aria de operare RAJA

30 May 2017 883

Un serviciu similar funcţionează în Primăria Constanţa! Ce este Registrul Electronic Naţional al Nomenclaturilor Stradale

16 May 2017 1489

CJC va relua procedura Nu există nicio ofertă pentru realizarea cadastrului Şcolii Speciale nr. 1 Constanţa

16 May 2017 1053

Cumpăna, gazda reprezentanţilor OCPI Constanţa Refuzul cadastriştilor îi face pe primari să caute soluţii

11 May 2017 2216

Primăria Cumpăna a fost gazda întâlnirii dintre reprezentanţii OCPI şi ai primăriilor Cumpăna, Techirghiol, Murfatlar, Valu lui Traian, Agigea, Topraisar, Eforie şi Tuzla

09 May 2017 2620

OCPI Constanţa are buget pentru finanțarea lucrărilor la nivel de sector cadastral

09 May 2017 2119

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa angajează. Detalii

04 May 2017 3801

romanialibera.ro Toți oamenii mogulului. Liviu Dragnea i-a dat lui Sebastian Ghiță 46 milioane de euro din Cadastru. Banii au mers în conturile Asesoft, Teamnet și XOR-IT

03 May 2017 1435

Retrocedări suprapuse în peninsulă! Un nou dosar la Tribunalul Constanţa Arnold vs Giurgiucanu, Borcea, Camboianu şi Habitat Ambient

02 May 2017 4522

Contract de circa 900.000 de lei O firmă din Baia Mare va realiza harta cadastrală a Porturilor Constanţa şi Tomis (document)

06 Apr 2017 2066

Preţuri extreme trimise de ofertanţi S-au depus două oferte pentru realizarea cadastrului Palatului Administrativ Constanţa

23 Mar 2017 738

Fără bază legală explicită, Primăria „scoate“ din buzunarul a mii de constănţeni 180 de lei. Banii merg la un privat. Află pentru ce şi cine a dispus! (documente)

22 Mar 2017 14067

Ce post pune la bătaie Primăria Costineşti

21 Mar 2017 1213

Oferim un loc de muncă în domeniul topografiei

13 Mar 2017 1731

Cadastrarea judeţului Constanţa, în faţa instanţei de judecată. Azi, un nou termen la Tribunal (rechizitoriu)

13 Mar 2017 968